O emotie negativă, este un semn bun!

Se zice ca in egipteana veche exista o singura hieroglifa pentru a desemna termenii „puternic” si „slab”, interpretarea depinzand de context; este vorba mai curand de „axa” forta – slabiciune, in special de unul din cei doi poli. In creier, foamea si satietatea, cat si celelalte cupluri emotionale corespund unor centri pereche, care se regleaza reciproc.

Atata timp cat nu ar exista alternanta a contrariilor am fi precum acel om caruia soferul unei masini ii cere sa verifice pe fereastra daca functioneaza semnalizatorul. Prietenul se uita si raspunde|: „Merge, nu merge, merge, nu merge …”

Ori de câte ori experimentezi o stare negativă, practic, primești mesajul că nu-ți este bine, că ceea ce se intâmplă te face nefericit. Emoția este asemenea unui poștaș care-ți aduce scrisorile. Nu ucide mesagerul pentru că nu are rost. Fii recunoscător pentru că este o șansa unică de a rezolva problema.

Cand primesti un asemenea semn, nu alege in mod gresit reprimarea (controlul sau negarea) sau accentuarea (prelungirea duratei de manifestare a tensiunii emotionale) ci accepta starea de fapt, verific-o si apoi treci la actiune.

Multor oameni le este frica sa descopere ce contine unicul dar care li s-a dat, preferand sa se limiteze la ambalaj, motiv pentru care nu vor cunoaste niciodata magia dinauntru. Din teama de a explora ce se afla in interiorul lor, teama de a explora propriul Sine, devin superficiali si infricosati in momentul in care emotiile contradictorii cu care se identifica creeaza o confuzie in viata de toate zilele.

Asa numita „meli-melodrama” se manifesta in cei mai multi oameni atunci cand se plictisesc in forul lor interior. Astfel explozia emotional – pasionala produce schimbare.

Daca suferinta emotionala poate hipnotiza mentalul, faptul in sine are loc mai intai deoarece ea constituie un evenimet in monotonia cotidiana, iar prin asta, ca reprezinta o anumita bucurie. Explozia emotionala – pasionala da o impresie de unitate a mentalului, spargand farfuriile din casa, avem impresia ca am relipi farfuria mentalului, care este bucati; dar efectul nu va dura deloc, farfuria interioara va ramane crapata si se va sparge din nou la prima ocazie .

Ne plac exploziile emotionale, deoarece ne fac sa pierdem un timp sensul realitatii, iar realitatea nu este stralucitoare. In balciul emotiilor, atractia cea mai palpitanta pentru copii, nu ramane, oare, tunelul ororilor?

Orice sentiment sau stare pe care ai vrea să o modifici, o poți modifica doar prin acțiunile tale. Dacă vei aștepta ca lumea să se schimbe ca tu să te poți schimba și să devii mai fericit, fii conștient că vei aștepta până la sfârșitul zilelor tale. Acest lucru nu se va întâmpla.

Tot ce ţi se cere este să revii la curiozitatea de copil, să nu te grăbeşti să spui Nu vieţii şi să-ţi păstrezi dorinţa de cunoaştere, aşa cum întreţii o flacără de lumânare să ardă cât mai mult. Odată ce ai desfăcut cutia magică, o lume întreagă ţi se va dezvălui şi n-o să te mai saturi să o descoperi. Crede în magia vieţii, iar credinţa îţi va fi profund răsplătită.

sursa de inspiratie: Jacques Vigne

Ingeri incarnati constienti de ei insisi

” Uneori cădem, ne ridicăm şi iar cădem, trăim revelaţii şi apoi pare că le pierdem şi când ne aşteptăm mai puţin, urmează o nouă revelaţie. Încetul cu încetul încorporăm niveluri ale realităţii la care nici nu am visat, nici nu am crezut că sunt posibile dar apoi urmează o zguduitură care ne aruncă în cea mai neagră criză „umană”.

Încetul cu încetul însă, crizele sunt din ce în ce mai rare, noua realitate se instalează din ce în ce mai ferm şi mai stabil, trăirile multidimensionale tind să se încorporeze direct în realitatea ordinară şi învăţăm să trăim cu ele, să le facem parte din ceea ce suntem permanent.

Nu există un prag al „iluminării”, ci un proces enorm, la scala întregii conştiinţe, în plină desfăşurare. Sunt mii şi mii de oameni care trec prin acesta, poate milioane, şi întreaga umanitate în ansamblu trece prin asta. Există şi vor exista fluctuaţii de neînţeles pentru minte, care vrea ca lucrurile să fie clare şi logice. „De-aici până aici e espectul uman, de-aici până colo este procesul, aici începe iluminarea”.

Nu devenim nişte sfinţi, ci nişte oameni conştienţi de propria lor diviniate.

 

sursa de inspiratie: H. Turcanu

Povestea unei iubiri

Iubirea, oricât de minunată ar fi nu este suficientă pentru ca doi parteneri care se iubesc să rămână într-o relaţie de lungă durată. Calitatea comunicării, bogăţia schimburilor, vitalitatea lucrurilor împărtăşite în comun sunt cele care vor hrăni şi vor menţine relaţia vie.

 El se numea Tăcere şi ea se numea Vorbă. Aveau peste 20 de ani şi încă nu descoperiseră iubirea. S-au întâlnit pe insula unde trăia ea, unde se născuse şi unde îşi petrecuse toată copilăria.

La început au schimbat doar câteva priviri şi lungi momente de tăcere, pline de aşteptări, încărcate de entuziasm, de vibraţiile dorinţei lor care se năştea. Îşi ofereau zâmbete dulci ca mierea şi pline de tandreţe, pe care dansau soarele şi cerul întreg. Îndrăzneau să se apropie unul de altul, încet, în momente pline de frumuseţe, acompaniate de suspinele lor.

Fiecare dintre ei îşi depunea speranţele, emoţiile şi partea secretă din vise în mâinile celuilalt. Apoi au învăţat, treptat, să îmblânzească spaţiul dintre corpurile lor, să simtă cu toate simţurile şi să-şi lase gesturile să se mişte libere.

Apoi, foarte repede, toate acestea au izbucnit, în săruturi pline de lumină şi în mângâieri pline de culoare, în parfumul abandonului lor, pentru a se pierde şi a se topi în sărbătoarea corpurilor lor, care i-a dus apoi departe, în cele mai profunde locuri ale fiinţei lor.

S-au iubit reciproc, lucru care se întâmplă mai rar decât credem. Vreau să spun, prin reciprocitate, că iubirea unuia rezona şi se acorda cu iubirea celuilalt.

Tânăra femeie, care se numea Vorbă, a început în mod firesc, foarte repede, să vorbească despre sentimentele ei, despre emoţiile şi simţămintele ei cele mai intime. Avea o creativitate inepuizabilă şi generoasă pentru a vorbi, pentru a-i împărtăşi tânărului, Tăcere, ceea ce simţea, pentru a-i murmura, a-i şopti celui pe care-l iubea, tot ceea ce trăia în adâncul fiinţei ei, îi povestea despre trecutul ei, despre prezent şi despre viitorul pe care şi-l imagina alături de el. Un viitor comun cu care îşi dorea ca şi el să fie de acord, pentru a-l construi împreună.

Pentru Tăcere însă, era mai complicat, mai dificil. El nu ştia să vorbească despre el sau, mai degrabă, păstra din experienţele lui anterioare o prudenţă sau o inhibiţie care îl împiedicau să exprime în cuvinte ceea ce trăia, ceea ce simţea. Chiar dacă uneori avea impresia că, tot ceea ce nu putea exprima, se agită în el asemenea unei furtuni. Îi era frică să nu pară slab, mai puţin viril, dacă vorbea despre intimitatea lui şi, cel mai adesea, credea că de fapt nu este necesar să vorbeşti despre astfel de lucruri, că era inutil şi doar un timp pierdut şi că ar putea fi chiar periculos să îşi exprime sentimentele, ceea ce trăia în interior. Se simţea mai în largul lui, asemenea multor bărbaţi, în acţiune, îi plăcea să facă propuneri, să organizeze ieşiri în diverse locuri. Şi, în primul rând, nu se putea abţine să nu o atingă pe iubita lui, să o ia în braţe, să îi arate dorinţa lui. Lucru pe care Vorbă îl dorea foarte mult, dar nu era singurul lucru pe care şi-l dorea.

Să nu credeţi cumva că Tăcere era mut. Nici vorbă! Vorbea chiar mult, cu uşurinţă şi îndrăzneală, cu umor, avea o calitate în a face analize şi sinteze, un simţ critic ascuţit în tot ceea ce se referea la teoriile economice sau sociale, la problemele lumii, la univers, la sport şi la spectacole. Însă vorbea tot timpul despre ceilalţi, despre evenimentele din jurul lui. Nu vorbea niciodată despre modul în care trăia el toate aceste lucruri, despre ce simţea, ce îl emoţiona în adâncul lui.

Îi plăcea să comenteze aspecte legate de afaceri, de societate şi de comportamentul oamenilor politici, îi plăcea mult să dezvolte un subiect propus de el sau de altcineva. Imediat se lansa într-un discurs în care îi plăcea să strălucească dar uneori se mai şi rătăcea într-o logoree nesfârşită, se repeta, devenea puţin steril şi îşi pierdea sensul frazei. Excela în controverse, în a cultiva arta disputelor, întreţinea cu iubita lui, Vorbă sau cu prietenii dezbateri întregi despre sport, despre filme, despre cărţile citite, despre călătoriile pe care le-a făcut, despre experienţele de viaţă pe care le-a avut. De fapt, diferenţa dintre cei doi iubiţi constă în faptul că ea vorbea despre ea, în timp ce el vorbea despre ceilalţi şi despre ce a făcut el, fără să vorbească cu adevărat despre el însuşi, despre ce simte, ce trăieşte.

Şi ignora faptul că, ceea ce menţine împreună, în timp, doi parteneri nu este doar iubirea care putea să îi lege şi să îi ataşeze unul de altul, ci calitatea schimbului şi a comunicării dintre cei doi.

Un schimb echilibrat, pe baza ştiinţei de a da şi de a cere şi a îndrăznelii de a primi şi de a refuza. Un schimb care putea fi reciproc sau nu

Cei doi nu ştiau încă faptul că se aflau la începutul unui drum care avea să îi îndepărteze unul de altul, mai mult decât orice neînţelegere care ar fi putut să îi facă să se contrazică sau să se rănească reciproc. Ar fi putut ca, rămânând pe acel drum al lipsei de înţelegere, în care cererile unuia nu îşi găseau ascultare şi răspunsuri în comportamentele celuilalt, să se îndepărteze unul de altul, fără ca măcar să ştie acest lucru. Riscau să se părăsească încet, în mod iremediabil, fără ca măcar să presimtă incapacitatea lor de a crea, dincolo de iubire, o relaţie vie, creativă, stimulantă pentru amândoi. O relaţie care le-ar fi hrănit iubirea cu tot ce era mai bun în ei, cu cele mai neaşteptate resurse pe care le aveau, dacă ar fi ştiut să-şi împărtăşească trăirile şi simţămintele. Şi toate acestea, bineînţeles cu dăruire, de o parte şi cu receptivitate deschisă, de cealaltă parte şi, mai ales cu reciprocitate, printr-un dialog al sentimentelor şi al trăirilor celor mai personale, mai intime. O relaţie în care fiecare ar fi putut să-şi împărtăşească aşteptările, aporturile şi, mai ales să-şi exprime zonele de intoleranţă, de fragilitate, de furie sau chiar de violenţă, legate de rănile lui din copilărie.

Trebuie să vă mai spun că, Vorbă a fost crescută în familia Îndrăznescsăspun, o familie în care se practică demult învăţarea comunicării, adică a învăţa cum să pui ceva în comun. O metodă care propune să nu vorbeşti despre celălalt, ci să îi vorbeşti celuilalt despre tine, o metodă care invita la renunţarea la injuncţii, la judecaţi de valoare, la descalificări şi devalorizări, la ameninţări şi la şantaj, la culpabilizări, la menţinerea raportului dominant – dominat. Era o familie şi un mediu în care copiilor li se propuneau încă de când erau foarte mici, reguli de igienă relaţionala simple, accesibile oricui, instrumente concrete, transmisibile, pentru a comunica mai bine.

Vorbă, în educaţia ei, îşi însuşise resurse care îi permiteau o mai bună poziţionare, autonomie şi afirmare a propriei persoane, creativitate şi libertate de a fi…

Tăcere, cât despre el, crescuse într-un mediu în care a fost învăţat să nu vorbească despre ceea ce trăia şi simţea, în care practica opoziţia şi nu apoziţia, înfruntarea, în loc de confruntare, confuzia între sentimente şi relaţie, nediferenţierea între dorinţe şi nevoi. Fusese crescut în familia Astanusespune. O familie cum sunt milioane de familii de pe planeta Tăcerii, care practică într-un mod foarte natural, un sistem relaţional foarte răspândit, care este surd şi orb în fata lucrurilor esenţiale, este pernicios şi pervers şi, mai ales, energetivor.

O familie în care nu era convenabil să vorbeşti despre sine, să te dezvălui aşa cum eşti, în care se puneau întrebări intruzive sau cererilor li se răspundea prin conformism sau supunere. O familie şi un anturaj în care se vorbea despre ceilalţi, în care ceilalţi erau definiţi, catalogaţi şi etichetaţi prin judecaţi de valoare definitive, copiii erau culpabilizaţi dacă nu îndeplineau dorinţele părinţilor, erau ameninţaţi, pedepsiţi şi chiar alungaţi dacă afirmau credinţe diferite sau dorinţe de independenţă şi de afirmare diferite de ale lor…

În astfel de familii, copiii nu au posibilitatea de a-şi dezvolta încrederea şi iubirea de sine, iniţiativa şi creativitatea. Au foarte puţine alternative pentru a se împlini în iubire şi respect de sine, pentru a se întări în fata imprevizibilului vieţii… au ca model doar comportamente stereotipe şi conservatoare, repetitive şi foarte puţin adaptate la realitate. Cei care sunt crescuţi într-un astfel de sistem au puţine posibilităţi de a exista.

Sau se afirmă şi se realizează la nivelul faptelor, al acţiunii, al cuceririi, al luptei.

Fie se dau bătuţi, fug, se supun, se pun în serviciul exploatatorilor lor, se lăsă manipulaţi.

Sau se inhiba, se închid în tăcere, într-o activitate ecran, încercând să scape de imprevizibil şi făcându-se uitaţi. Unii, mai puţini, se vor realiza marginalizându-se, prin creaţie sau prin schimbare…

Nu ştiu cum va evolua relaţie dintre Vorba şi Tăcere şi nu ştiu cum va supravieţui sau se va amplifica iubirea lor. Ştiu doar, drumul pe care fiecare dintre ei îl are de parcurs, pentru a-şi propune, dincolo de iubire, o relaţie vie şi stimulatoare, dacă vor să-şi construiască un viitor împreună.

Ştiu, de asemenea, că se vor confrunta cu renunţarea la imaginile lor ideale, cu recunoaşterea mai clară a aşteptărilor lor, a aporturilor fiecăruia şi a zonelor lor de intoleranţă, cu descoperirea vulnerabilităţii fiecăruia. Vor avea de învăţat, dacă vor să construiască o relaţie de durată, să comunice cu privire la contradicţiile din interiorul fiecăruia, la diferenţele care există între ei şi la asemănări. Vor avea de negociat antagonismele, de clarificat partea întunecată din trecutul lor. Le doresc să poată porni pe acest drum, urmând calea inimii şi a unei cunoaşteri deschise.

sursa de inspiratie: J. Salome

Sapte intrebari fundamentale

Suntem intr-un moment favorabil pentru stabilirea unor obiective personale.

De ce moment favorabil?

Deoarece te afli in prima zi a unui nou an, a unui inceput universal valabil, a unui nou capitol din viata ta.

Deoarece astfel poti face o calatorie, pe durata unui an de zile, in care vei deveni stapanul propriei tale vieti prin claritate, intelegere si intelepciune.

Astazi te provoc la autocunoastere si autoanaliza propunandu-ti 7 intrebari fundamentale, gandite de Brian Tracy, instrumente ce servesc la clarificarea a ceea ce iti doresti cu adevarat sa obtii.

1. Care sunt pentru tine cele mai importante 5 valori?

2. Care sunt, in acest moment, cele trei obiective prioritare in viata ta?

3. Cum ti-ai petrece timpul daca ai afla astazi ca mai ai doar 6 luni de trait?

4. Ce anume ai face daca ai castiga chiar acum un milion de dolari la loterie?

5. Ce ti-ai dorit mereu sa faci, dar ti-a fost prea frica sa incerci?

6. Care activitate iti ofera cea mai mare satisfactie si implinire interioara?

7. Care este unicul lucru la care ai indrazni sa visezi daca ai sti cu siguranta ca s-ar realiza?

Ia o foaie si scrie acum raspunsul la fiecare intrebare. Rezultatele te vor uimi … vei descoperi astfel care sunt legile care iti guverneaza propria fiinta si cum functioneaza ele, astfel incat sa devii cu adevarat stapanul propriei tale vieti.

Iti doresc ca bucuria si curiozitatea sa te insoteasca pretutindeni !