Iubiri neimplinite 3 – Lasati trecutul in pace

A trai constant in prezent si a analiza relatia din trecut, din perspectiva descrisa in postul anterior, pot aduce linistea si, cu timpul, intelegerea lucrurilor dintr-un alt unghi. Va aparea iertarea si vom putea merge mai departe. Esential este sa ne spalam sufletul de malul durerii, sa-l curatam iubindu-ne pe noi insine cu generozitate si blandete si gandind cu bunatate si iertare spre altii! Este o dovada de iubire sa nu mai adaugi prin gandurile din prezent, durerea din trecut, pentru ca o amplifici cu fiecare regandire si valoarea ei creste exponential la fiecare reluare si altfel, esti la fel de vinovat cum crezi ca este cel care te face sa suferi.

Este o dovada de iubire fata de tine insuti sa te opresti din a te mai rani la nesfarsit prin ganduri despre iubirea trecuta si neimplinita! Sufletul nu face diferenta dintre imaginatie si realitate! Datorezi vietii tale peisaje mai optimiste, mai calde! Pentru ca si tu meriti sa traiesti iubirea implinita!

sursa de inspiratie G. Chiriac

Anunțuri

Iubiri neimplinite 2 – salvarea este in interior

Primul pas spre vindecare incepe printr-o calatorie spre interior. Din nefericire, pierdem ani si vieti alergand inafara, cersind la unul si la altul o privire, un suras, un apel, dar esential este sa ne spalam sufletul de malul durerii, sa il curatam iubind-ne pe noi insine. Pentru a primi un strop de atentie de la persoana pe care o investim in atributul de „iubit”, „iubita” (citeste salvator, salvatoare) suntem instare de orice gesturi si acrobatii, pe care in mod normal nu am fi fost capabili sa le concepem.

Acesti oameni au la randul lor rani sau traume si portiuni de suflet pierdut sau inghetat si , uneori nu se intampla cum speram. Atunci ne spunem „Vezi, am stiut eu ca asa o sa fie” si este ca intr-un cerc vicios din care nu mai vezi iesirea …

Poti iesi. Drumul duce insa in interior spre tine insuti si spre Dumnezeu! Este obligatoriu sa arunci pumnalul durerii cu care singur (a) , cu fiecare gand, nedrept, iti scrijelesti sufletul. Este nevoie sa ai mainile goale si palmele deschise, pregatite sa mangaie. Sa intri inlauntrul tau, cu palmele facute caus, sa nu iti curga printre deget picaturile de suflet atunci cand tu singur si nimeni altcineva, tu cu propria ta generozitate, incepi sa il dezgheti.

Vestea proasta este ca doar noi insine putem sa ne vindecam sufletul prin gandire si construirea la sinapsele despre starea de bine. Vestea buna este ca vindecarea depinde doar de noi si perceptia noastra si avem libertatea sa o facem oricand, neconditionati! Perceptia pe care o avem despre evenimente, reinterpretarea trecutului dintr-o alta perspectiva, altfel decat pana acum, starea de detasare, de a privi dinafara, mai obiectiv, si mai ales empatia, puterea de a te pune in locul celuilalt atunci cand tu manifesti o anumita atitudine, sunt cateva retete sigure pentru tratamentul relatiilor de iubire neimplinite.

sursa de inspiratie G.Chiriac

Batea la poarta Cerului o raza

Acum nu lupta este lectia mea si de aceea refuz sa mai port razboaie, lectia mea este iubirea, iubirea pentru parinti, iubirea fata de orice fiinta, iubirea fata de mine, iubirea neconditionata.

Batea la poarta cerului o raza

Batea la poarta Cerului o raza
Batea sfios si-ncet, ca o straina…
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit – de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse Calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila
Dar totusi credincioasa si curata
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi grabit, a luat-o-n Cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora:
I-a podidit pe toti, vazand-o, plansul
Si-au strans-o-n brate-ndata ca pe-o sora.

Ea le-a zambit stergandu-le sudoarea
Si s-a rugat apoi de ei, fierbinte
S-o-nfatiseze Bunului Parinte
Ca sa primeasca Binecuvantarea;

Stapane, Vesnic Datator de Viata
Din ce-ntuneric, ma-naltai la Tine!
Din ce prapastii crancene de ghiata!
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptat cu oarba ratacire!
Cu nebunia surda si pacatul!
Dar n-am putut sa seman o sclipire,
In largul noptii stapanind de-a latul!

Ca o umila, biata, lumanare,
Am ars in van, in minte ne-ndurata!
Invinsa, goala, stinsa, spulberata.
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la Cerurile-albastre
Ca dintr-o grea catuse ce ma strange,
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!

Cum sta smerita-n fata Stralucirii,
Silita ochii serbezi sa si-i plece,
Sarmana raza – far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

Tu vii aicea singura si-nvinsa?
Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata.
Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa?
Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?

De te-am trimis in lumile-nvrajbite,
Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi,
Ca pe-un manunchi de Raze impletite,
Eu te-asteptam s-aduci pe toti la Noi!

Dintr-un biet sambur-nabusit in fasa,
Din stralucirea unei minti senine,
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantu-ntreg pana la Mine!

Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta, vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata Mostenire?

Mergand spre raza, jos ingenunchiata
I-a sarutat obrajii amandoi.
Copila mea, fii binecuvantata!
I-ati deci puteri si-ntoarcete-napoi!

Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina,
Sa-l paraseasca Ostile Ceresti,
Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina
Si nu traiesti, decat cand stralucesti!


V. Voiculescu

A fost mesajul Tatalui Ceresc in vreme de indoiala, de tristete si de dor de Acasa.

Iubiri neimplinite

Cand „ploua pe aripi” de inger frumos, picaturile se scurg prin ochii iubitelor parasite si se transforma in durere. Aceasta se scurge si ea la randul ei. In suflet. Il inunda. Eate tulbure si gri. Lasa in urma mal si amaraciune. Are gust amar de tristete si neputinte. Peisajul sufletului este mai trist decat Omul, peste care ploua incet si fara speranta, fara lebede.

Amurg ostenit care se stinge, peste podul peste care nu trece nimeni azi, pentru ca „noi” nu mai suntem, in timp ce iubirea moare incet, picatura cu picatura, lasandu-ne vlaguiti, anesteziati, apatici si fara respiratie, fara viata, ca atunci cand respiri de la sine, te ineci in tacere si auzi doar sueratul propriei respiratii sau poate al vantului care sufla pustiu in sufletul tau gol. Pe obraji simti lacrimile care se preling incet si continuu, ochii ard si ai senzatia de nas infundat care iti face respiratia sueratoare. Plangi incet, aproape natural, la fel de natural cum respiri, si iti simti tamplele zvacnind, buzele uscate si corpul ca intr-un fel de transa a durerii care curge, picatura cu picatura, anesteziindu-ti sufletul si simturile, paralizandu-te si care iti cuprinde orele, timpul, destinul si viata …

Iubirea parasita devine una cu tine

Iti lasi sufletul invaluit in acea panza tesuta de durere, prins in nemiscare, si astepti sa vina cineva sa te scoata … Vine, dar, fiind prea ocupat cu suferinta, nu il vezi, este ca si cum ai alege rolul victimei, mai mult sau mai putin constient. Uneori sunt prietenii cei care joaca rolul salvatorului sau sunt tentative de noi relatii. Alteori, este un cantec sau poate o stare proprie, mai luminoasa. In alte randuri nu vine nimeni.

Mai singura si mai trista, mai incrancenata si oarecum mai indreptatita dupa atata suferinta, iubirea parasita devine una cu tine, te cotropeste si te asimileaza … iar tu devii intruparea ei pe pamant. Devii expert in manifestarea durerii si a suferintei, iar unii oameni sunt stanjeniti sa fie fericiti in prezenta ta. Alaturi de tine, fericirea lor devine indecenta si neserioasa. Pentru ca suferinta ta este mult mai profunda, mai tragica, mai reala …Ce stiu ei, ce le pasa lor! Ei cu iubirile lor, cu caldura lor, cu zambetele lor complice, cu lumea lor, din care tu nu ai de ce sa faci parte si, oricum, au acel sentiment de autosuficienta! Iar tu continui sa suferi indreptatit!

Si pentru ca dupa toamna, ploaie si mal vine inghetul, intri in iarna sufletului tau impietrit de frig si asteptare si te criogenizezi afectiv. Aduci, in lumea dinafara ta, cu fiecare cuvant, cu fiecare respiratie sau stare, un suierat de crivat, regina sau rege al frigului si suferintei.

Cam asa arata cateva secvente din universul interior al durerii ramase in sufletele care au trait iubiri neimplinite. Sufletele de femei frumoase si triste sau de barbati „tari”, care stiu cu abilitate sa ascunda iarna in sufletul lor.

Scriu acum pentru expertii in disimularea suferintei si pentru marile tragedii de pe scena vietii, poti alege sa iti lasi viata in continuare acoperita de ninsoarea durerii si sufletul prins in propria tesatura a dramei pe care o traiesti sau poti alege acum, chiar in acest moment, sa trimiti o raza de generozitate spre interiorul fiintei tale.

sursa de inspiratie: G. Chiriac

Prezentul este uneori inacceptabil, neplăcut sau groaznic

Este aşa cum este. Observaţi felul in care mintea îl etichetează si cum acest proces de etichetare, aceasta judecare continua, creează durere si nefericire. Observând mecanismele mintii, ieşiţi din aceste tipare ale rezistentei si atunci ii veţi putea permite momentului prezent sa existe. Aceasta va va oferi experienţa stării de eliberare interioara de condiţiile exterioare, starea de pace interioara autentica. Urmăriţi apoi ceea ce se întâmpla si treceţi la acţiune, daca este necesar si posibil.

Acceptaţi – apoi acţionaţi. Indiferent ce conţine momentul prezent, acceptaţi-l ca si cum dvs. L-aţi ales. Conlucraţi întotdeauna cu el, nu împotriva lui. Faceţi-vă din el un prieten si un aliat, nu un duşman. Acest fapt va va transforma in mod miraculos întreaga viaţă.

A fi “inconştient” înseamnă a te identifica unui anumit tipar mintal sau emoţional. Implica absenta dvs. Completa ca observator.

Atenţia conştientă si susţinută rupe legătura dintre corpul-durere si procesele gândirii, duce la apariţia procesului de transmutare. Este ca si cum durerea ar deveni combustibilul flăcării conştiinţei dvs., care începe sa ardă astfel mai puternic. Acesta este înţelesul ezoteric al vechii arte a alchimiei: transmutarea metalului obişnuit in aur sau a suferinţei in conştiinţa. Ruptura interioara se vindeca si deveniţi din nou unitar. Din acel moment, responsabilitatea dvs. Este sa nu mai creaţi durere.

Sa rezumam acest proces. Concentraţi-vă atenţia asupra sentimentului interior. Recunoaşteţi corpul-durere. Acceptaţi ca se afla acolo. Nu va gândiţi la el – nu lăsaţi sentimentul sa se transforme in gândire. Nu îl judecaţi si nu îl analizaţi. Nu faceţi din el o identitate proprie. Rămâneţi prezent si continuaţi sa fiţi observatorul lucrurilor care se petrec in interiorul dvs. Conştientizaţi nu numai durerea emoţională, ci si pe dvs. ca “persoana care observa”, observatorul tăcut. Aceasta este puterea Clipei de acum, puterea prezentei conştiente. Urmăriţi ce se întâmpla in continuare.

sursa de inspiratie Eckhart Tolle

Povestea vasului crapat

 O femeie batrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele doua capete ale unui bat, si le cara pe dupa gât. Un vas era crapat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.

La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate.

Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizarile sale. Dar bietului vas crapat îi era atât de rusine cu imperfecþiunea sa, si se simtea atât de rau ca nu putea face decât jumatate din munca pentru care fusese menit!

Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lânga izvor: „Ma simt atât de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pâna acasa!”

Batrâna a zâmbit, „Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu?” „Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.”

„De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospateaza casa.”

Morala: Crapatura vasului nu înseamna sfârsitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit! Numarati-va binecuvântarile…!!