Viata nu este un turn de fildes si nici un serial de comedie

Daca sunteti in cautarea unui balsam care sa va aline rapid ranile emotionale, atunci va recomand sa treceti peste acest post; intentia mea este sa va „scutur” bine ca sa va treziti si sa va regasiti pe dvs. insiva, pentru ca apopi sa va insotesc in cladirea unei vieti deosebite si a unor relatii deosebite.

In fata mea, in cabinet, stau oameni reali care cauta solutii; oameni care au de-a face cu probleme reale, cu copii reali, cu parteneri reali, cu greutati financiare reale, cu o dorinta reala de afectiune, acceptare si un stres real.

Marea majoritate a sfaturilor psihologice oferite in societatea noastra nu numai ca nu dau rezultate, dar nici macar nu au sansa sa functioneze. Indrumarile generale si placute despre cum sa „comunici” mai bine sau cugetarile teoretice care ofera „perspective” extraordinare asupra relatiilor nu imbunatatesc statisticile in ceea ce priveste mentinerea schimbarii terapeutice pe un termen lung. Oamenii au nevoie de metode practice de reorganizare a vietii, a stilului de viata, pentru a crea relatii sanatoase, si nu pentru a intretine o relatie proasta.

Misiunea mea este sa va ajut sa indepartati confuzia si gandurile distorsionate care v-au dominat relatia, sa daramati lumea falsa pe care ati construit-o, sa retraiti in contact cu esenta constiintei dvs. si sa gasiti solutiile potrivite.

Recunosc, aceasta inseamna ca foarte multi dintre dvs. au nevoie de o multime de raspunsuri. Relatiile, in general, casniciile si familiile, in special, se destrama sub ochii nostri.

Familiile isi pierd ratiunea de a fi , iar violenta domestica, abuzurile si disfunctiile emotionale s-au inmultit ingrijorator. Epidemia care ne-a cuprins este asemenea unui tren scapat de sub control, care se indreapta cu o viteza tot mai mare in josul unui deal abrupt – iar daca cititi acum acest post, probabil ca si dvs. va aflati in acest tren, indreptandu-va, cel mai probabil, spre dezastru.

Stiu ca nu ati avut intentia sa luati acest tren. Nu voiati decat sa iubiti pe cineva si sa vi se raspunda cu dragoste. Aveati convingerea ca o relatie ar fi lucrul care v-ar putea aduce implinirea. Nu erati un idiot, nu erati un masochist care-si dorea o relatie destinata sa ii aduca suferinta si cu siguranta nu erati lenes. Indiferent cata vointa aveti pentru a ramane acolo unde sunteti, daca lucrurile depasesc o anumita limita, veti spune :” Gata, ajunge, nu mai suport asta nici o clipa.” Va cunoasteti suficient de bine pentru a intelege ca depasirea acestei limite inseamna inceputul sfarsitului. Aveti demnitatea dvs. si nu puteti accepta situatia la infinit; daca este calcata in picioare de prea multe ori, in cele din urma veti pune punct.

Poate ca limita aceea e undeva departe in viitor, sau poate ca o strabateti chiar acum, pasind pe ea ca pe o sarma. Poate ca dvs. nu stiti cum sau de ce ati ajuns intr-o asemenea situatie. Stiu prin ce treceti si intuiesc de ce vi s-au intamplat toate acestea. Dupa calatoriile in iad si inapoi pe care le-am facut alaturi de clientii mei, intr-o diversitate de situatii, realizez ca am invatat sa ma descurc in viata.

Unul dintre raspunsurile de care aveti nevoie este urmatorul: nu sunteti nepriceput in ceea ce priveste relatiile. Realitatea trista si cruda este ca imprejurarile v-au fost total potrivnice.

Ganditiva putin: conditiile pentru a obtine permisul de conducere sunt mult mai complexe decat conditiile pentru a va casatori; ca sa conduceti un automobil, trebuie sa dati un test pentru a demonstra un nivel de cunostinte si competenta minime inainte de a fi lasat pe cont propriu. Insa societatea noastra va permite sa va uniti viata cu cineva pentru achitarea unei taxe si o semnatura la starea civila. Probabil ca singurele lectii despre relatii sunt cele capatate urmarindu-ne propriii parinti. Problema nu este ca, fara indoiala, ei aveau o educatie mai limitata si stiau mai putine despre relatii decat dvs. Ati mers la scoala si ati invatat sa cititi si sa scrieti , sa adunati si sa scadeti, dar nu ati invatat niciodata cum sa va intelegeti emotiile. Niciodata nu ati fost instruit cu privire la ceea ce trebuie sa asteptati de la o relatie sau cum sa va comportati in cadrul uneia. Poate nimeni nu v-a invatat cum sa creati o relatie. Nimeni nu v-a invatat cum sa va alegeti un tovaras de viata potrivit. Nimeni nu v-a invatat cum sa fiti sot sau sotie. Si nimeni nu v-a invatat ce sa faceti atunci cand lucrurile merg prost. Daca va ganditi bine, nimeni nu v-a invatat ce inseamna „prost”.

sursa de inspiratie: Dr. Phillip McGraw

Anunțuri

Asta pentru ca nu-ti faci timp !

REZOLVAREA PROBLEMELOR ŞI TIMPUL

Este vorba de o alegere. Am făcut această alegere şi ştiu că eu şi oricare alt individ normal putem rezolva orice problemă dacă sîntem dispuşi să ne fa­cem timp pentru ea. Această idee este importantă, pentru că mulţi oameni pur şi simplu nu îşi fac timp pentru a rezolva multe dintre problemele lor spirituale, sociale sau intelectu­ale. In abordarea rezolvării problemelor există un de­fect mai primitiv şi mai distructiv decît încercarea nerăbdă­toare şi nepotrivită de a găsi soluţii într-o clipă, un defect ambigu şi universal. Este speranţa că probleme­le se vor rezolva de la sine. Această înclinaţie de a ignora problemele este o simplă manifestare a indisponibilităţii de a amîna satisfac­ţia. A te confrunta cu problemele este du­reros. A te confrunta de bunăvoie, din vreme, cu o problemă, înainte de a fi forţat de circumstanţe, înseamnă a lăsa la o parte ceva plăcut sau mai puţin dureros pentru ceva mai dureros, înseamnă a alege să suferi acum în speranţa unei satisfacţii viitoare mai degrabă decît să alegi să continui satisfacţia pre­zentă în speranţa că suferinţa viitoare nu va mai fi necesară.

Povestea unei iubiri

 

Iubirea, oricât de minunată ar fi nu este suficientă pentru ca doi parteneri care se iubesc să rămână într-o relaţie de lungă durată. Calitatea comunicării, bogăţia schimburilor, vitalitatea lucrurilor împărtăşite în comun sunt cele care vor hrăni şi vor menţine relaţia vie.

 

El se numea Tăcere şi ea se numea Vorbă. Aveau peste 20 de ani şi încă nu descoperiseră iubirea. S-au întâlnit pe insula unde trăia ea, unde se născuse şi unde îşi petrecuse toată copilăria.

La început au schimbat doar câteva priviri şi lungi momente de tăcere, pline de aşteptări, încărcate de entuziasm, de vibraţiile dorinţei lor care se năştea. Îşi ofereau zâmbete dulci ca mierea şi pline de tandreţe, pe care dansau soarele şi cerul întreg. Îndrăzneau să se apropie unul de altul, încet, în momente pline de frumuseţe, acompaniate de suspinele lor.

Fiecare dintre ei îşi depunea speranţele, emoţiile şi partea secretă din vise în mâinile celuilalt. Apoi au învăţat, treptat, să îmblânzească spaţiul dintre corpurile lor, să simtă cu toate simţurile şi să-şi lase gesturile să se mişte libere.

Apoi, foarte repede, toate acestea au izbucnit, în săruturi pline de lumină şi în mângâieri pline de culoare, în parfumul abandonului lor, pentru a se pierde şi a se topi în sărbătoarea corpurilor lor, care i-a dus apoi departe, în cele mai profunde locuri ale fiinţei lor.

S-au iubit reciproc, lucru care se întâmplă mai rar decât credem. Vreau să spun, prin reciprocitate, că iubirea unuia rezona şi se acorda cu iubirea celuilalt.

Tânăra femeie, care se numea Vorbă, a început în mod firesc, foarte repede, să vorbească despre sentimentele ei, despre emoţiile şi simţămintele ei cele mai intime. Avea o creativitate inepuizabilă şi generoasă pentru a vorbi, pentru a-i împărtăşi tânărului, Tăcere, ceea ce simţea, pentru a-i murmura, a-i şopti celui pe care-l iubea, tot ceea ce trăia în adâncul fiinţei ei, îi povestea despre trecutul ei, despre prezent şi despre viitorul pe care şi-l imagina alături de el. Un viitor comun cu care îşi dorea ca şi el să fie de acord, pentru a-l construi împreună.

Pentru Tăcere însă, era mai complicat, mai dificil. El nu ştia să vorbească despre el sau, mai degrabă, păstra din experienţele lui anterioare o prudenţă sau o inhibiţie care îl împiedicau să exprime în cuvinte ceea ce trăia, ceea ce simţea. Chiar dacă uneori avea impresia că, tot ceea ce nu putea exprima, se agită în el asemenea unei furtuni. Îi era frică să nu pară slab, mai puţin viril, dacă vorbea despre intimitatea lui şi, cel mai adesea, credea că de fapt nu este necesar să vorbeşti despre astfel de lucruri, că era inutil şi doar un timp pierdut şi că ar putea fi chiar periculos să îşi exprime sentimentele, ceea ce trăia în interior. Se simţea mai în largul lui, asemenea multor bărbaţi, în acţiune, îi plăcea să facă propuneri, să organizeze ieşiri în diverse locuri. Şi, în primul rând, nu se putea abţine să nu o atingă pe iubita lui, să o ia în braţe, să îi arate dorinţa lui. Lucru pe care Vorbă îl dorea foarte mult, dar nu era singurul lucru pe care şi-l dorea.

Să nu credeţi cumva că Tăcere era mut. Nici vorbă! Vorbea chiar mult, cu uşurinţă şi îndrăzneală, cu umor, avea o calitate în a face analize şi sinteze, un simţ critic ascuţit în tot ceea ce se referea la teoriile economice sau sociale, la problemele lumii, la univers, la sport şi la spectacole. Însă vorbea tot timpul despre ceilalţi, despre evenimentele din jurul lui. Nu vorbea niciodată despre modul în care trăia el toate aceste lucruri, despre ce simţea, ce îl emoţiona în adâncul lui.

Îi plăcea să comenteze aspecte legate de afaceri, de societate şi de comportamentul oamenilor politici, îi plăcea mult să dezvolte un subiect propus de el sau de altcineva. Imediat se lansa într-un discurs în care îi plăcea să strălucească dar uneori se mai şi rătăcea într-o logoree nesfârşită, se repeta, devenea puţin steril şi îşi pierdea sensul frazei. Excela în controverse, în a cultiva arta disputelor, întreţinea cu iubita lui, Vorbă sau cu prietenii dezbateri întregi despre sport, despre filme, despre cărţile citite, despre călătoriile pe care le-a făcut, despre experienţele de viaţă pe care le-a avut. De fapt, diferenţa dintre cei doi iubiţi constă în faptul că ea vorbea despre ea, în timp ce el vorbea despre ceilalţi şi despre ce a făcut el, fără să vorbească cu adevărat despre el însuşi, despre ce simte, ce trăieşte.

Şi ignora faptul că, ceea ce menţine împreună, în timp, doi parteneri nu este doar iubirea care putea să îi lege şi să îi ataşeze unul de altul, ci calitatea schimbului şi a comunicării dintre cei doi.

Un schimb echilibrat, pe baza ştiinţei de a da şi de a cere şi a îndrăznelii de a primi şi de a refuza. Un schimb care putea fi reciproc sau nu

Cei doi nu ştiau încă faptul că se aflau la începutul unui drum care avea să îi îndepărteze unul de altul, mai mult decât orice neînţelegere care ar fi putut să îi facă să se contrazică sau să se rănească reciproc. Ar fi putut ca, rămânând pe acel drum al lipsei de înţelegere, în care cererile unuia nu îşi găseau ascultare şi răspunsuri în comportamentele celuilalt, să se îndepărteze unul de altul, fără ca măcar să ştie acest lucru. Riscau să se părăsească încet, în mod iremediabil, fără ca măcar să presimtă incapacitatea lor de a crea, dincolo de iubire, o relaţie vie, creativă, stimulantă pentru amândoi. O relaţie care le-ar fi hrănit iubirea cu tot ce era mai bun în ei, cu cele mai neaşteptate resurse pe care le aveau, dacă ar fi ştiut să-şi împărtăşească trăirile şi simţămintele. Şi toate acestea, bineînţeles cu dăruire, de o parte şi cu receptivitate deschisă, de cealaltă parte şi, mai ales cu reciprocitate, printr-un dialog al sentimentelor şi al trăirilor celor mai personale, mai intime. O relaţie în care fiecare ar fi putut să-şi împărtăşească aşteptările, aporturile şi, mai ales să-şi exprime zonele de intoleranţă, de fragilitate, de furie sau chiar de violenţă, legate de rănile lui din copilărie.

Trebuie să vă mai spun că, Vorbă a fost crescută în familia Îndrăznescsăspun, o familie în care se practică demult învăţarea comunicării, adică a învăţa cum să pui ceva în comun. O metodă care propune să nu vorbeşti despre celălalt, ci să îi vorbeşti celuilalt despre tine, o metodă care invita la renunţarea la injuncţii, la judecaţi de valoare, la descalificări şi devalorizări, la ameninţări şi la şantaj, la culpabilizări, la menţinerea raportului dominant – dominat. Era o familie şi un mediu în care copiilor li se propuneau încă de când erau foarte mici, reguli de igienă relaţionala simple, accesibile oricui, instrumente concrete, transmisibile, pentru a comunica mai bine.

Vorbă, în educaţia ei, îşi însuşise resurse care îi permiteau o mai bună poziţionare, autonomie şi afirmare a propriei persoane, creativitate şi libertate de a fi…

Tăcere, cât despre el, crescuse într-un mediu în care a fost învăţat să nu vorbească despre ceea ce trăia şi simţea, în care practica opoziţia şi nu apoziţia, înfruntarea, în loc de confruntare, confuzia între sentimente şi relaţie, nediferenţierea între dorinţe şi nevoi. Fusese crescut în familia Astanusespune. O familie cum sunt milioane de familii de pe planeta Tăcerii, care practică într-un mod foarte natural, un sistem relaţional foarte răspândit, care este surd şi orb în fata lucrurilor esenţiale, este pernicios şi pervers şi, mai ales, energetivor.

O familie în care nu era convenabil să vorbeşti despre sine, să te dezvălui aşa cum eşti, în care se puneau întrebări intruzive sau cererilor li se răspundea prin conformism sau supunere. O familie şi un anturaj în care se vorbea despre ceilalţi, în care ceilalţi erau definiţi, catalogaţi şi etichetaţi prin judecaţi de valoare definitive, copiii erau culpabilizaţi dacă nu îndeplineau dorinţele părinţilor, erau ameninţaţi, pedepsiţi şi chiar alungaţi dacă afirmau credinţe diferite sau dorinţe de independenţă şi de afirmare diferite de ale lor…

În astfel de familii, copiii nu au posibilitatea de a-şi dezvolta încrederea şi iubirea de sine, iniţiativa şi creativitatea. Au foarte puţine alternative pentru a se împlini în iubire şi respect de sine, pentru a se întări în fata imprevizibilului vieţii… au ca model doar comportamente stereotipe şi conservatoare, repetitive şi foarte puţin adaptate la realitate. Cei care sunt crescuţi într-un astfel de sistem au puţine posibilităţi de a exista.

Sau se afirmă şi se realizează la nivelul faptelor, al acţiunii, al cuceririi, al luptei.

Fie se dau bătuţi, fug, se supun, se pun în serviciul exploatatorilor lor, se lăsă manipulaţi.

Sau se inhiba, se închid în tăcere, într-o activitate ecran, încercând să scape de imprevizibil şi făcându-se uitaţi. Unii, mai puţini, se vor realiza marginalizându-se, prin creaţie sau prin schimbare…

Nu ştiu cum va evolua relaţie dintre Vorba şi Tăcere şi nu ştiu cum va supravieţui sau se va amplifica iubirea lor. Ştiu doar, drumul pe care fiecare dintre ei îl are de parcurs, pentru a-şi propune, dincolo de iubire, o relaţie vie şi stimulatoare, dacă vor să-şi construiască un viitor împreună.

Ştiu, de asemenea, că se vor confrunta cu renunţarea la imaginile lor ideale, cu recunoaşterea mai clară a aşteptărilor lor, a aporturilor fiecăruia şi a zonelor lor de intoleranţă, cu descoperirea vulnerabilităţii fiecăruia. Vor avea de învăţat, dacă vor să construiască o relaţie de durată, să comunice cu privire la contradicţiile din interiorul fiecăruia, la diferenţele care există între ei şi la asemănări. Vor avea de negociat antagonismele, de clarificat partea întunecată din trecutul lor. Le doresc să poată porni pe acest drum, urmând calea inimii şi a unei cunoaşteri deschise.

 sursa de inspiratie: J. Salome

Exercitiu pentru intretinerea sănătatii psihice

Autocontrolul permanent, introspecţia, perceperea sinelui, autoeducaţia ş.a.m.d., sunt parametri importanţi ai dezvoltării sănătăţii psihice. Insuşirea perfectă a sistemului de autoexersare permite să se
influenţeze uşor sfera psihofiziologică a organismului.
Vă propun să învăţaţi două exerciţii simple, care vor deveni cheia psihicului dumneavoastră, vor permite dirijarea proceselor psihice.

Aşezaţi-vă comod într-un fotoliu, mâinile pe genunchi, închideţi ochii. Formula de autosugestionare este: "La numărul "10" mâinile vor deveni grele, se vor lipi puternic de picioare şi nu le voi putea ridica. Unu — mâinile încep să se lipească de picioare. Doi — mâinile au devenit mai grele. Trei, patru — mâinile sunt strâns lipite. Cinci, şase — mâinile s-au lipit puternic. Şapte, opt—nu pot să desprind mâinile de pe picioare. Cu cât încerc să le desprind, cu atât ele se lipesc mai tare. Nouă, zece — mâinile sunt foarte puternic lipite de picioare şi nu pot să le ridic. Şi acum când voi spune "cinci" mâinile vor deveni uşoare, libere, mobile şi, după acest exerciţiu, oricare sugestionare va fi realizată de psihicul meu. Unu, doi — mâinile sunt uşoare, mobile, se deslipesc de picioare. Trei, patru — mâinile au devenit
mai uşoare, mai mobile, s-au deslipit complet. Cinci, şase— mâinile sunt uşoare, libere mobile." Şi acum,timp de un minut, puteţi da oricare orientare necesară şi programată în prealabil psihicului dumneavoastră. Aceeaşi poziţie, ochii închişi. Formula de sugestionare: "La numărul "treisprezece" sistemul meu nervos se va întări, corpul va deveni mai uşor, proaspăt, mobil. Unu, doi —fiecare celulă a sistemului meu nervos central este puternică, liniştită şi dirijată de mine. Trei, patru — sistemul nervos s-a întărit, sa liniştit.Cinci, şase — sistemul nervos este puternic, liniştit şi dirijat de mine. În orice moment, oricare comandă mentală va fi realizată totdeauna şi oriunde de către psihicul meu. La numărul "cinci", corpul va deveni proaspăt, uşor, liniştit şi termin exerciţiul. Unu — corpul este uşor, proaspăt, liniştit. Doi —
mâinile, picioarele sunt uşoare. Trei — trunchiul este uşor. Patru — gândurile sunt plăcute, proaspete, liniştite. Cinci — capul este limpede, proaspăt, clar." Exerciţiul s-a încheiat. Deschideţi ochii, ridicaţi-vă, scuturaţi-vă şi plimbaţi-vă puţin prin cameră.