Lectia iubirii de sine

Ma gandesc ca sufletul e cel care adesea ii da lectii personalitatii – care este o parte a sufletului – despre ceva ce sufletul stie deja. Asadar se pare ca in momentul in care este necesar sa invatam iubirea de sine, iar sufletul este iubire, este ca si cum nu te-ai invata pe tine insuti ceva ce deja stii.

Sufletul stie ca totul este una, dar se indeparteaza de aceasta cunoastere pentru a simti separarea si a invata sa se intoarca acasa. Lectiile aduse de personalitate sunt incorporate in suflet, pentru a intelege profund experienta umana.

Chiar daca sufletul stie ca el este iubire si ca este iubit, pentru a intelege deplinatatea iubirii, noi experimentam lipsa iubirii, astfel incat sa invatam Iubirea de Sine din toate fatetele si toate directiile.

sursa de inspiratie: Robert S.

Nimic nu este cu adevarat pierdut

Astazi vom vorbi despre pierderi. Da, viata este plina de pierderi, daca asta este perspectiva din care vreti s-o priviti. Viata inseamna sa lasati lucrurile in urma, pe masura ce mergeti mai departe. Uneori ati pretuit aceste lucruri, atunci cand le-ati avut, iar alteori, din nepasare, nu le-ati bagat in seama, adevarata lor valoare fiind inteleasa mult mai tarziu. Dar nu conteaza. Viata inseamna schimbare, viata inseamna miscare si voi trebuie sa mergeti mai departe.

Dar iata un alt mod de a privi lucrurile. Pentru ca si daca stiti – asa cum ar trebui sa stiti – ca inchiderea unei usi duce la deschiderea multor altora, voi tot sunteti concentrati pe pierdere. Voi tot credeti ca trebuie sa purtati povara pierderilor ca parte a inaintarii in varsta si apoi ca parte a imbatranirii. Si totusi, nu este chiar asa.

Imi doresc sa aveti o perspectiva de ansamblu. Viata voastra nu este numai aceasta viata scurta, cat o clipire din ochi, care exista astazi, aici si apoi trece. Nu, viata voastra este o lunga arcuire, care se intinde de-a lungul secolelor, mergand spre eternitate. Voi sunteti sinele vostru interior si ati avut multe experiente si veti avea inca multe altele. Si ceea ce vreau eu sa considerati voi ca ar fi viata voastra, este acesta mare arcuire. Si in acesta mare arcuire totul se misca inainte si in sus si nimic nu este niciodata pierdut. Exista sansa dupa sansa, chiar si pentru a recupera acele lucruri pe care le-ati lasat cumva sa va scape printre degete si care acum va par iremediabil pierdute. Ele nu sunt pierdute pentru totdeauna, ci doar din aceasta mica existenta. Dar in marea intindere a acestei vieti care sunteti voi, ele inca va sunt accesibile. Totul va este inca la indemana.

Permiteti acestei arcuiri sa fie plina de bucurie. Acest mic unic punct care este viata de acum, ar trebui sa fie atat de plin de bucurie, pe cat puteti voi sa-l faceti, imbratisand fiecare moment care trece. Asta, deoarece doua lucruri sunt adevarate: niciodata nu veti mai experimenta exact acest moment, asa ca ar trebui sa-l pretuiti; si veti mai experimenta inca atat de multe altele, incat nu este nevoie de nici un regret pentru acele lucruri pe care nu le-ati putut avea in aceste timpuri.

Priviti-va ca fiinta eterna ce sunteti. Nu fiti limitati de limitele acestei vieti muritoare. Priviti, in schimb, maretia prezentei voastre eterne, stralucitoare.

Iata o mica rugaciune pentru astazi:
Astazi, eu stiu ca sunt etern, ca pot merge mereu mai departe, ca nimic nu este niciodata pierdut chiar daca pare asa.

Astazi, eu stiu ca sunt foarte pretios, ca acest moment este pretios si ca aceasta unicitate este un mare dar. Si astazi eu stiu de asemenea ca sunt parte a ceva mult mai mare, ceva mult mai mare si etern. Eu sunt o scanteie care nu va muri.
Eu sunt viata eterna. Eu sunt dragostea completa. Eu sunt.

sursa de inspiratie:  Portia zilnica de Quado

Fii liber si fii iubire, in mod constient, in timpul descatusarii energiei sexuale

Este foarte usor sa te „pierzi” in procesul energetic al sexului. Uneori sexul este atat de placut incat uiti de orice altceva – sau, dandu-ti seama de asta , vrei sa fugi de el. Energia sexuala poate aduce o placere atat de intensa sau dureros de individualista, incat senzatiile sau emotiile te pot distrage de la orice altceva.

Scopul principal al sexualitatii este sa nu incerci sa repari nimic si pe nimeni, sa traiesti ca iubire prin recunoasterea ei si relaxarea deplina in profunzimea nelimitata a existentei tale, chiar daca te simti bine sau nu in prezent.

Cand toate simturile iti sunt deschise, simti chiar sursa energiei la care ele s-au conectat. Cand incepi sa percepi constient gandurile care iti vin, te gasesti in spatiul deschis al mintii in care gandurile apar. Cand simti dorinta sau dezgustul sexual, aceasta reflecta dragostea care se manifesta prin tine.

Aceasta natura deschisa, spatioasa, iubitoare si libera este adevarata ta natura. A fi un iubitoare si libera este adevarata ta natura. a fi un iubit superior inseamna a urmari sa fii ceea ce esti cu adevarat.

Nu trebuie sa te schimbi. Trebuie doar sa realizezi cine esti tu cu adevarat – cine esti in momentul de fata , cine ai fost si cine vei fi. Toate actiunile tale sa aiba ca sursa aceasta deschidere a fiintei tale, starea relaxata si naturala, si nu nevoile si temerile tale stresante.

Pentru a reusi sa realizezi mereu cine esti cu adevarat, o modalitate ajutatoare o reprezinta  deblocarea canalelor energetice din corpul tau, tel care poate fi atins.

Cu alte cuvinte, daca esti adesea distras de placerile sau suferintele sexului, nu vei avea energia sau atentia necesare cunoasterii de sine. Ranile si dorintele sexuale sunt printre cele mai mari surse de perturbare, nu doar in timpul actului sexual, ci pe tot parcursul zilei. Cea mai mare parte a suferintelor noastre sexuale isi au sursa in sperantele si temerile noastre legate de sex.

Daca nu cureti aceste blocaje, ele iti pot absorbi energia si iti pot distrage atentia zi si noapte. In loc sa te cufunzi in meditatie vei visa mereu la barbatul ideal sau la posteriorul rotund al colegei de serviciu. In loc sa faci dragoste, te vei indopa cu mancare si alcool, pentru ca partenerul tau te-a parasit pentru altcineva.

De aceea primul pas pentru majoritatea oamenilor este clarificarea dorintelor lor sexuale si deblocarea fluxului de energie impotmolit in ranile lor emotionale.

sursa de inspiratie: D.Deida

Arta de a fi psiholog

Arta de a fi psiholog nu se invata, ci se traieste si se experimenteaza, deoarece nu exista un complex de canoane care sa-ti dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferentiale, ale vietii sufletesti.

Nu esti un psiholog bun daca tu insuti nu esti un subiect de studiat, daca materialul tau psihic nu ofera zilnic o complexitate si un inedit care sa exercite curiozitatea ta continua.

Nu te poti initia in misterul altuia, daca tu insuti n-ai un mister in care sa te initiezi. Pentru a fi psiholog trebuie sa fii atat de nefericit, incat sa pricepi fericirea si atat de rafinat, incat sa poti deveni oricand barbar; iar disperarea in care traiesti sa aiba totdeauna atata ardoare, incat sa nu stii daca traiesti in pustiu sau in flacari. Proteic, polimorf, pe cat de centripet, pe atat de centrifugal, formele vietii sa se combine in tine, atat de multiplu si atat de complex, incat extazul pe care il vei atinge sa fie estetic, sexual, religios si pervers.

A fi psiholog inseamna a te invarti in fiecare moment in jurul axei tale. Aceasta este intaia conditie; a doua este a avea atata mobilitate, incat axele celorlalte fiinte sa-ti fie atatea centre de gravitate, cate poate avea o fiinta proteica.

Simtul psihologic este expresia unei vieti care se contempla pe sine in fiecare moment si care in celelalte vieti vede numai oglinzi.

Ca psiholog, consideri pe toti ceilalti oameni parti din tine, franturi ale fiintei tale. 

Putina cunoastere incanta; multa cunoastere dezgusta. Cu cat cunosti mai mult, cu atat vrei sa cunosti mai putin. Cine nu sufera din cauza cunoasterii, acela n-a cunoscut nimic.”

Cioran “Pe culmile disperarii”,  Principiul satanic in suferinta.

Inima perfecta

 Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine

– Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!

Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.

-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.

 – Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.

– Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.

Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.

Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete…

Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Magia neagra a etichetelor

A pune etichete asupra oamenilor, in special cand acestia sunt intr-o stare superioara de receptivitate (de pilda, cand sunt copii), este o forma de magie neagra.

A face magie inseamna a exercita o influenta asupra unei persoane , folosind anumite procedee secrete, in special de la distanta. Cand aceasta influenta este „rea”, adica persoana respectiva sufera sau se comporta mecanic, ascultand de o vointa straina, spunem ca magia este „neagra”.

Cand oamenii isi pun singuri etichete devalorizante reprezinta tot un fel de magie neagra, adica se autovrajesc.

Referindu-ma la magia neagra a etichetelor indic, de fapt, toate acele evaluari negative si limitative, facute frecvent de pe o pozitie de autoritate (parinte, profesor, sef). Ele sunt sunt periculoase pentru cei dispusi sa le accepte si sa le internalizeze, deoarece nu au suficienta incredere in e insisi, inca nu stiu cine sunt, investesc puternic emitatorul de „etichete” sau nu dispun inca de o minte discriminativa, intrucat sunt copii.

Desi oricine ar fi supus unei etichetari, nu oricine e dispus sa accepte eticheta, adica simbolic vorbind, sa ofere un strat suficient de adeziv pe care eticheta sa fie lipita. Tu poti incerca sa imi aplici o anumita eticheta , de exemplu de … ” handicapat” sau de ” incompetent” . Daca ea nu e in acord cu ceea ce eu stiu despre mine si cu ceea ce experienta a validat, aceasta eticheta pur si simplu nu se va lipi. Pot chiar sa ma amuze incercarile tale repetate, asemuindu-le cu incercarea de a lipi un timbru pe o apa curgatoare.

Aceasta este o situatie dezirabila. Dar ea nu reprezinta nici pe departe norma in relatia parinte -copil, relatie in care parintii aplica , deseori fara sa stie, etichete-identitare . Acestea sunt evaluari puternice (in sensul ca sunt insotite de trairi puternice, de emotii intense), care il constrang pe copil sa se simta, si apoi , sa se poarte intr-un anumit fel.

Asa se naste un copil „timid” (desi el este timid doar in anumite imprejurari), un copil „rau” (desi el este obraznic doar cu bunicii lui), un altul „anxios” (desi se teme doar cand e singur, noaptea, in camera lui) si unul „agresiv” (desi e agresiv doar cu fratele lui mai mare).

Unele atitudini sunt manifestate doar in anumite contexte , dar nu in toate, aceste etichete identitare parand a fi descrieri obiective a unei stari de fapt, si chiar asa sunt, dar repet, cu mentiunea ca aceste stari de fapt sunt particulare si nu generale.

Acest tip de generalizare, poate fi numita chiar „diabolica”, restrange bogatia si complexitatea unei individualitati.

Un copil etichetat ca „delicat” sau excesiv de sensibil” tinde sa isi insuseasca aceasta apreciere, comportandu-se in consecinta. El va evita sa se angajeze in actiuni mai dinamice sau sa lupte pentru nevoile si drepturile sale si va cauta sistematic o persoana care sa-i protejeze „sensibilitatea”. Peste ani, e de asteptat ca fostul copil sa manifeste comportamente clare de dependenta si sa-si manifeste agresivitatea intr-o maniera pasiv – agresiva.

Oamenii isi fixeaza obiective in raport cu etichetele pe care le primesc de timpuriu. Aceasta este o ipoteza de baza in faimoasa teorie a scenariului de viata, teorie propusa de analiza tranzactionala (A.T.) .

Cum ar putea caruia i se repeta de mic, fara intrerupere, ca nu va reusi, ca nu-l duce capul, ca e la fel de prost ca taica-sau sau maica-sa, ca va ajunge un pierde- vara sau un coate-goale, cum ar putea, zic, acest copil sa devina o persoana de succes, un conducator intr-o firma sau macar un tip care sa radieze incredere in sine si putere personala?

Ce performante scolare va avea un elev care, in clasa I, primeste de la invatatoarea lui eticheta de „mediocru / modest / nimic deosebit”? Va fi acesta un elev sau un student stralucit? Isi va uimi profesorii cu ideile lui sau ii va incurca prin intrebari incuietoare? Va dori sa urmeze o facultate si sa isi adanceasca intelegerea unui domeniu?

O fetita etichetata ca „urata”, „slaba” sau „grasa” isi va integra feminitatea si va patrunde in lumea dorintei, mai tarziu, sigura de sexualitatea ei? Sau se va indoi continuu de farmecul ei erotic si de capacitatea ei de a se face dorita? Va cauta o relatie de cuplu fericita sau se va agata de primul barbat care ii ofera putina atentie si afectiune?

Etichetele densificate activeaza si un ciudat proces de uitare specifica. Anume, desi exista situatii si episoade de viata care infirma clar eticheta, aceste situatii sunt uitate! e ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata. Acest fenomen se produce deoarece eticheta tinde sa ocupe campul constientei. O evaluare in care ajung sa cred , deoarece mi-a fost repetata, sau mi-a fost comunicata de cateva ori, insa deosebit de intens, devine o caracteristica-reper, o nota personala asezata in centru constiintei mele, la care raportez evenimentele, stergandu-le sau minimalizandu-le pe acelea care o contrazic. Daca sunt convins ca nu e mare lucru de capul meu, cu siguranta nu imi voi aduce aminte de momentele in care am fost sclipitor, original, inventiv. Ele fac parte din alt film, in care eu nu joc.

Acest mecanism, draga cititorule, despre care citesti probabil usor detasat, stand confortabil in fata monitorului, este inspaimantator. E posibil sa fie valabil si pentru tine.

sursa de inspiratie: A. Nuta

Cum trebuie să ne observăm respiraţia atunci când meditam

 

 Aşezaţi-vă cu coloana vertebrală foarte dreaptă. În această poziţie corpul vostru îşi regăseşte echilibrul natural. Greutatea se exercită într-un mod uniform şi a te elibera de ea devine ceva uşor. Atunci când repartiţia este maximă, corpul nu vă mai solicită atenţia şi nu se mai opune pacificării mentalului. În consecinţă, staţi drept, fără nici cea mai mică tensiune, fără blocaj fizic. Corpul vostru tebuie să fie destins şi oarecum suspendat de coloana vertebrală, precum un palton în cuier.

Instalaţi astfel observaţi-vă respiraţia, care trebuie să fie lentă şi profundă. Centrul vostru ombilical se umflă şi se dezumflă ritmic. Conştientizaţi fără a vă concentra. Priviţi, nimic mai mult, precum un spectator neutru. Nu pledez pentru nici un efort. Ţineţi minte acest lucru. Vă cer doar să fiţi atenţi într-un mod calm, să înregistraţi ceea ce se întâmplă fără să comentaţi sau să interveniţi.

 

Respiraţi aşa cum respiră noul născut sau animalul. Toraxul lor este imobil. Ei inspiră ridicându-şi abdomenul şi expiră readucându-l la poziţia normală. Respiraţia abdominală este singura naturală. Aprofundând-o, ea vă va procura o senzaţie de pace din ce în ce mai profundă.

Am uitat încet, încet, cum să respiram din cauza tumultului mental pe care ni l-a indus anturajul nostru, din cauza tensiunilor care ne-au infectat spiritul.

Priviţi adolescentul. Deja respiraţia sa a devenit ceva sărac, artificial, limitat la partea superioară a plămânilor. Abdomenul este blocat. Voi înşivă aţi constatat desigur că, cu cât sunteţi mai tulburaţi, cu atât respiraţia voastră se cantonează mai aproape de piept. Nu mai rămâne nimic din cadenţa amplă a corpului care trăieşte spontan. Vegheaţi la restaurarea respiraţiei abdominale, suplă şi uşoară. Aceasta vă va ajuta să vă calmaţi spasmele mentale.

 De ce contemplăm procesul respirator?

Deoarece acest dute-vino al suflului ţese o punte între corp şi suflet. El animă corpul datorită respiraţiei. Conştientizându-vă respiraţia, căpătând cunoaşterea directă a aerului care intră şi iese din plămânii voştri, descoperiţi progresiv că nu sunteţi corpul.  Am un corp, dar sunt mai mult decât acesta. Organismul este ca un han. El nu este nici originea, nici destinaţia mea.

Pe măsură ce percepţia suflului devine mai fină, omul prezintă instanţa care nu este fizicul său. Fulgere de luciditate îl fac să înţeleagă faptul că membrele, celulele, organele, nu sunt el. Vede ceea ce s-ar putea numi cele trei substrate ale personalităţii sale: corpul fizic, respiraţia şi sufletul.

Corpul este cochilia, anvelopa, respiraţia este legătura, puntea, sufletul este esenţa, sinele real, fundamentul.

Pe calea cunoaşterii de sine rolul jucat de respiraţie este primordial, central. Pe un mal se află corpul, pe celălalt sufletul; pe plan fizic existaţi, este evident. Dar sunteţi plini, îngrijoraţi şi o nostalgie de nestins vă sugrumă, deoarece, de asemenea simţiţi nevoia de a exista şi mai ales în regatul sufletului. Nu veţi reuşi decât utilizând placa turnantă a suflului, a respiraţiei, trecerea pranei. Ea vă va conduce spre fiinţă.

Postânduvă la nivelul buricului, al suflului natural, veţi putea să priviţi în ambele direcţii: una duce spre corp, cealaltă spre suflet. Nu există decât un singur drum, dar îl veţi putea parcurge în ambele sensuri.

 

Iată de ce observaţia suflului este capitală. Ea vă oferă ocazia de a vă dirija spre esenţa voastră.

sursa de inspiratie: Osho

 

 

Previous Older Entries