Vibratia gandului

                 Nu exista gand pe care sa nu il ai in cele din urma – tot asa cum nu exista nici un loc in care sa nu poti ajungepana la urma de acolo de unde esti acum – dar nu poti sari deodata la un gand care are o frecventa vibrationala foarte diferita de gandurile pe care le ai de obicei.

                Hotaraste-te sa ajungi la un gand care ofera cel mai bun sentiment la care ai acces . O metoda buna de a te ridica pe scala Emotional – Vibrationala este sa ajungi mereu la sentimentul de usurare care vine atunci cand desprinzi un gand mult mai rezistent si il inlocuiesti cu un gand mai permisiv.

               Curentul Starii de Bine circula mereu prin tine , si cu cat ii permiti mai mult , cu atat mai bine te simti. Cu cat ii opui mai multa rezistenta, cu atat mai rau te simti.

              Nu exista conditie atat de grea incat sa nu o poti infrange prin alegerea unui gand diferit. Totusi, alegerea unor ganduri diferite cere focalizare si practica. Daca continui sa te focalizezi ca pana acum, atunci nimic nu se va putea schimba in experienta ta.

            Nu este posibil sa stai nemiscat, sau sa fii blocat, pentru ca energia, si prin urmare viata, este mereu in miscare. Lucrurile se schimba mereu. Dar motivul pentru care te simti ca si cum ai fi blocat este pentru ca in timp ce continui sa ai aceleasi ganduri, lucrurile se schimba – dar se schimba in aceleasi lucruri, mereu si mereu.

Daca vrei ca lucrurile sa se schimbe in altceva, trebuie sa ai ganduri diferite. Iar asta necesita doar sa gasesti cai neobisnuite de abordare pentru subiecte obisnuite.

sursa inspiratie: Ester si J. Hicks

Despre timp

 „Si un astronom zise: – Vorbeste-ne despre timp

Iar el raspunse: – Ati vrea sa masurati timpul cel fara de masura si fara putinta de a fi masurat.

    Va potriviti purtarea si chiar va raduiti fagasul sufletului dupa anotimpuri.

    Iar timpul este pentru voi un rau pe malul caruia va asezati si il priviti cum trece.

    Cu toate acestea, vesnicul din voi cunoaste vesnicia vietii, si stie ca ieri este doar amintirea lui azi, iar maine este visul fiecarei zile, si tot ce-i contemplare si muzica in voi traieste inca in clipa cea dintai, in care stelele s-au raspandit in spatiu.

   Care din voi nu simte ca n-are margini in puterea de a iubi?

   Si totusi, cine nu simte ca acea iubire, desi nemarginita, e-nchisa-n miezul propriei fiinte si nu se misca de la un gand de dragoste la altul si nici de la o fapta de iubire la alta fapta de iubire?

   Si nu e timpul intocmai precum dragostea – doar unul si de neclintit?

   Dar daca trebuie ca timpul sa-l masurati in anotimpuri, faceti ca fiecare anotimp sa le cuprinda pe toate celelalte,

   Iar azi, trecutul sa-l imbratiseze-n amintire si viitorul sa-l cuprinda in speranta.”

Kahlil Gibran – Darul iubirii

Băiatul înconjurat de un zid

 Demult, odată, s-a născut un copil. Cînd a crescut destul de mare ca să observe ce se găsea în jurul lui, şi-a dat seama că se născuse în plin război. Cei din jur erau împărţiţi în două tabere. Parcă îne-buniseră de tot încercînd să se ucidă unii pe alţii. Se luptau din greu. Puştile trăgeau, gloanţele şuierau, tunurile bubuiau îngrozitor, bombe explodau peste tot. Băieţelul era mult prea mic ca să se poată apăra singur. Nu ştia să lupte şi nu avea nici un chef să tragă cu puşca sau să facă râu rănind pe cineva. Insă pentru că se afla în plin război era şi el nevoit să facă ceva, pentru că altfel l-ar fi putut lovi o bombă, sau vreun glonte şi l-ar fi omorît.

Din această cauză, a construit ziduri de jur împrejurul lui sperînd că cele două tabere duşmane nu-l vor observa dacă se ascunde acolo. Credea că dacă se va ascunde şi va rămîne neobservat nimeni nu-l va răni cu vreo armă.  A folosit tot felul de lemne şi pietre ca să-şi construiască ascunzătoarea. Pentru mai multă siguranţă nu a lăsat loc nici de fereastră, nici pentru uşă. A mai făcut un acoperiş gros şi întunecat. Stătea pitit în adăpostul său şi încerca să fie cît mai liniştit ca să fie sigur că nu-l găseşte careva. Pentru că înăuntru nu pătrundea de loc lumina zilei, singurul fel în care îşi putea da seama cum trecea timpul era simţind temperatura. După cum era cald sau frig, ştia dacă a venit vara sau iarna. Bineînţeles că se simţea teribil de singur, dar habar nu avea ce altceva ar putea face, pentru că afară, cele două tabere se războiau încă, iar lui îi era teribil de frică.

Intr-o zi, un şoricel s-a strecurat printr-o crăpătură a peretelui şi a început să alerge încolo şi încoace prin ascunzătoare. Băiatul l-a observa surprins şi l-a întrebat: „Cum ai ajuns aici? Credeam că nimeni nu poate pătrunde prin pereţii mei puternici, fără uşă şi ferestre.”

” Nu fi prostuţ! ” i-a răspuns şoricelul. Totdeauna se găseşte o intrare sau o ieşire. Chiar atunci cînd crezi că ai construit pereţii cei mai groşi, descoperi că ei nu sunt deloc groşi sau de nepătruns! Eşti singur-sin-gurel pe aici? Mi se pare cam aiurea, cam trist şi cam întunecos aici, nu crezi?”

„Ba da”, a răspuns băiatul.”Nu-i prea plăcut aici, dar nu ştiu ce să fac altceva, pentru că afară este război şi nu am unde să plec în altă parte.”

„BINEÎNŢELES CĂ MAI EXISTĂ LOC UNDE SĂ TE DUCI” a zis foarte convins şoricelul. în lumea asta nu este peste tot război. Aici se dă cu adevărat o bătălie. Dacă vom putea ieşi de aici ,te vei putea duce într-un alt loc unde nu este război. Pun pariu că o să-ţi placă foarte mult să trăieşti în altă parte. O să te poţi juca, o să faci sport sau orice ai chef, la fel cum fac copiii de vîrsta ta.”

Aşa că băiatul şi şoricelul s-au aşezat ca să se gîndească ce-ar putea face pentru ca băiatul să iasă de după ziduri şi din zona unde se purta războiul. S-au gîndit la tot felul de planuri. Mai întîi li s-a părut bine să sape un tunel lung. Numai că asta cerea mai multă putere de muncă dccît avea el. în plus, se putea surpa peste el. Apoi s-au gîndit ce s-ar întîmpla dacă băiatul ar ieşi repede afară şi ar lua-o la fugă tare de tot sperînd să nu-l lovească nici o bombă în acest timp. Totuşi nici ideea asta nu părea mai bună decît cealaltă.

Atunci şoricelul a tăcut o observaţie interesantă: „Ai văzut că atunci cînd cineva ridică un steag alb în timpul unei bătălii nimeni nu mai are voie să tragă în el, pentru că este un semn internaţional de pace? Steagul alb le dă de înţeles celorlalţi că nu eşti periculos şi că nu vrei să faci nimănui rău. Atunci poţi trece printre tabere neînarmat fără să păţeşti nimic”.

Băiatul a rupt o zdreanţă de culoare albă şi a legat-o de un băţ lung. Pe şoricel l-a băgat în buzunar şi tremurind de frică a ieşit afară din­tre pereţii ascunzătorii pe care şi-o construise de jur împrejurul său, flu-turînd steagul alb. Mergea repede, tot mai repede, în timp ce şoricelul din buzunar îi spunea cum să iasă din zona războiului. Cei care se luptau au încercat să-l atragă fiecare de partea sa în război. Dar băiatul a refuzat. Fiecare tabără voia să-l facă să ţină cu cineva şi să lupte împotriva celuilalt, devenind soldat în război. Numai că băiatul era tare sătul de război, era sătul de lupte, era sătul de ură şi mînie. Se săturase şi să stea pitit, singur şi trist după pereţii groşi pe care îi ridicase în jurul său.

Băiatul a continuat să meargă pînă a ajuns la marginea cîmpului de bătălie, într-un loc unde nu se mai lupta nimeni împotriva altcuiva. Nu erau gloanţe, bombe, sau alte pericole. A găsit oameni care sâ aibă grijă de el cu dragoste şi bunăvoinţă. împreună cu ei a învăţat foarte multe lucruri despre el însuşi, despre lumea sa. Lucrul cel mai important pe care l-a învăţat, a fost cum să se ţină departe de războaie, în aşa fel încît să nu mai trebuiască să-şi ridice ziduri de apărare împrejurul sau. El a priceput că se poate întîmpla să fie şi el furios, dar atunci cînd furia îl stâpîncşte, înseam­nă că a şi intrat într-un război.

După ce a reuşit să înveţe toate astea, lumea a devenit pentru el un loc fericit care l-a ajutat să uite că a trecut mai demult şi prin acel război, ascunzîndu-se după ziduri groase, despre care acum nici nu-şi mai aducea aminte.

Maestrul si Lumina

„Într-o seară maestrul se adună cu discipolii şi le ceru să facă un foc ca să stea de vorbă împreună.

– Călătoria spirituală e ca un foc care arde în faţa noastră, spuse. Un om care vrea să aprindă focul trebuie să suporte fumul care-i îngreunează respiraţia şi-l face să lăcrimeze. Aşa e redescoperită credinţa lui.

Oricum, odată ce focul a fost aprins din nou, fumul dispare, iar flăcările luminează toate lucrurile din jurul lor – dîndu-le căldură şi linişte.
– Dar dacă altcineva aprinde focul pentru el? întrebă unul din discipoli. Şi dacă cineva ne ajută să evităm fumul?
– Dacă cineva face asta, este un fals maestru.

Un Maestru este în stare să ducă focul oriunde doreşte şi să-l stingă de cîte ori are chef.

…Şi, din moment ce nu a învăţat pe nimeni să aprindă focul, e ca şi cum i-ar lasă pe toţi în întuneric.

 

Paulo Coelho – Maktub

 

Bicicleta lui Dumnezeu

Într-o seară, un tânăr, se apropie de Maestru, şi-l întrebă: Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu? Maestrul, surâzând îi spuse: într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu pedalând. După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord, şi din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi. Dumnezeu dădea vieţii mele fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat când am inversat locurile? Când conduceam eu, cunoșteam pe de rost strada, curbele, suișurile, coborâșurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte. Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, el îmi zicea: pedalează! Pedalează! Când deveneam îngrijorat, îl întrebam: Doamne, unde mă duci? Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea. Deodată, nu ştiu cum, am început să mă încred. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură, şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi dintr-o dată, mă linişteam. M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis: Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele. Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum, şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.

La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar el cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să încline bicicleta când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşate. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum. Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice: Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!

inainte de orice … FEMEIE

Femeia : frumusete, fascinatie, mister si putere.

Femeia: cantec, poezie, imn.

Femeia: iubita, mama, muza, sfanta.

Dar mai presus de toate si inainte de orice … FEMEIE.

          ” Intelectul uman nu poate estima tot ceea ce datoram femeii. Ea ne coase nasturii; ne carpeste hainele; are incredere in noi; ne aduce la cunostinta tot ce poate afla despre micile intamplari din viata vecinilor; ne da sfaturi bune, si inca foarte multe; ne racoreste frumusetile infierbantate; da nastere copiilor nostri, in general. De aceea a spune ca femeia, sub absolut toate aspectele, este o adevarata minune, nu inseamna decat a-i aduce un indreptatit si gratios omagiu.

            Oriunde a-ti plasa femeia – in orice pozitie sau stare sociala – ea constituie o podoaba pentru locul pe care-l ocupa si un tezaur pentru lumea careia ii apartine. Uitati-va la Desdemona ! Uitati-va la Cleopatra ! Uitati-va la Ioana d’Arc ! Uitati-va la Mama Eva ! Nu e nevoie sa va uitati la ea decat numai daca tineti neaparat, dar sa stiti ca Eva a fost foarte decorativa, mai ales inainte ca moda sa se schimbe.

          Ca iubita, nimeni nu egaleaza femeia, darmite sa o intreaca; ca verisoara, e convenabila; ca instarita si bolnava incurabil, e de nepretuit; ca doica, nu-si are egal intre barbati.

          Ce s-ar face omenirea de pe Pamant fara femeie ? Ar fi putini, al naibi de putini. Atunci s-o pretuim cum se cuvine; s-o aparam; sa-i acordam sprijinul nostru, incurajarea noastra, sa i ne daruim – daca avem cumva ocazia.

          Dar, lasand gluma la o parte, femeia este atragatoare, gratioasa, prietenoasa, frumoasa – meritand intreg respectul, stima si consideratia noastra.

          Nici unul dintre noi nu va refuza sa inchine, cu cordialitate, un pahar de vin in sanatatea ei, pentru ca fiecare a cunoscut personal, a iubit si a respectat pe cea mai buna dintre toate – propria sa mama! „

sursa de inspiratie : Mark Twain

Dedicatie spiritului feminin

Candva,
dupa ce vom fi epuizat
energia vanturilor, a valurilor
a mareelor si a gravitatii,
vom incepe sa valorificam si
energia Iubirii.
Atunci,
pentru a doua oara in istoria lumii,
omul va descoperi Focul.

(Pierre Teilhard de Chardin)

…dar eu cred ca deja Omul a descoperit adevaratul Foc
iar acesta se afla in fiecare inima de femeie….

…iar Energia Feminina in toate formele ei de
mama, sora, sotie, fiica, prietena tine aprins acest Foc
prin Iubiriea pe care o emana in fiecare secunda….

De aceea suntem recunoscatori tuturor femeilor
pentru darul lor pe care il aduc in lume.

La multi ani!

Previous Older Entries