Discutie intre doi embrioni

 – Tu crezi in viata de dupa nastere?

– Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

– Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

– Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

– Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

– Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

– Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

– Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

– Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

– Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

– Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

– Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

– Tu crezi in viata de dupa nastere?

– Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

– Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

– Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

– Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

– Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

– Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

– Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

– Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

– Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

– Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

– Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Anunțuri

Diferenta intre putere si curaj

Este nevoie de putere ca sa fii ferm.

Este nevoie de curaj ca sa fii delicat

Este nevoie de putere ca sa cuceresti.
Este nevoie de curaj ca sa te predai.

Este nevoie de putere ca sa fii sigur.
Este nevoie de curaj ca sa ai indoieli.

Este nevoie de putere ca sa fii independent.
Este nevoie de curaj ca sa te sprijini pe ceilalti.

Este nevoie de putere ca sa fii ca ceilalti.
Este nevoie de curaj ca sa fii tu insuti.

Este nevoie de putere ca sa-ti ascunzi suferinta.
Este nevoie de curaj ca sa-ti arati durerea si sa lupti cu ea.

Este nevoie de putere ca sa induri abuzurile.
Este nevoie de curaj ca sa le opresti.

Este nevoie de putere ca sa iubesti.
Este nevoie de curaj ca sa te lasi iubit.

Este nevoie de putere ca sa supravietuiesti.
Este nevoie de curaj ca sa traiesti.

Este nevoie de putere ca sa intelegi si aceepti aceste cuvinte.
Este nevoie de curaj ca sa le trimiti celor care au nevoie de ele.

Fie sa gasesti intotdeauna curajul de care ai nevoie in viata

Propriii nostri dresori

Copiii sunt civilizati la fel cum sunt domesticite animalele. Pentru a învata un câine, noi îl pedepsi si îi oferim recompense. Exact la fel ne antrenam copiii, ca pe oricare alt animal domesticit: cu un sistem de pedepse si de recompense. Ii spunem: „ Esti un baiat bun (sau: esti o fata buna) atunci când faci ceea ce mama si tata vor ca tu sa faci ”. Când copilul nu asculta  însa, îi spunem: „ Esti un biat rau (sau o fetia rea) ”. Atunci când copilul actioneaz împotriva regulilor el este pedepsit; când actioneaza conform regulilor el este rasplatit.

Pe când eram copii, am fost pedepsiti de multe ori pe zi, dar am fost si recompensati de multe ori pe zi. Foarte repede am învatat sa ne fie frica de pedeapa si de faptul ca nu ne vom primi recompensa. Recompensa este atentia pe care o primim de la parintii nostri sau de la ceilalti oameni, cum ar fi învatatorii, profesorii si prietenii. Ne-am creat astfel necesitatea de a capta atentia altor oameni pentru a primi recompensa dorita.

Recompensele ne fac sa ne simtim bine, si noi continuam sa facem ceea ce doresc ceilalti de la noi, pentru a obtine recompensa. Cu teama de a fi pedepsiti si cu frica de a nu fi recompensati, începem sa pretindem ca suntem ceea ce nu suntem, doar pentru a le face placere celorlalti, doar pentru a fi suficient de buni pentru cei din jur. Incercam sa le facem placere mamei si tatalui, încercam sa le facem placere profesorilor la scoala, încercam sa le facem placere celor de la biserica, si astfel începem sa jucam un adevrat teatru. Ne prefacem ca suntem ceea ce nu suntem deoarece ne este teama ca vom fi respinsi. Frica de a fi respins devine frica de a nu fi suficient de bun. In cele din urma, ne transformam în cineva care nu suntem noi însine. Acceptam convingerile mamei si devenim copia ei, acceptam convingerile tatalui, ale societatii si ale dogmelor religioase.

Toate tendintele noastre normale se pierd în procesul de educatie. Când mai crestem, iar mintea noastra începe sa înteleaga, noi învatam sa spunem nu. Adultii ne spun: „Nu fa asta”. Noi ne revoltam si spunem: „Nu!”. Ne revoltam deoarece ne aparam libertatea. Vrem sa fim noi însine, dar suntem prea mici, iar adultii sunt mari si puternici. Dupa o perioada de timp ni se face frica, deoarece stim ca de fiecare data când vom face ceva gresit vom fi pedepsiti. Sistemul de îndoctrinare este atât de puternic încât la un anumit punct din viata noastra nu mai avem nevoie de nimeni pentru a ne educa. Nu mai avem nevoie de mama sau de tata, de scoala sau de biserica, pentru a fi dresati.

Am fost pregtiti atât debine încât am devenit propriii nostri dresori.  Suntem niste animale auto domesticite. Putem continua sa ne îndoctrinam singuri, în concordanta cu acelasi sistem de convingeri care ne-au fost oferite, folosind acelasi sistem de pedepse si de recompense. Ne pedepsim pe noi însine ori de câte ori nu urmam regulile care corespund sistemului nostru de credinte; ne recompensam atunci când suntem „un baiat bun” sau„o fata buna”. Sistemul de convingeri este precum o Carte a Legii care ne conduce mintea. Fara sa ne mai punem întrebri, tot ce exista în aceast Carte a Legii reprezinta adevrul nostru. Ne bazam toate rationamentele pe Cartea Legii, chiar daca aceste rationamente se împotrivesc naturii noastre interioare. Chiar si legile morale precum Cele Zece Porunci sunt programate in mintea noastra prin procesul de îndoctrinare.

Una câte una, toate aceste conditionari sunt scrise in Cartea Legii, si ele sunt cele care ne guverneaza visul.

Exista în mintile noastre cineva care judeca pe toata lumea, inclusiv vremea, catelul, pisica, totul. Judectorul interior foloseste ceea ce este în Cartea Legii noastre pentru a judeca tot ceea ce facem si tot ceea ce nu facem, tot ceea ce gândim si tot ceea ce nu gândim, tot ceea ce simtim si tot ceea ce nu simtim. Nimic nu scapa tiraniei acestui Judector. De fiecare data când facem ceva care contravine Cartii Legii, Judectorul spune ca suntem vinovati, ca trebuie sa fim pedepsiti, ca trebuie sa ne fierusine. Acest lucru se petrece practic continuu, zi dup zi, pe întreg parcursul vietii noastre. Existam noi si o alta parte, care primeste sentintele, iar aceasta parte este numit Victima. Victima suporta toate jignirile, sentimentele de vinovatie si rusinea. Ea este acea parte integranta din fiinta noastra care spune: „ Bietul de mine, nu sunt suficient de bun, nu sunt suficient de inteligent, nu sunt suficient de atractiv, nu sunt suficient de plin deiubire… Bietul de mine”. Marele Judector este de acord si spune: „Da, nu esti suficient de bun”.

Si toate acestea sunt bazate pe un sistem de convingeri în care nu am ales niciodat ce trebuie sa credem sice nu. Aceste convingeri sunt atât de puternice încât chiar multi ani mai târziu, când avem acces la noi conceptii si urmarim sa luam propriile noastre decizii, descoperim ca aceste convingeri inoculate în copilrie înca ne mai controleaz viata.

Tot ceea ce este împotriva Craii Legii ne face sa simtim o senzatie stranie în plexul nostru solar, care se numeste frica. Încalcarea sistemului de convingeri din Cartea Legii ne deschide ranile emotionale, iar reactia noastra imediata este de a crea o emotie otravita.

Tot ceea ce este cuprins în Cartea Legii trebuie sa fie adevrat, de aceea orice lucru care pare sa zdruncine acest sistem de convingeri ne face sa ne simtim nesiguri. Chiar daca ceea ce exista în Cartea Legii este gresit, sistemul nostru de valori ne face sa ne simtim în siguranta. De aceea, avem nevoie de mult curaj pentru a zdruncina sistemul nostru de valori. Chiar daca stim ca nu noi am ales acest sistem de valori, nu este mai putin adevrat ca am fost în întregime de acord cu el. Conditionarea este atât de puternica încât chiar daca întelegem ca ceea ce credem noi nu este adevarat, daca ne împotrivim convingerilor noastre, ne simtim vinovati si rusinati.

Noi nu vedem adevrul pentru ca suntem orbi. Ceea ce ne orbeste sunt acele false credinte pe care le avem în mintea noastra. Simtim nevoia sa stim ca noi avem dreptate, iar toti ceilalti gresesc. Credem în convingerile noastre, dar tocmai ele ne prega tesc pentru suferinta. Este ca si cum am tari în mijlocul unei ceti atât de dese încât nu ne lasa sa vedem dincolo de vârful nasului. Trim într-o ceata care nici macar nu este real.

inspiratie : Miguel Ruiz

Ce a fost – ce vine !

Ultimele zile ale anului sunt gata sa treaca prin clepsidra timpului! 2011 este aproape sa-si deschida primele file albe, necunoscute.

La cumpana dintre ani, incercam intotdeauna un bilant, fie el si partial. Numaram bucuriile si amaraciunile, implinirile si dezamagirile anului care s-a scurs si, pentru ca optimismul omenesc este incurabil, visam la minunatele daruri viitoare. Este motivul pentru care va propun  sa ne impartasim ce am primit de la anul 2010 si ce ne dorim in 2011. Ce parere aveti?

 

Cum sa iubim in prezentul mereu schimbator 2

Ceea ce vi se potriveste acum ca si cuplu ar putea sa nu vi se mai potriveasca peste un an. Dezvoltarea personala va schimba casnicia, iar schimbarile din casnicie va provoaca mereu la mai multa dezvoltare personala.

Poate ca ti se va parea ironic faptul ca multe din cele ce urmeaza a fi spuse privesc trecutul. Am sa te incurajez sa iti explorezi amintirile atunci cand ai dificultati in casnicie (relatie de cuplu). Asta pentru ca durerea necercetata din trecut amplifica si complica durerea din prezent . Ne tine blocati in tipare afective si comportamente care aduc deservicii relatiilor noastre ca adulti.

Simtamintele negative din prezent pot fi urmarite pana la radacina lor – experientele traumatice din trecut. Ca sa te simti bine trebuie ca mai intai sa simti furie fata de parintii tai si apoi sa-i ierti pe deplin si neconditionat. Tiparele afective ale adultului au fost modelate de ceea ce ai simtit in zilele obisnuite din copilaria ta, zile in care nu s-a petrecut nimic deosebit de memorabil sau de neobisnuit.

Modelul familiar – o dispozitie sau o traire afectiva pe care n-ai observat-o in mod deosebit niciodata findca era atat de obisnuita , atat de la ordinea zilei –  ti-a modelat asteptarile privind ceea ce este la ordinea zilei sa simti ca adult. Cu alte cuvinte, te astepti ca viata ta sa aiba intotdeauna textura afectiva cu care te-ai obisnuit cand erai copil. Cand simti acelasi lucru acum, te simti in siguranta – chiar daca nu e un simtamant deosebit de placut.

Daca parintii te ascultau de obicei cu interes cand aveai ceva de spus, ai crescut considerand de la sine inteles ca oamenii te vor asculta. Daca parintii ti-au oferit protectie adecvata, esti obisnuit cu un simtamant de securitate fizica. Pentru tine este atat de normal sa te simti in siguranta, incat probabil ca nici nu te gandesti la asta.

Ai si modele familiare negative – simtaminte pe care poate nici nu le consideri deosebit de negative, pentru ca esti foarte obisnuit cu ele. Daca ai avut impresia ca unul dintre parintii tai sau amandoi te dezaprobau cand iti exprimai furia fatis, probabil ai invatat sa ti-o exprimi mascat sau chiar sa nu ti-o exprimi deloc. Ca adult, nu poti concepe nici macar sa ridici tonul. A te simti rusinat de tine insuti in clipa cand te simti tentat sa te infurii este un model familiar. Ai putea avea dificultati chiar si in a-ti imagina ca pot sa existe si alte optiuni.

Cele mai inradacinate modele familiare pe care le ai pot fi urmarite in trecut pana la originea lor, in relatia ta cu parintii. Poate ca au existat si alte relatii semnificative, memorabile si chiar moderatoare in copilarie, dar relatia cu parintii are o putere unica in a ne forma modelele familiare. In relatia cu parintii ne facem o idee despre cine suntem in esenta si ce putem astepta de la altii – idee ce se dezvolta mult inainte sa ne putem gandi constient la ea. Modelul familiar se bazeaza nu atat pe ceea ce au facut, la propriu, parintii nostri, ci pe concluziile pe care le-am tras din actiunile lor.

Cea mai mare frica a copilului este aceea de a fi abandonat. Desi putini parinti isi abandoneaza la propriu si definitiv odraslele, multi dintre noi am crescut simtindu-ne abandonati intr-un fel sau altul. Toti copiii mici cred ca ei sunt cauza a ceea ce simt si fac parintii lor. Cand se confrunta cu ceea ce le pare a fi abandon, copiii dau vina pe ei insisi.

Te rog sa intelegi ca aici nu este vorba atat despre vulnerabilitatea copiilor la parentaj prost, ci depre vulnerabilitatea lor la parentaj, punct.

A-ti identifica modelele familiare negative si a le gasi originea nu inseamna sa iti acuzi parintii. Toti oamenii au o copilarie dureroasa, fiindca a fi copil e un lucru inerent dureros. E o stare de neajutorare acuta – neajutorare in a-ti controla lumea si in a o interpreta corect. Urmarea, la varsta adulta, nu e ca esti bolnav, ci ca esti impotmolit. Nu mai esti neajutorat, dar persisti in obisnuinte afective care s-au nascut din neajutorare. Aceste obisnuinte te impiedica sa te bucuri pe deplin de viata adulta impreuna cu partenerul pe care ti l-ai ales.

Poate ca te intrebi : ce are de-a face toata discutia asta despre copilarie cu casnicia?

Cand casnicia devine un chin – cand o concepi ca pe un lucru la care ai muncit si nu reusesti sa progresezi catusi de putin, oricat te-ai stardui  – , asta spune ca incerci sa rezolvi alta problema decat cea care trebuie. Daca te simti nefericit in casnicie, inseamna ca te simti nefericit, punct. Suferinta individuala se face simtita sub masca suferintei in relatie. Partenerul tau nu poate face nimic in privinta nefericirii tale, chiar daca incearca. Te simti tradat de partener fiindca ii ceri ceva ce nu ii sta in puteri sa faca. Atat sursa nefericirii tale, cat si leacul ei se afla in tine.

inspiratie Morrie Shechtman

Cum sa iubim in prezentul mereu schimbator 1

Una din conceptiile eronate frecvent intalnite in cultura noastra spune ca viata profesionala si cea personala pot si trebuie tinute in compartimente separate. Ideea aceasta nu seamana deloc cu felul in care traiesc de fapt oamenii in prezent. Viata noastra profesionala nu mai e limitata la orele dintre noua dimineata si cinci dupa-amiaza, dupa cum nici cerintele familiilor noastre nu pot fi amanate totdeauna pana dupa incheierea programului de lucru. E pur si simplu lipsit de realism sa crezi ca poti separa afectiv partea profesionala si cea personala a existentei tale.

Asadar casnicia este relevanta pentru viata profesionala, pentru ca un mariaj fericit si o cariera de succes necesita, in esenta, aceleasi resurse launtrice. Asadar un motiv fundamental datorita caruia esueaza casniciile cat si cariera este faptul ca : indivizii implicati in ele nu reusesc sa se dezvolte.

Unul dintre motivele pentru care oamenii nu se dezvolta e acela ca nu le-a trecut prin minte niciodata ca trebuie sa o faca.

Ca sa supravietuiesti in aceasta economie schimbatoare, ale carei baze s-au schimbat drastic si au determinat schimbari profunde in stilul de viata, a trebuit sa abandonezi supozitiile despre lume care pareau absolut adevarate si demne de incredere cand erai copil. Foarte probabil nu mai folosesti unele dintre abilitatile despre care te asteptai ca te vor sustine pe parcursul intregii cariere profesionale. Ai dobandit abilitati noi, dar ai constatat ca si acestea se demodeaza rapid. Acum ai nevoie de talentul de a lasa in urma vechile talente, talentul de a identifica noi oportunitati si a profita de ele si talentul de a reevalua constant ce ai de oferit si ce vrei sa primesti. Cea mai importanta aptitudine a ta este capacitatea de a relationa pe deplin si in mod corect cu ceea ce se petrece in prezent.

Simtamintele personale sunt extrem de relevante pentru capacitatea ta de a te adapta astfel. Sa renunti la ceea ce e vechi si sa risti sa imbratisezi noul constituie o provocare afectiva. Cu cat te  poti bizui mai putin ca lumea externa sa ramana stabila si consecventa, cu atat trebuie sa te bazezi mai mult pe tine insuti. Daca nu-ti poti gasi punctul de echilibru, daca nu te cunosti, nu te respecti si nu ai incredere in tine, nesigurantele colturoase ale noului mileniu te vor duce la balamuc.

inspirat de Arlean Schechtman

Binecuvantarea iubirii

Iubirea romantica, de esenta spirituala, de care apropiindu-ne suntem inaltati in planul unde ne regasim de fapt pe noi insine indragostiti de aceiasi noi insine. Daca iubirea este contemplata din aceasta perspective, ea devine o oportunitate sacra ce ii permite sufletului sa isi transceada limitele maruntului sau ego,  facand un salt cuantic catre noi posibilitati emotionale, inca necunoscute.

Iubirea ne incolteste, ne aseaza o oglinda in fata si ne intreaba daca suntem dispusi sa ne predam: sa ne abandonam propriile rani, propriul trecut, zidurile cu care ne-am inconjurat, vinovatia pe care o simtim, mecanismele de aparare pe care le folosim, limitarile noastre, lucrurile de care ne temem ….

Iubirea nu este un joc de copii. Majoritatea femeilor sunt convinse ca abandonarea intr-un mod spiritual reprezinta cheia ce deschide portile iubirii. Ele nu stiu insa cum sa procedeze:”Inteleg ca trebuie sa ma abandonez, dar nu stiu cum sa fac acest lucru!” caci nu este deloc usor sa te abandonezi pe deplin in fata iubirii cand taticul nu mai este de fata. Nu este deloc usor sa te abandonezi in fata iubirii atunci cand cineva in care ai avut cea mai mare incredere te-a abandonat sau te-a tradat. Si nu este deloc usor sa te abandonezi in fata iubirii atunci cand ultima relatie de cuplu pe care ai avut-o te-a ranit emotional, facandu-ti rani psihice care nu s-au vindecat luni sau chiar ani de zile.

Este nevoie de foarte multe eforturi emotionale pentru a invata sa iti deschizi dinnou inima dupa ce experientele vietii au determinat-o sa se inchida. Mecanismele de protectie pe care initial le credeam temporare s-au fixat si s-au transformat in decursul anilor in veritabile ziduri de autoaparare in spatele carora tanjim dupa frumusete, puritate si libertatea iubirii!

Nu ne amintim de miracolul pe care il dorim in viata noastra decat atunci cand ne ascultam muzica favorita noaptea tarziu, ocazie cu care inima noastra se deschide si aspira cu ardoare catre ceea ce isi doreste cel mai mult pe lume. Si atunci sufletul nostru este purtat pe aripile fericirii.

Iar acum, aseaza-te confortabil pe o perna si redu intensitatea luminii in camera. Daca simti nevoia, rosteste o rugaciune si invoca primirea adevarului care se ascunde dincolo de valul misterului. Roagate sa inveti despre barbati tot ce trebuie sa stii despre ei, astfel incat sa inveti sa-i iubesti asa cum aspira inima ta.

sursa: D.Deida

Previous Older Entries