Suferinta – o cale de a gasi sensul in viata

” Odată, un medic generalist în vârstă trecea printr-o depresie severa deoarece nu putea trece peste pierderea soţiei sale, care murise cu doi ani înainte şi pe care o iubise mai presus de orice. Confruntat cu întrebarea: „Doctore, ce s-ar fi intâmplat dacă ai fi murit dumneata primul şi soţia dumitale ţi-ar fi supravieţuit?” „Oh, mi-a răspuns el, ar fi fost îngrozitor! Ce ar mai fi suferit!” Atunci i-am replicat: ” Vezi, doctore, soţia dumitale a fost cruţată de o astfel de suferinţă, şi negreşit că tu eşti acela care ai cruţat-o, cu preţul faptului că tu îi supravieţuieşti şi o jeleşti.”

Nu trebuie să uităm niciodată că putem găsi un sens în viaţă chiar şi atunci când suntem confruntaţi cu o situaţie deznădăjduită, când avem de înfruntat o soartă pe care nu o mai putem schimba. Ceea ce contează atunci este să dăm dovadă de acel unic potenţial uman la cotele sale cele mai înalte, care constă în a transforma o tragedie personală într-un triumf, în a transforma o nenorocire într-o realizare omenească. Când nu mai putem schimba o situaţie – gândiţi-vă doar la o boală incurabilă, cum ar fi de pildă un cancer neoperabil – atunci suntem provocaţi să ne schimbam pe noi înşine.

Intr-un fel, suferinţa încetează să mai fie suferinţă din clipa în care îşi găseşte un sens, ca de pildă sensul sacrificiului.

Aceasta este una dintre tezele de bază ale logoterapiei, anume că preocuparea principală a omului nu este aceea de a-şi satisface plăcerea sau de a evita durerea, ci mai degrabă de a vedea că viaţa lui are sens. De aceea, omul este gata şi să sufere, cu condiţia – negreşit – să fie sigur că suferinţa lui are un sens.

Daţi-mi voie să spun cât se poate de clar faptul că suferinţa nu este sub nici o formă necesară pentru a găsi sensul. Dar insist asupra faptului că sensul este posibil în pofida suferinţei, dacă, desigur, suferinţa este inevitabilă. Dacă ea poate fi însă evitată, cel mai plin de sens lucru este să îi îndepărtăm cauza, fie ea una psihologică, filozofică sau politică. A suferi fără să fie nevoie este o chestiune mai degrabă de masochism decât de eroism.

Intr-o conferinţă televizată (Africa de Sud, 1985), se face următoarea afirmaţie: „Daţi-mi voie să vă confrunt cu o definiţie, întrucâtva stranie, a disperării. Disperarea poate fi pusă într-o formulă matematică: Disperarea = Suferinţă – Sens, adică disperarea este o suferinţă fără sens”. De îndată ce omul găseşte un sens pentru suferinţa lui sau un sens pentru viaţa sa în pofida suferinţei, el devine capabil să o îndure şi nu ajunge la disperare,că nefericirea este un semn de inadaptare. Un astfel de sistem de valori ar putea fi răspunzător de faptul că povara nefericirii care nu poate fi evitată este sporită de nefericirea de a fi nefericit.”Iar într-un alt articol şi-a afirmat speranţa că logoterapia „ poate ajuta la contracararea unor curente nesănătoase din cultura de azi a Statelor Unite, unde suferindului incurabil i se dau prea puţine şanse de a se simţi mândru de suferinţa sa şi de a o considera înnobilantă, iar nu înjositoare , astfel încât el nu numai că este nefericit, ci se simte şi vinovat că nu este fericit”.

Sunt situaţii când omul nu mai poate să lucreze sau să se bucure de viaţă; căci inevitabilitatea suferinţei nu poate fi niciodată controlată. Acceptând provocarea de a suferi cu curaj, viata are sens până la ultima sa clipită şi îşi păstrează literalmente sensul până la capăt.

Cu alte cuvinte, sensul vieţii este unul necondiţionat, pentru că include chiar şi sensul potenţial al suferinţei ce nu poate fi evitata.

Ceea ce i se cere omului nu este, asa cum invata unii filosofi existentialisti, sa indure lipsa de sens a vietii, ci mai degraba sa isi suporte incapacitetea de a pricepe in termeni rationali sensul neconditionat al vietii.    „

sursa de inspiratie: Victor Frankl