Fericire … Iubire … Atasament …

Crezi că ai nevoie de cineva pentru a fi fericit? Te înşeli. Tot ce ai nevoie este să renunţi la această iluzie. Este ca şi cum ai crede că poţi vopsi cerul în albastru. Crezi că eşti o anume persoană care are nevoie de o altă persoană. Această altă persoană te va iubi şi tu vei fi fericit. Pentru o vreme e posibil, într-adevăr, să ai un anumit gen de fericire. Universul se adaptează nevoii tale. Insă numai pentru o vreme. De ce? Pentru că realitatea e curgătoare, e vie, se schimbă, se înnoieşte. Cel care te iubea moare sau te părăseşte sau se închide în sine. Rezultatul? Devii nefericită. Suferi. Ai fost cu adevărat fericită? Nu ai fost. Fericirea autentică nu ţi-o dă nimeni. Izvorăşte din tine însăţi. Curge prin interiorul tău şi, dacă eşti fată deşteaptă, înveţi să o exprimi în afara ta. Fericirea pe care o împărtăşeşti se numeşte iubire. Tu o oferi fără condiţii, tot aşa cum un copac îşi oferă fructele. Acesta cred că e felul în care Dumnezeu iubeşte oamenii şi acesta e felul în care cred că oamenii, accesându-şi propria natură divină, se pot iubi între ei. Credinţa că cineva te poate face fericită provine din ignoranţă. Nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Crezi că eşti separat de întreg. Această separare e trăită ca frică. Şi atunci ce faci? Te ataşezi de cineva. Cauţi şi uneori găseşti pe cineva alături de care să te simţi fericită. Este doar o iluzie. Fericirea ta nu este completă, într-o altă parte a fiinţei tale te temi să nu-l pierzi pe acel cineva. Pe lumea aceasta nu există garanţii (şi nici pe lumea cealaltă). Faptul că ţi-a jurat iubire veşnică nu este o asigurare. Există o probabilitate, oricât de mică, să se întâmple ceva şi tu, cel puţin la nivel inconştient, ştii foarte bine asta. Prin urmare, ceea ce tu experimentezi este o combinaţie de fericire şi teamă. Nu te mai amăgi. Este ca şi cum ai crede că bei lapte pur când, de fapt, bei lapte amestecat cu apă. Vestea cea bună este că laptele pur există, înăuntrul tău.

În ce priveşte ataşamentul, mai există o problemă. Ataşamentul limitează capacitatea de a iubi. Dacă tu te centrezi pe o persoană, alţi oameni nu vor beneficia de iubirea ta. Principiul reciprocităţii, îl mai ştii? „Vreau ca tu să mă iubeşti doar pe mine, tot aşa cum eu te iubesc doar pe tine.” Cât devotament, câtă fidelitate, ce relaţie înălţătoare!

Îţi prezint acelaşi principiu, în altă perspectivă: „Vreau să îţi blochezi iubirea faţă de alte persoane şi să mi-o oferi exclusiv. Aşa voi face şi eu”. Iată în ce constă relaţia: îţi inviţi partenerul să devină o persoană blocată, după chipul şi asemănarea ta. Ataşamentul blochează curgerea spontană a iubirii şi în alte direcţii, către alţi oameni. Este ca şi cum, mergând la un meci de fotbal, ai urmări un singur jucător din cei 22. Chiar şi atunci când antrenorul l-a scos din teren şi stă pe banca de rezerve, în loc să te uiţi la meci şi să te bucuri de spectacol, te uiţi la favoritul tău cum se scobeşte în nas. Ataşamentul te închide într-o lume care în cele din urmă devine plictisitoare, în ciuda eforturilor tale de a te convinge de contrariu.

În sfârşit, într-o relaţie clădită pe ataşament şi nu pe libertate, iubirea nu poate fi autentică. Nu poţi iubi un om dacă ai nevoie de el. Imediat în spatele iubirii tale stau manipularea, constrângerea subtilă, culpabilizarea – instrumente necesare în lupta cu propria ta teamă de a nu-l pierde pe cel care îţi împlineşte nevoia.

A te ataşa înseamnă a te agăţa de, iar asta arată desluşit faptul că nu ai încredere în realitatea mai largă, cea care te cuprinde pe tine şi îl cuprinde şi pe partenerul tău. Ataşamentul este urmarea firească a identificării cu Eul, iar Eul este o formă de control. A avea încredere în curgerea armonioasă a realităţii, a te oferi necunoscutului cu inima deschisă şi fără teamă, înseamnă a renunţa la control, adică la Eu. Aceasta cred că este iubirea în sensul ei cel mai înalt, o încredere completă şi conştientă în ceea ce te depăşeşte şi în acelaşi timp se naşte din tine, infinitul proces de echilibrare a lumii pe care îl conţii şi care te conţine.

sursa de inspiratie : A. Nuta

Cine are nevoie de incurajari ?

O persoana inteleapta observa ca atunci cand meritam cel mai putin iubirea, avem cea mai mare nevoie de ea. Acelasi lucru este valabil si pentru incurajari, pentru ca, in general, suntem descurcareti, reactiile noastre (ne plangem de mila, ne izolam, ironizam, suntem maniosi, etc.) nu prea ii motiveaza pe parteneri sa ne incurajeze. Atunci de fapt este pusa dragostea la incercare. Atunci inseamna cu adevarat ceva cuvintele din timpul ceremoniei de casatorie, „la bine si la rau”. Atunci investim serios in casnicie acel „aur pur” de care vom putea profita odata ajunsi la varsta de aur.

Toata lumea are nevoie de incurajari, fie ca e vorba de sport, afaceri sau viata. Adesea incurajarea te ajuta sa nu pierzi, sa nu te pierzi, ci sa castigi (sa te castigi).

Intotdeauna echipele functioneaza mai bine cand trag toti in aceiasi directie. Enormul cal belgian este un superb exemplu. Acest animal extrem de puternic, cand este inhamat, poate trage singur patru tone. Dar daca i se mai adauga unul, impreuna pot trage noua tone. Dupa o saptamana in care sunt invatati sa traga intr-o armonie perfecta, reusesc sa traga douasprezece tone.

Sotii si sotiile care „trag” armonios, nu numai ca se vor distra pe parcurs, dar vor realiza mult mai mult decat ar putea face pe cont propriu.

Cine este responsabil pentru gelozia mea?

Cei care, in copilarie, au fost tratati necorespunzator (nedrept) sau au crescut cu o perceptie acuta a lipsei de loialitate a oamenilor sunt mai inclinati sa dezvolte, in relatia de cuplu, trairi de gelozie fara nici un fundament in comportamentul partenerului. Ca adulti, ei se asteapta, sa fie tradati, inselati sau tratati inechitabil, ca atunci cand erau copii. Aceste asteptari nu se mai afla sub pragul constiintei, adesea fiind adanc ingropate (datorita caracterului lor dureros). Totusi, un flirt nevinovat al partenerului sau o imbratisare amicala pot declansa furie intensa, un torent de acuzatii, culpabilizari si interpretari.

Persoanele lipsite de incredere in resursele si capacitiitile personale, critice cu ele insele, avand complexe de inferioritate pe linia masculinitatii sau feminitatii, in fata unui presupus rival vor fi mai predispuse sa creada ca partenerul il prefera pe acesta.

Gelosii incapabili sa se investeasca in parteneriat uzeaza de trairea lor intr-o maniera manipulativa, nu pentru a elimina amenintarile, ci pentru a se asigura de afectiunea, prezenta sau sprijinul partenerului. Rationamentul inconstient pe care acest tip de comportament se cladeste este: ” Eu nu ma pot, darui si nu sunt sigur de daruirea ta. Trebuie sa fac ceva pentru a ma asigura de dragostea ta”. Un alt  gand , ” Eu nu ma pot darui si cred ca nici tu nu te poti darui „,  cand e urmarit cu perseverenta (vezi rigiditatea paranoidului) il determina pe partener sa cedeze, epuizat ” M-am saturat sa iti tot dovedesc dragostea mea „.  Moment in care gelosul exclama: ” Am stiut de la inceput! ”

Partenerii gelosi, fie ca actioneaza din orgoliu si teama de abandon, fie din nevoia de a poseda si controla, sfarsesc prin a-l face pe celalalt sa se simta prins in capcana; agresat, asaltat, devalorizat sau nerespectat. Atentia constanta si constrangerile autoimpuse, pentru a nu genera suspiciuni, conduc  nu doar la pierderea independentei, ci si a simtului integritatii personale. Pe de alta parte, acuzatiile repetate si nefondate de infidelitate   pot conduce intr-adevar  la tradare sau  la repolarizarea sentimentelor, inlocuind iubirea cu ura.

„Un partener echilibrat si stabil emotianal, capabil de a se orienta si in alte directii, nu va tolera mult timp comportamentele celui gelos si, in cele din urma, il va respinge.

Cine este , totusi, respansabil pentru gelozia pe care o resimti?     Tu!    Daca partenerul tau este atras de altcineva, daca ii ofeta acelei personae o parte  din timpul, energia, resursele sale, gelozia pe care tu o experimentezi iti apartine.

Tu esti singurul responsabil pentru ea. Partenerul tau doar apasa pe un buton pe care scrie : ” Cand partenerul meu este atras de altcineva ma inseala „.  Insa butonul este al tau, mesajul de asemenea.  Puteai sa nu ai acest buton sau sa inscriptionezi pe el un alt mesaj. De pilda: “ Cand partenerul meu este atras de altcineva, el este un om deschis catre lume „…

Nimeni, niciodata  nu ne poate face gelosi.

Cauza trairilor de gelozie nu se afla in comportamentul partenerilor nostri, ci in structura noastra de personalitate in gradul de dezvoltare emotianala si in felul in care noi interpretam comportamentul lor.

Cand interpretarea este corecta (celalalt a incalcat un angajament explicit de  loialitate), trairea afectiva nu este gelozia ci tristetea, furia : “ Ma simt inselat si asta ma doare ma infurie, insa tu nu esti vinovat pentru ceea ce simt eu. Tristetea / furia este a mea „.  In acest caz, partenerul nu este responsabil pentrm trairea mea, ci pentru comportamentul lui. El se poate simti incapabil sa  respecte un angajament  sau daca este un sadic, se poate bucura pentru suferinta la a carei aparitie a participat.  Oricare ar fi acestea (regret, devalorizare, placere, sadism), el este responsabil pentru trairile lui. Trairile noastre, oricat de negative sau perturbatoare,  sunt expresia problemelor noastre. Ceilalti sunt doar stimuli, conditii, fundal.

Daca eu sunt gelos aceasta este problema mea! Tu doar creezi o situatie in care eu devin constient de aceasta problema. Sigur ca nu-mi place (cui il place sa aiba probleme?) insa este problema mea si trebuie sa o rezolv.

A-l face pe celalalt responsabil sau vinovat este ca si cum am invinui cerul pentru ca plouaPloaia vine intr-adevar de sus, dar nu este responsabilitatea cerului sa ne ofere o umbrela sau sa ne spuna unde sa ne adapostim. Cerul actioneaza in acord cu natura lui. Tot asa actioneaza si partenerul (in acord cu natura lui). Daca natura lui iti creaza tie dificultati, aceasta nu e problema lui, ci a ta.

Nonasumarea responsabilitatii este usor de detectat in constrangerea sau manipularea celuilalt astfel incat el / ea sa actioneze si nu tu. Pentru ca tu sa nu mai fii gelos, celalalt trebuie sa faca cumva sa se conformeze, sa puna nevoile tale mai presus de ale lui, sa te asculte, sa nu intarzie, sa nu fie afectuos sau cald cu altcineva.

Desteapta chestie, nu-i asa??   Tu ai o problema si il pui pe celalalt sa ti-o rezolve.  Aceasta este o atitudine de tip infantil.

Felul cum iti gestionezi gelozia arata cit de mult ai crescut. Nonasumarea responsabilitati saboteaza o relatie ce s-ar fi putut dovedi  roditoare. Persoanele geloase, oricat de mare ar avea IQ-ul, par a fi oarbe. Ele se comporta  astfel incat sa-i indeparteze chiar pe cei dupa a caror dragoste tanjesc.  Sunt asemenea unor copii care scancesc, pliing, tipa, dau din picioare, sau, intr-un limbaj mai frust, fac ca toti dracii pentru a avea ceea ce isi doresc. In felul acesta devin  o povara pentru parteneri, carora le vine greu sa-i aprecieze pentru aceste conduite egocentric si meschine.

Sursa de inspiratie : A. Nuta