Martisorul – origine si semnificatie

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele”.

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: ” scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul „Cu bastonul prin Bucuresti”: „…La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand „farmece” si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

…Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.”

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma „Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat.”

Sursa de inspiratie: CrestinOrtodox.ro

Anunțuri

Părinţii apar ca figuri zeieşti în ochii noştri de copii

A amîna satisfacţia este un proces de programare a dure­rii şi a plăcerii în viaţă, astfel încît plăcerea să sporească prin întîlnirea şi trăirea mai întîi a durerii şi astfel prin depăşirea ei.

Acest instrument sau proces de programare este învăţat de majoritatea copiilor destul de devreme în viaţă, uneori în­că de la vîrsta de cinci ani. Multe semne indică în mod clar că părin­ţii sînt un factor determinant.

Aceste lucruri nu se întîmplă pentru că în casele copiilor care nu au dobîndit o autodisciplină lipseşte disciplina impusă de părinţi. Deseori, aceşti copii sînt pedepsiţi frecvent şi sever de-a lungul întregii lor copilării — pălmuiţi, loviţi, izbiţi cu pumnul, bătuţi şi biciuiţi de către părinţii lor chiar şi pentru greseli minore. Dar disciplina aceasta este fără sens. Pen­tru că este o disciplină nedisciplinată.

Un motiv pentru care ea nu are sens este acela că părinţii înşişi nu sînt disciplinaţi şi servesc astfel ca model de indisci­plină pentru copiii lor. Ei sînt părinţi de tipul: „fă cum spun eu, nu cum fac eu”. De multe ori, ei apar beţi în faţa copiilor lor. Se ceartă violent în faţa copiilor, fără înfrînare, demnitate sau raţionalitate. Pot fi neîngrijiţi. Fac promisiuni pe care nu şi le ţin. Propriile lor vieţi sînt frecvent şi în mod evident tul­burate şi în neorînduială, iar încercările de a ordona vieţile copiilor lor le par acestora din urmă fără prea mult sens.

Da­că tatăl o bate pe mamă în mod regulat, ce sens mai are pen­tru un băiat faptul că mama sa îl bate, pentru că el, la rîndul lui, şi-a bătut sora? Are vreun sens pentru el cînd i se spune că trebuie să înveţe să-şi controleze pornirile?

Pentru că atun­ci cînd sîntem foarte tineri nu avem avantajul de a face com­paraţii, părinţii apar ca figuri zeieşti în ochii noştri de copii. Cînd părinţii fac lucrurile într-un anumit fel, pentru copii acesta este felul în care ele trebuie făcute. Atunci cînd copilul îşi vede zilnic părinţii comportîndu-se disciplinat, sobru, cu demnitate şi avînd capacitatea de a-şi ordona propriile lor vieţi, el va ajunge să simtă pînă în străfundurile fiinţei sale că acesta este felul adevărat de a trăi. în cazul în care copilul îşi vede în fiecare zi părinţii trăind fără sobrietate sau fără disci­plină autoimpusă, el va simţi pînă în străfundurile fiinţei lui că acesta este adevăratul mod de a trăi.

sursa de inspiratie: Scott Peck

700 de cuvinte

http://www.youtube.com/watch?v=jDdTmqiC_aU&feature=player_embedded#!

Muriţi luptând contra vântului

Ce înseamnă a reprima, a lupta contra ta? Oare nu cumva a te diviza interior? În această luptă contra sa însuşi, omul se agresează şi se apără simultan. El este în acelaşi timp aliatul şi duşmanul şi furnizează energii ambelor câmpuri de bătălie. Victoria este imposibilă, de aici nu va rezulta decât epuizare şi slăbiciune.

Incitaţi-vă mâinile să se bată reciproc şi veţi vedea ce vreau să spun. Este o prostie. Nu luptaţi contra voastră înşivă. Descoperiţi cine sunteţi. Contradicţiile care vă torturează, certurile interioare care vă minează, vin din ignoranţă şi vor dispare odată cu naşterea cunoaşterii de sine, ca o brumă matinală dispersată de razele soarelui abia răsărit. Victoria asupra ta însuţi nu este miza unei bătălii, ci fructul unei cunoaşteri.

Contra cui vreţi să luptaţi? Nu există nici un altul în voi, doar orbire, obscuritate. Cum să puneţi sfârşit acestei stări? Introducând conştienţa. Scoţând lumina de sub oboroc. Ignoranţa nu înseamnă nimic în sine, este doar lipsă de conştienţă, de cunoaştere. Pornind război contra ei, vă rătăciţi încă de la început. Muriţi luptând contra vântului. Această idee marţială de ostilitate contra ta însuţi, este un ecou la ceea ce se întâmplă în lumea exterioară. Ea vă reflectă violenţa periferică transpusă în agresivitate intimă. Ce nebunie! În lumea care vă înconjoară nimic nu a fost niciodată cucerit prin forţă brutală.

 

“A învinge” nu înseamnă acelaşi lucru cu “a cuceri”. În universul interior chiar violenţa este neputincioasă în distrugerea duşmanului, deoarece nu există duşman. Cucerirea de sine este imposibilă în disensiune. Ea decurge din cunoaştere.

În consecinţă vă rog nu luptaţi, ci străduiţi-vă să vedeţi, să conştientizaţi. Singurul vostru principiu să fie “cunoaşte-te pe tine însuţi”, află cine eşti, nimic să nu mai fie ascuns în voi, nici cel mai mic colţ să nu mai rămână obscur. Exploraţi în adâncime locuinţa voastră interioară. Această descoperire va fi o adevărată cucerire de sine. Când anumite părţi ale unei case sunt închise multă vreme şi rămân nelocuite, ele sunt colonizate de o faună şi o floră distrugătoare. Sunteţi o asemenea locuinţă, a cărei camere – al căror număr l-aţi uitat – sunt numeroase. În ele se ascund duşmanii voştri.

 

sursa de inspiratie: Osho

Poluarea psihică

Toată lumea gândeşte, dar cum o face?… Dacă se mută bălegarul dintr-o grămadă, se simte un miros neplăcut. Ei bine, la fel se întâmplă, în cele mai multe cazuri, când oamenii gândesc: ei mută bălegarul şi acest lucru infectează atmosfera! Toţi gândesc, nu există nici un om care să nu gândească, dar gândurile oamenilor plutesc ca frunzele în vânt. Mulţi gândesc cum să înşele, să fure, să omoare.
Zi şi noapte oamenii se servesc de gândirea lor dar, cum ei nu ştiu să se servească de ea, aceasta nu prea le foloseşte; şi, nu numai atât, dar ea îi conduce spre derută şi distrugere. Să gândeşti cu adevărat înseamnă să ştii mai întâi la ce să te gândeşti, şi cum să gândeşti.
Gândirea este o forţă, o putere, un instrument pe care Domnul l-a dat omului pentru ca acesta să poată deveni creator asemenea Lui, adică un creator de frumuseţe, de perfecţiune. În realitate, prin gândirea sa, omul poate să atingă tot felul de materiale, de chintesenţe, de creaturi, fie din lumea divină, fie din lumea infernului, iar acela care nu ştie că gândirea este creatoare va avea, deseori, preocupări negative şi neplăcute şi astfel se va distruge pe sine însuşi. De aceea, singurul lucru important este să fii conştient şi să ştii dacă ceea ce faci cu gândirea este cu adevărat folositor pentru propria persoană şi pentru lumea întreagă sau, dimpotrivă, vătămător. Astfel, va trebui să vă îngrijiţi, fără să vă tulburaţi, ca gândurile şi dorinţele voastre să se împlinească. E sigur, mai devreme sau mai târziu ele se vor realiza; şi dacă ele sunt rele, în ziua în care se vor împlini, veţi deveni victima lor. Din nefericire, natura omenească nu este încă foarte evoluată, iar primele dorinţe omeneşti – atunci când apar mijloace şi posibilităţi – sunt în folos şi sens personal, pentru achiziţii egoiste.

Iată care este pericolul. Din acest motiv, în trecut, Iniţiaţii preferau să păstreze tăcere asupra acestei probleme a puterii gândului; ei nu revelau aceste lucruri decât discipolilor a căror puritate şi stăpânire de sine o cunoşteau. Dar, fie că li se relevă sau nu aceste lucruri, oamenii folosesc inconştient această putere a gândului. Fie că ştiu sau nu, ei gândesc, doresc, râvnesc, îşi imaginează. Deci, dacă nu li se explică nimic, acest lucru nu va constitui o protecţie, nici pentru ei nici pentru alţii.

Deci, fiecare trebuie să ştie că dispune de anumite puteri, pe care natura i le-a conferit şi, datorită acestor puteri el va fi artizanul destinului său. I se va spune: “Faceţi ce vreţi, dar atenţie, veţi suporta consecinţele. Dacă doriţi bani, succese, mărire, să ştiţi de la început că nu le veţi putea păstra mult timp şi de asemenea, ele vă vor face dependenţi de toate fiinţele care le au”. Iisus spunea: “Vine stăpânitorul acestei lumi şi el n-are nimic în Mine”. Aceasta înseamnă că stăpânitorul acestei lumi (în realitate, diavolul) posedă bogăţii ce le distribuie acelora care i se înclină. Iisus nu avea nimc din el, El nu-i datora nimic, deoarece era liber. Acest pasaj al Evangheliilor este foarte profund. Dacă vă concentraţi numai asupra achiziţiilor materiale intraţi în relaţie cu stăpânitorul acestei lumi, pentru că el dispune de toate acestea şi le distribuie. Deci, direct sau indirect, îi cereţi lui, şi cu el aveţi de-a face. Este posibil să le primiţi, dar în schimb va trebui să-i daţi libertatea şi voinţa voastră… Deci, atenţie!

De asemenea, ceea ce ar trebui să ştiţi este faptul că gândurile şi sentimentele atât de murdare cu care oamenii îşi petrec timpul, împrăştiindu-le în jurul lor, fac din atmosfera psihică a pământului o adevărată mlaştină. Tot ceea ce mucegăieşte şi putrezeşte în om, ca gânduri şi sentimente necurate, produce degajări de gaze urât mirositoare şi asfixiante.

Mereu acuzăm maşinile, dar oare ce înseamnă maşinile, pe lângă cele cinci miliarde de fiinţe neştiutoare, care nu au învăţat niciodată să-şi stăpânească viaţa interioară? Dacă acum există atâţia bolnavi, acest fapt nu se datorează numai poluării aerului, apei şi hranei, nu. Dacă atmosfera psihică nu ar fi atât de poluată, fiinţa omenească ar ajunge să neutralizeze toate otrăvurile exterioare. Răul vine, mai întâi, din interior. Când fiinţa trăieşte în armonie, forţele pe care le are în interior reacţionează şi resping impurităţile, chiar şi în planul fizic, iar organismul ajunge astfel să se apere.

Deci, punctul slab se găseşte mai întâi în interior, şi puţin câte puţin această slăbiciune sfârşeşte prin a se manifesta, de asemenea, în exterior.

În interior, trebuie să introducem puritatea: în gânduri, în sentimente, în dorinţe, în priviri, în cuvinte, în gesturi. Toate emanaţiile trebuie să fie schimbate, îmbunătăţite.

sursa de inspiratie:  Aivanhov

Trinitatea feminina – cea mai veche si venerata trinitate spirituala

Trinitatile poseda de mult un rol semnificativ si simbolic in multe culturi, filosofii si practici culturale.

Odata ca niciodata, s-a nascut o fetita. Ingrijita in copilarie, ea ajunge in cele din urma la pubertate si devine o tanara femeie. Feciorelnica si pura, aceasta fata isi gaseste pereche, se casatoreste, invata caile dragostei si are un copil. Devenita acum mama, femeia invata sa-si ingrijeasca proprii copii si pe masura ce ei cresc si devin la randul lor adulti, ea imbatraneste.In cele din urma, iau sfarsit anii in care ea putea sa aiba copii si femeia trece de varsta maternitatii, devenind inteleapta, versata in urzeala lumii, a lucrurilor femeiestisi a ciclului vietii.

Ca femeie si ca fiinte omenesti, toate trecem prin etape – nasterea, primul contact cu aceasta lume si cu acest corp, copilaria, adolescenta, varsta adulta, varsta de mijloc, anii batranetii. Si in cele din urma, toate vom trece la etapa urmatoare, la ceea ce urmeaza dupa aceasta lume si aceasta viata.

Iubim paradigma fata – mama – inteleapta, deoarece este elocventa si comprehensibila. Dar ce anume o caracterizeaza pe fata, pe mama sau pe inteleapta? Poate ca raspunsul nu este acela la care te-ai fi asteptat. Poate ca inseamna mult mai mult.

Varsta nu este decat un numar nu? Intr-un fel este adevarat. Poti sa ai 40 si sa te simti de 20 – sau sa ai 20 si sa te simti de 40, insa chiar mai mult decat varsta, etapa este cea care iti afecteaza statutul, felul in care te simti si ceea ce poti face (cel putin din punct de vedere al reproducerii … si in unele imprejurari, judiciar).

Cat de batrana te simti? Alege o varsta si imagineaza-te la aceasta varsta. In ce sens te-ai purta „altfel”? Gandestete la o alta varsta. In ce sens se schimba din nou comportamentul tau? Incearca sa „joci” o alta varsta timp de cateva ore, vazand lumea cu ochii unei femei mai batrane sau mai tinere. Ce ai de invatat? Ce anume ti se pare diferit?

Fiecare dintre aceste trei etape reprezinta anumite arhetipuri pentru femei. Etapele incep cu instalarea pubertatii, cand se considera in mod traditional ca este perceputa diferentierea sexuala (copiii au fost adeseori – in mitologie – ca fiind lipsiti de sex). Hai sa aruncam pe rand cate o privire asupra lor.

Fata:Imbratisarea sau re-imbratisarea virginei din tine

A trai in etapa de fata inseamna a trai tineretea (nu neaparat in sens tehnic, poate fi vorba si despre cea spirituala), in cautarea dragostei sau a legaturii omenesti, fara a-i ingriji inca pe ceilalti, ci doar pe tine insati.

Mai mult chiar, deoarece fetele nu trebuie sa fie limitate la etapa virgina (sau la etapa virgina d.p.d.v. tehnic), putem deveni mame si apoi sa revenim la etapa de fete daca asta este ceea ce ne dorim. Putem cauta dragostea dinnou atunci cand un fost partener a redevenit celibatar daca optam sau exploram alte posibilitati care depasesc situatia cautarii unei perechi, a unei familii sau a unei vieti domestice. cum ar fi pictura, protectia mediului, punerea bazei unei firme proprii sau implinirea unor dorinte vechi, pe care nu le-am putut realiza niciodata.

Fetele pot sa iubeasca, fizic, emotional si spiritual. Nu sunt legate de nimeni si raman receptive la posibilitatile pe care le ofera viata. Notiunea de „fata” este la fel de fluida ca istoria, la fel de schimbatoare ca miturile, la fel de unica precum zeita sexului care alege sa imbratiseze aceasta etapa.

Mama:  –  Transcendenta eului

Mamele, sunt, desigur, femeile care au copii, nu? Pot sa aiba sau nu cariera, pot sa fie casatorite sau nu, dar au trecut prin perioada de sarcina, prin nastere si au cunoscut sacrificiile inerente cresterii copiilor. Mamele au invatat sa se dedice altor oameni, cauze si forte. Deja vietile lor nu le mai apartin. Sunt lipsite de eu, ingrijindu-si partenerii si copiii, intretinand locuinta, indeplinindu-si rolul casnic … nu?

Pai …

Etapa de mama este pe buna dreptate etapa de zeita a sexului cu experienta de viata. In situatiile in care fata exploreaza eul, mama exploreaza legatura dintre ea si ceilalti. A atins o etapa de maturitate care nu-i poate fi impusa de nimeni.

Mama intelege ce inseamna sa te afli dincolo de sine. Ea incepe sa inteleaga unitatea dintre toate lucrurile, legatura dintre toate fiintele, divinitatea din ea insasi si din ceilalti. Recunoaste conceptul de celalalt nu ca pe ceva strain sau care trebuie urmarit, atins sau de care trebuie sa fugi, ci ca o parte a fluxului universal al faptului de a fi.

Etapa de mama este o stare spirituala, nu are nici o legatura cu aspectul tehnic al sexului, reproducerii sau imbatraniriil. O femeie poate sa intre in etapa de mama chiar daca nu a facut niciodata sex, la fel cum o femeie poate sa ramana in etapa de fata. Mama nu trebuie sa se afle intr-un parteneriat traditional cu un barbat, si nici macar cu un copil. Mama se afla intr-un parteneriat cu umanitatea si intelege ca atat compasiunea , cat si empatia si ajutorareacelorlalti sunt mai aducatoare de impliniri decat cautarea eului. Intelege ca ingrijirea relatiei este insasi cautarea eului. A fi inseamna a recunoaste eul in ceilalti si pe ceilalti in eu. Sexul in cautarea unitatii  inerente unei relatii dintre doi oameni este cu totul alt joc, cu alte reguli si un premiu mult mai important la final.

„Uau!” ai putea sa iti spui.  „Credeam ca sunt mama, dar chiar nu m-am gandit la toate astea!”

Inteleapta:  Exdplorarea universala

In mod traditional, aceasta a treia etapa incepe la menopauza, cand mama se desparte de problemele maternitatii si trece in etapa urmatoare, de avansare fizica, emotionala si spirituala. Viata nu mai inseamna sa ai grija de ceilalti, deoarece ceilalti au crescut si au trecut la propriile etape ulterioare.

Noile cautari in aceasta etapa a vietii sunt marcate de acumularea cunoasterii cu o perspectiva mult mai extinsa. Ne mai fiind obligata sa serveasca, inteleapta este obligata sa stie.

Aceasta etapa incitanta a vietii nu are nici o legatura cu menopauza, desi aparitia acestei etape este deseori corelata, mai mult sau mai putin, cu aceasta faza biologica.

Spre deosebire de etapa de fata unde cautarea eului guverneaza psihicul, dar si spre deosebire de etapa de mama unde prevaleaza cautarea relatiilor cu ceilalti, etapa inteleptei este marcata de cautarea unei relatii cu lumea luata ca intreg, cu intelegerea universala

In ciuda faptului ca trupul ridica anumite bariere in calea raportului sexual, femeile care au trecut de perioada maternitatii traiesc o noua libertate sexuala, pe care nu au inteles-o niciodata ca fete si ca mame. Acum sexul are potentialul de a transcede relaqtia, pentru a ajunge la un nivel superior de iluminare. Acesta este nivelul raportului sexual descris in Kama Sutra si in practica Tantrei, sexul destinat iluminarii spirituale si extazului trupului, mintii si spiritului in ansamblul lor, si nu doar extazului organelor genitale.

Apropierea de trecere la cele vesnice estompeaza retrospectiva asupra vietii. Inteleapta ajunge sa vada urzeala vietii ca o succesiune foarte complexa de cauze si efecte, de reactii in lant si inter-relationari, nu numai intre oameni, ci intre toate legate de aceasta urzeala si de fluxul de energie de forta vitala.

Nici un act nu ramane fara efect asupra Universului luat in ansamblul sau, si nu exista nici o fiinta umana care sa nu aiba o multitudine de influente asupra universului luat in ansamblu. Odata cu intelegerea acestui fapt vine si intelepciunea,si etapa inteleptei tocmai cu intelepciunea are legatura.

Aceasta trinitate feminina – fata, mama, inteleapta – iese in evidenta in culturile de pretutindeni si oriunde o face, se manifesta in moduri asemanatoare.

sursa de inspiratie:M.A.Eve Adamson

Personalitatile narcisice – „nu putem rabda vanitatea altora pentru ca o jigneste pe a noastra”

Posesorul acestui tip de personalitate are o foarte buna parere despre sine, si tine ca si ceilalti sa afle: vorbeste cu placere despre succesele lui si etaleaza marturii graitoare (fotografii, trofee), pentru ca orice vizitator sa stie cu ce persoana importanta are de-a face.

Atentie, nu vreau sa spun ca orice persoana care tine în biroul sau cupe, trofee sau diplome ar fi o personalitate narcisica! Acest semn trebuie interpretat in cadrul unui ansamblu.

Aceasta persoana considera ca trebuintele sale sunt mult mai importante decât ale celorlalti, ca i se cuvin unele privilegii. Vrea ca ceilalti sa o admire, sa recunoasca faptul ca este o persoana exceptionala si nu suporta critica. Pare preocupata pentru a se arata mereu in cea mai buna forma si este incantata sa frecventeze persoane importante.

În relatiile cu ceilalti, stie cum sa jongleze cu emotiile lor, folosind alternativ seductia, critica si elogiile neasteptate. S-ar putea spune ca are un comportament manipulant, adica lipsit de sinceritate si în acelasi timp vizând sa-i induca celuilalt o stare emotionala favorabila scopurilor sale, pentru a-l exploata cât mai bine. Nu pare a fi atenta la starile neplacute pe care le provoaca celorlalti (teama, umilinta,invidie); în acest sens! s-ar putea spune ca nu prea da dovada de empatie. Considera ca regulile comune nu sunt facute pentru ea! Când nu i se acorda privilegiile pe care le asteapta, devine furibunda.

Acest sentiment de a fi deasupra oamenilor de rând o face sa caute compania unor persoane importante, dupa parerea ei, singurele care sunt demne de a fi frecventate în mod constant.

Iata cateva din principalele sale convingeri: ” Nu sunt ca toti ceilalti „, ” Ceilalti îmi datoreaza respect si atentie”.

In terapie ele incep prin a-si pune propriul terapeut la incercare întârziind la sedinte, încercând sa le prelungeasca când timpul afectat se scurge, sau cerând o întrevedere de la o zi la alta. Mai mult sau mai putin constient, nu accepta sa fie supusa aceleiasi reguli ca ceilalti clienti, sa nu beneficieze de un regim aparte. 

Psihoterapeutul se va folosi in demersul sau terapeutic de evenimentele mai sus mentionate pentru a o ajuta sa-si constientizeze principalele convingeri. Încetul cu încetul va izbutit sa adopte un punct de vedere mai temperat, atât asupra propriei persoane, cât si asupra celorlalti, sa fie mai putin agresiva, si sa se manifeste mai putin violent, când nu i se acorda atentia pe care si-ar fi dorit-o.

Daca aveti talent ori sarm, ceilalti va vor suporta mai usor narcisismul. Ei vor fi sedusi, impresionati sau convinsi de siguranta voastra.

sursa de inspiratie: F. Lelord

 

Previous Older Entries