Inscrieri in scaoal de formare – psihoterapeut integrativ european

Cabinetul individual Popa Claudia Mioara in colaborare cu Asociatia Romana de Psihoterapie Integrativa incepe la data de 25 august inscrierile pentru un nou grup de formare de baza in psihoterapie integrativa in judetul Constanta.

Cursul  dureaza 2 ani, este acreditat european si de catre Colegiul Psihologilor din Romania si, la finalul sau, participantii vor primi diploma europeana de psihoterapeut in supervizare.

Programul de formare se desfasoara sub egida Asociatiei Europene de Psihoterapie si este supervizat de dr. Ken Evans – presedinte fondator E.A.I.P.

Formatori ANGLIA: dr. Ken Evans, M.A. Joanna Evans, M.A. Angela Carr, dr. Paul Barber.
Formatori COPSI:  psih. princ. Gina Chiriac, prof. univ. dr. Tudora Sima, prof. univ. dr. Mihai Anitei, dr. psiholog Gabriela Stoltz, dr. Ioan Andronic, dr. psiholog Aurora Frunza.
Dl. dr. Ken Evans este fondatorul Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativa din Europa si autorul a numeroase lucrari de specialitate in acest domeniu.

Formarea se desfasoara sub egida Colegiului Psihologilor si Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativa iar cursantii vor avea oportunitatea de a lucra chiar cu fondatorul acestei scoli in Europa.
Inscrieri:   arpi5 siglapsi0722.376.694;   0755.046.913    

 Email:                                            
claudia_popa75@yahoo.com
secretariatarpi@yahoo.com

EVALUAREA CLINICA si influentele acesteia asupra STIMEI DE SINE

Pornind de la tendinta umana de a fi critici cu propria persoana, dar si cu ceilalti, specialistii in stiinte sociale au incercat sa defineasca dar sa si masoare stima de sine. In final, conceptul s-a dovedit a fi unul inefabil, usor de falsificat (exemplu: tulburarile narcisice de personalitate) si labil, usor de influentat sub aspectul cresterii sau scaderii stimei de sine sub influenta evenimentelor externe si in conformitate cu etapa de dezvoltare ontogenetica.

Stima de sine nu este altceva decat rezultatul evaluarii persoanei ca intreg. Este oare posibil sa evaluam o persoana in complexitatea ei pe baza unor trasaturi izolate, indiferent cat de evidente ar fi acestea?
Raspunsul este CATEGORIC NU – inferentele inductive sunt cele mai paguboase !!!

SOLUTIA este oferita de conceptul de ACCEPTARE NECONDITIONATA A PROPRIEI PERSOANE – concept ce sta si la baza terapiei rational emotiv-comportamentale.
Acest concept porneste de la ideea conform careia un individ ajunge la acceptare de sine neconditionata atunci cand „se accepta deplin si neconditionat, fie ca se comporta sau nu inteligent, corect, competent, fie ca oamenii il aproba, respecta, iubesc sau nu”.

In acest concept EVALUAREA GLOBALA ESTE IRATIONALA (fiind incorecta din punct de vedere logic, avand la baza un proces de generalizare excesiva) si paguboasa, disfunctionala, deoarece PREDISPUNE PERSOANELE LA DEPRESIE, ANXIETATE, AUTO-BLAMARE, DEFENSIVITATE, OSTILITATE, PREOCUPARE EXCESIVA IN RAPORT CU EVALUARILE NEGATIVE.

Pe scurt, ea tinde sa ne distraga de la cautarea fericirii si de la lucrurile cu adevarat importante in viata.

Printr- un sistem educational rational emotiv – comportamental putem invata copiii si adolescentii sa se accepte neconditionat, nu pe baza performantei, a parerii celorlalti, ci pornind de la curiozitatea de autodescoperire experientiala pentru a-si construi un concept de sine real, acceptand faptul ca A FACE GRESELI ESTE O CARACTERISTICA A NATURII UMANE.

Si totusi, putem sa ne evaluam ????

Da, putem sa ne evaluam comportamentele si trasaturile izolate, putem face declaratii corecte si verificabile empiric in raport cu acestea.

In acceptarea de sine neconditionata este vorba de ACCEPTAREA SINELUI si NU DE ACCEPTAREA NECRITICA A TUTUROR COMPORTAMENTELOR indiferent de natura acestora. Suntem, ca si oameni, imperfecti si supusi greselii, dar simultan prea complecsi pentru a fi redusi si definiti printr-un singur aspect.
In accestarea de sine neconditionata, o parte a atentiei este concentrara inspre schimbarea lucrurilor nefavorabile noua , care pot fi schimbate.

De altfel, ne este mult mai usor sa ne asumam responsabilitatea pentru comportamentele noastre gresite atunci cand renuntam sa mai credem ca ele spun totul despre noi ca si persoana. Acesta este momentul in care incepem sa cautam potentialul disponibil pentru a le schimba.

Pornind de la premisa conform careia JUDECATA are la baza evaluarea, stabilirea proportiilor, compararea, analiza, in vreme ce ACCEPTAREA presupune a observa si a valida fara a pune sub semnul intrebarii in mod ineficient putem desprinde trei factori ce stau la baza increderii in sine:
1. – EXISTI,
2. – NU EXISTA NICI UN MOTIV PENTRU CARE AR TREBUI SA FII ALTFEL DECAT ESTI,
3. – NU ESTI BUN SAU RAU, ADECVAT SAU INADECVAT, VREDNIC SAU NEVREDNIC. pur si simplu ESTI !

Atunci cand te accepti asa cum esti, poti decide sa te schimbi la nivel comportamental, schimbarea fiind o alegere si nu o necesitate .

sursa de inspiratie: E. Bonchis

O emotie negativă, este un semn bun!

Se zice ca in egipteana veche exista o singura hieroglifa pentru a desemna termenii „puternic” si „slab”, interpretarea depinzand de context; este vorba mai curand de „axa” forta – slabiciune, in special de unul din cei doi poli. In creier, foamea si satietatea, cat si celelalte cupluri emotionale corespund unor centri pereche, care se regleaza reciproc.

Atata timp cat nu ar exista alternanta a contrariilor am fi precum acel om caruia soferul unei masini ii cere sa verifice pe fereastra daca functioneaza semnalizatorul. Prietenul se uita si raspunde|: „Merge, nu merge, merge, nu merge …”

Ori de câte ori experimentezi o stare negativă, practic, primești mesajul că nu-ți este bine, că ceea ce se intâmplă te face nefericit. Emoția este asemenea unui poștaș care-ți aduce scrisorile. Nu ucide mesagerul pentru că nu are rost. Fii recunoscător pentru că este o șansa unică de a rezolva problema.

Cand primesti un asemenea semn, nu alege in mod gresit reprimarea (controlul sau negarea) sau accentuarea (prelungirea duratei de manifestare a tensiunii emotionale) ci accepta starea de fapt, verific-o si apoi treci la actiune.

Multor oameni le este frica sa descopere ce contine unicul dar care li s-a dat, preferand sa se limiteze la ambalaj, motiv pentru care nu vor cunoaste niciodata magia dinauntru. Din teama de a explora ce se afla in interiorul lor, teama de a explora propriul Sine, devin superficiali si infricosati in momentul in care emotiile contradictorii cu care se identifica creeaza o confuzie in viata de toate zilele.

Asa numita „meli-melodrama” se manifesta in cei mai multi oameni atunci cand se plictisesc in forul lor interior. Astfel explozia emotional – pasionala produce schimbare.

Daca suferinta emotionala poate hipnotiza mentalul, faptul in sine are loc mai intai deoarece ea constituie un evenimet in monotonia cotidiana, iar prin asta, ca reprezinta o anumita bucurie. Explozia emotionala – pasionala da o impresie de unitate a mentalului, spargand farfuriile din casa, avem impresia ca am relipi farfuria mentalului, care este bucati; dar efectul nu va dura deloc, farfuria interioara va ramane crapata si se va sparge din nou la prima ocazie .

Ne plac exploziile emotionale, deoarece ne fac sa pierdem un timp sensul realitatii, iar realitatea nu este stralucitoare. In balciul emotiilor, atractia cea mai palpitanta pentru copii, nu ramane, oare, tunelul ororilor?

Orice sentiment sau stare pe care ai vrea să o modifici, o poți modifica doar prin acțiunile tale. Dacă vei aștepta ca lumea să se schimbe ca tu să te poți schimba și să devii mai fericit, fii conștient că vei aștepta până la sfârșitul zilelor tale. Acest lucru nu se va întâmpla.

Tot ce ţi se cere este să revii la curiozitatea de copil, să nu te grăbeşti să spui Nu vieţii şi să-ţi păstrezi dorinţa de cunoaştere, aşa cum întreţii o flacără de lumânare să ardă cât mai mult. Odată ce ai desfăcut cutia magică, o lume întreagă ţi se va dezvălui şi n-o să te mai saturi să o descoperi. Crede în magia vieţii, iar credinţa îţi va fi profund răsplătită.

sursa de inspiratie: Jacques Vigne

Stabilirea granitelor relationale

Stabilirea granitelor in relatii, a limitelor, nu se refera la a-i obliga pe altii sa se schimbe. Presupune decizia ta in privinta a ceea ce esti pregatit sa tolerezisi apoi comunicarea acestei granite ferm si consistent.

Daca ai granite i…

nstabile, s-ar putea sa iti asumi responsabilitatea sentimentelor si problemelor altor persoane. Viata ta poate fi haotica si plina de dramatism. Ai putea considera ca este dificil sa spui „NU” datorita fricii de a fi respins. Ai putea sa fii fie supra responsabil si in control, sau pasiv si dependent in relatiile tale cu altii. Vei fi foarte tolerant cu comportamentul abuziv al altora in ceea ce te priveste. Iti vei compromite valorile pentru a multumi pe cineva sau pentru a evita conflictul.

Ponturi pentru stabilirea unor granite sanatoase in relatii:

Fa-o chiar daca te consideri egoist sau vinovat. Ai dreptul sa ai grija de tine insuti;
Incepe cu deciziile usoare;
Fa-o clar, fara emotii si foloseste cat mai putine cuvinte posibil;
Nu aduce justificari, scuze sau rationamente;
Vei fi testat de altiicare cunt obisnuiti sa aiba capacitatea de a-ti detine controlul sau a te manipula. Ramai ferm sau pur si simplu indeparteazate (pleaca);
Dezvolta un sistem de sprijin pentru cei care iti respecta granitele;

A invata sa stabilesti granite sanatoase presupune timp.

Daca ai granite nesanatoase, ii vei atrage pe acei care vor profita de tine datorita acestui lucru. Asadar incepe sa atragi in jurul tau, in viata ta, oameni sanatosi.

 
sursa de inspiratie: Ruchika Singh

postura copilului in nevroza familială

” Psih­analiza destinată copiilor, chiar mai mult decât cea pentru adulţi, pune în evidenţă rolul deosebit pe care, prin locul pe care îl ocu­pă, prin vârstă şi sex, îl joacă în mod inconştient fiecare individ din familie asupra celorlalţi, ca şi rolul celorlalţi în ceea ce îl priveşte.

Există unele interdicţii dialectice şi dinamice în interiorul familiilor. Unii copii poartă marca acestora nu în numele lor, ci în virtutea faptului că au moştenit povara interdicţiei de a spune, anterioară conceperii sau concomitentă cu naşterea lor, în aşa fel încât corpul lor (habitusul) manifestă si semnifică aceste lucruri care nu pot fi rostite.

De ce vă spun aceste lucruri? Pentru că există la copilul care se naşte (în funcţie de locul pe care îl are în familia lui, în func­ţie de rolul pe care 1-a avut în momentul conceperii sale în relaţiile dintre părinţii lui şi faţă de dificultăţile părinţilor cu propriii părinţi şi fraţii mai mari) un impact al inconştientului părinţilor asupra inconştientului embrionului în momentul conceperii lui sau asupra fătului de-a lungul gestaţiei acestuia; el este un fel de medicament al acelei familii. Medicament, nu în sensul că îi vindecă, ci pentru că devine, ca să spunem aşa, un fel de burete pen­tru problemele lor, iar acest burete viu poate rămâne marcat de interdicţia de a dori în nume propriu, ceea ce le va permite celorlalţi să-şi ducă zilele, cel puţin la fel de bine ca până atunci, începând cu momentul în care conceperea copilului respectiv a fost cuvântul obturant între părinţii care au decis totuşi să conceapă acel copil sau, dacă el a fost deja conceput, să îl păstreze.

Copilul lor este astfel locul de întâlnire a zonelor de umbră şi de lucruri nespuse în legătură cu trăirile emoţionale ale unuia faţă de celălalt. Se întâmplă uneori ca însăşi conceperea să aibă loc într-o întâlnire neexprimată a pulsiunilor de ură reciprocă — fără nicio conotaţie peiorativă — sau a pulsiunilor de ură a unuia din­tre părinţi cu pulsiunile de moarte ale celuilalt. Nu este vorba despre pulsiunile de nonviaţă ale fiecăruia, ci de pulsiunile de agresivitate inconştientă trezite de lumea exterioară, din jurul lor, sau care erau îndreptate către ei dinspre această lume exte­rioară. Copilul respectiv a moştenit toate acestea. (Copii rezul­taţi din violuri, copii rezultaţi prin constrângere din raporturi so­cotite legitime.) Toate acestea sunt lucruri care trebuie ştiute. Nu pot în momentul de faţă să vă prezint date rezultate din obser­vaţii, însă ele pot apărea în cadrul terapiei cu copiii marcaţi la naştere de unele probleme descoperite tocmai datorită travaliu­lui psihanalitic, în felul acesta, prin rostirea adevărului în legă­tură cu drame ascunse, poate fi ajutată întreaga familie, deşi aceasta crede că nu suferă decât din cauza anomaliei copilului respectiv.

Lăsând să vorbească anomalia acelui copil sau, mai degrabă, ascultând-o, deoarece acesta nu vorbeşte încă, deci, ascultând-o, adică înţelegând ceea ce el lasă să se înţeleagă prin comporta­mentul lui, anomalia va sfârşi prin a ceda. Anomalia dinamică a copilului se dovedeşte în stare să îi facă pe părinţi să vorbească despre ceea ce nu au putut spune niciodată nimic, iar cineva din familie va putea veni atunci să vorbească, dar numai după ce corpul şi-a revenit la proporţiile fireşti, la echilibrul lui „bio-vegetativ”. Este un proces lung… Deşi am vârsta pe care o am, nici nu ştiu dacă voi putea observa până la capăt aceste cazuri. Tine­rii, în schimb, vor relua şi înţelege această relaţie incredibilă prin care fiecare dintre noi este la naştere, la nivelul inconştientului, limbajul dorinţei părinţilor lui. Uneori este vorba despre un limbaj sortit tăcerii, astfel încât restul familiei să îşi poată prelungi limbajul şi comunicare unii cu ceilalţi sau, cel puţin, cu societa­tea. Unul singur este sacrificat pentru toţi ceilalţi (însă, să nu ui­tăm, pentru inconştient nu există negativitate).

Această „nevroză” — un cuvânt nepotrivit, de altfel, însă aşa s-a spus la început —, „nevroza familială„, a făcut obiectul cer­cetărilor lui Laforgue. La început, toate acestea nu erau defel in­teresante pentru majoritatea psihanaliştilor: „nevroză familială”, ce mai e şi asta? Se avea în vedere doar nevroza individului, cea din perioada complexului Oedip. ”

sursa de inspiratie: F. Dolto

Sindromul Peter Pan

Sindromul Peter Pan este folosit pentru a descrie anumiti indivizi care nu pot tine piept lumii adultilor si care, in ciuda varstei, se simt in continuare copii din punct de vedere emotional, sexual si social. Pe scurt, acesti indivizi refuza sa creasca si vor sa fie pentru totdeauna copii, ca si faimosul personaj de fictiune, Peter Pan.

Unii specialisti nu recunosc sindromul Peter Pan ca o afectiune emotionala sau psihologica adevarata, dar boala este relativ cunoscuta de psihologi si de publicul larg. Aceasta nu inseamna ca este si usor de diagnosticat. Uneori este greu sa faci diferenta intre un adult cu sindromul Peter Pan si un adult cu o alta boala psihica, care il face sa se poarte ca un copil. Totusi, indivizii cu sindrom Peter Pan sunt complet dezvoltati din punct de vedere intelectual si chiar au meserii solicitante, care necesita abilitati intelectuale puternice (cercetare, IT).

In ciuda statutului de adulti perfect dezvoltati din punct de vedere fizic si intelectual, indivizii cu SPP refuza sa isi asume responsabiliatile carateristice varstei adulte si prefera sa petreaca timpul nu in compania adultilor, ci alaturi de copii.

Ar fi usor sa catalogam orice adult iresponsabil ca suferind de SPP, dar nu intotdeauna este cazul. Cei cu SPP nu accepta nici macar relatiile sexuale sau atingerile sexuale, pe care le considera cel putin neplacute sau chiar respingatoare.

De aceea, nu se poate face o paralela intre SPP si pedofilie, desi multi vorbesc de asa ceva. Daca pedofilia inseamna atractia sexuala a unui adult fata de copii, SPP este pur si simplu o incercare a adultului de a fi vazut ca un copil, deci nu are niciun fel de conotatie sexuala. De fapt, in cazurile grave de SPP, cei afectati chiar au cerut sa fie castrati pentru a scapa de aceasta dovada (sexualitatea) a maturizarii lor.

Desi la inceput a fost considerat o problema masculina, s-a dovedit intre timp ca si femeile pot suferi de SPP. Daca un timp s-a crezut ca SPP ar fi o boala masculina, a fost doar din cauza prejudecatilor sociale, care ne fac sa credem ca femeile pot avea si este normal sa aiba un comportament asociat sindromului Peter Pan. Se considera ca e normal ca o femeie adulta sa-si petreaca o mare parte din viata printre copii, pe cand in cazul unui barbat, asa ceva ar fi ciudat. In plus, daca fetitele sunt mai rasfatate, mai protejate si incurajate sa-si exprime sentimentele si emotiile, baietii sunt crescuti altfel. Primesc mai putine sarutari si imbratisari, primesc unelte si mingii in loc de jucarii, sunt incurajati sa-si ascunda sentimentele si sa-si manifeste agresivitatea. De aceea s-a crezut un timp ca femeile nu pot suferi de SPP. De fapt, simptomele bolii erau considerte ca facand parte din comportamanetul feminin normal.

Printre primele cazuri de SPP si, poate cel mai cunoscut, este cel al lui Sir James Barrie, chiar parintele lui Peter Pan, cel care a creat acest personaj faimos. James Barrie si-a redat sentimentele in cartile sale si lumea ideala in care traiau personajele sale nu era decat lumea in care autorul insusi si-ar fi dorit sa traiasca.

Primul care a descris clar simptomele SPP a fost Dan Kiley, autorul unei carti care se numeste chiar “Sindromul Peter Pan”.

La adultii care sufera de SPP se observa urmatoarele simptome:

  • Emotiile sunt fie exagerate, fie “paralizate”.
  • Supararea se transforma in furie oarba.
  • Veselia se transforma in isterie.
  • Dezamagirea se transforma in depresie.
  • Bolnavii nu-si pot arata iubirea
  • Refuza sa vorbeasca despre sentimentele lor
  • Nu-si inteleg sentimentele
  • Nu au o legatura foarte stransa cu nimeni. Cred ca un prieten trebuie cumparat.
  • Intra usor in panica
  • Incearca din rasputeri sa se integreze in grupuri de copii.
  • Nu-si cer niciodata iertare pentru ca nu se considera niciodata vinovati. Dau vina pe defectele altora pentru a nu fi nevoiti sa-si accepte propriile neajunsuri.
  • Dependenta de droguri si alcool apare adesea ca o modalitate de a suporta greutatile vietii de adult.

In relatiile cu sexul opus, cei cu SPP afiseaza o atitudine de “macho” sau de “femme fatale” pentru a-si ascunde nesiguranta si teama de a nu fi respinsi. Cand se vad acceptati de un eventual partener incep sa dovedeasca un comportament copilaresc si devin foarte gelosi, cu iesiri violente. Se infurie des, mai ales daca partenerul isi exprima nevoia de independenta.

sursa de inspiratie: Clubul Taticilor

Atacul de panica – pe ordinea de zi

In ultimii ani a crescut numărul Constănţenilor care suferă atacuri de panică?

Nu stiu daca a crescut in mod real nr. constantenilor ce manifesta simptomele unui atac de panica sau a crescut de fapt nr. persoanele ce au capatat o deschidere spre a se adresa unui specialist (medic, psiholog, psihiatru, psihoterapeut) in momentul in care traiesc setul de simptomele fizice ale atacului de panica (respectiv frica sau disconfort intens).

 Prevalenta pe viata a panicii , cu sau fara agorafobie (frica de a se afla in locuri deschise), se situaxa conform studiilor de specialitate  undeva intre 1.5% si 3.8%, fiind diagnosticate de doua ori mai multe femei decat barbati.

In general primul atac de panica debuteaza undeva in jurul varstei de 20 de ani. Doar in cazuri rare poate debuta inainte de 16 ani sau dupa 45 de ani

 Care sunt factorii ce favorizează atacurile de panică?

Nevoia, dorinta de a evita anumite situatii, „frica” de nou, rezistenta scazuta la schimbare, dezvoltarea unui tip de atasament insecurizant inca din frageda copilarie. In cea mai mare parte aparitia unor ganduri cu caracter limitativ ( ganduri automate distorsionate, convingeri distorsionate, scheme cognitive disfunctionale) pe un fond de anxietati anticipatorii.

Putem vorbi de asemeni de sensibilitatea la anumiti stimuli sau conditii ( a fi la inaltimi mari, in spatii inchise, spatii deschise, singuri) Aceasta reactie poate fi adaptativa din punct de vedere biologic (sustin unele dintre modelele evolutioniste ale atacului de panica).

Traversarea unui spatiu deschis,spre exemplu, putea reprezenta un pericol considerabil, deoarece individul putea fi vazut si atacat mai usor, era expus potentialilor dusmani. Raspunsul organismului la aceasta situatie era de fuga sau incremenire – similar raspunsului simpatic si parasimpatic din atacul de panica.

Tinand cont ca in viata contemporana posibilitatea de a scapa de anumite situatii este redusa (exemplu metrou sau magazine mari), anxietatea excaladeaza si ia forma atacului de panica.

 Cum se manifestă atacurile de panică? (simptome)

Atacurile de panica sunt reprezentate de un set de simptome fizice de frica si discomfort intens, care pot include palpitatii, transpiratie, tremor sau trepidatie, senzatia de scurtare a respiratiei, senzatia de strangulare, durere sau discomfort precordial, greata, derealizare sau depersonalizare, frica de a nu-si pierde controlul (sau frica de a nu innebuni), frica de moarte, parestezii, frisoane sau valuri de caldura

 Atacurile de panica se instaleaza brusc sin u dureaza mai mult de 30 de minute, atingand nivelurile maxime de anxietate in primele 10 minute. Persoana ce experimenteaza atacuri de panica neasteptate, recurente, se teme ca va avea noi atacuri, se ingrijoreaza de implicatiile acestora si isi schimba comportamentul din aceste cause, este diagnosticata cu atacuri de panica. Primul atac de panica adesea poate coincide cu un eveniment de viata stresant. De cele mai multe ori acest prim atac este interpretat gresit ca fiind catastrofic

 Potrivit DSM –IV ( American Psychiatric Association, 1994), multe personae cu atac de panica au si agorafobie.

Din cauza generalitatii si a impredictibilitatii aparente a atacurilor de panica si a inabilitatii de a le controla, multe personae cu atac de panica si agorafobie considera ca viata lor este foarte restransa din cauza nevoii de a evita o serie de situatii . In multe cazuri acest lucru se poate sonda cu instalarea depresiei.

Deseori, panica se declanseaza in jurul orei 1.30 noaptea. O persoana poate fi trezita de panica din somn. Panicile nocturne se declanseaza noaptea, la 1 – 4 ore dupa adormire, 54% dintre indivizi considerand considerand panicile nocturne mult mai severe decat cele diurne (Barlow si Craske, 1988). Aceste “panici nocturne” sunt diferite de celelalte atacuri de panica, prin faptul ca ele nu sunt associate cu activitate fizica si clientul (pacientul) este “relaxat”.

Atacul de panica este diferit de alte tulburari de anxietate prin faptul ca acestea din urma sunt mult mai dependente si mai sensibile la context. De exemplu fobia sociala se manifesta doar in situatii sociale (exemplu – folosirea tualetelor publice, consumul de alimente in locuri publice), fobia specifica apare doar in prezenta anumitor stimuli specifici (de exdemplu atingerea unui sarpe ), tulburarea obsesiv – compulsive se manifesta doar atunci cand persoana respective este expusa unui stimul consistent cu obsesia (de exemplu expunerea la praf/murdarie).

Aproximativ jumatate dintre clientii (pacientii) cu atac de panica au si tulburari de personalitate; tulburarea de personalitate evitanta sic ea dependenta sunt cele mai frecvente. In unele cazuri, tulburarea de personalitate se poate datora intr-o oarecare masura evitarii agorafobice. De exemplu o persoana cu agorafobie poate deveni dependenta, datorita nevoii sale de a fi insotita.

Psihoterapeutul, clinicianul, psihiatrul sunt specialistii ce pot stabili in mod diferential daca un individ sufera de fobie specifica, fobie sociala sau atac de panica prin identificarea naturii senzatiei de teama.

Raspunsul “DA” la urmatorul tip de intrebare indica diagnosticul de atac de panica:

 – Se teme clientul (pacientul) de senzatii interne care pot duce la pierderea controlului?

Când este necesar consultul de specialitate şi unde trebuie să mergem mai întâi? La medic, la psiholog?

 Multi clienti (pacienti) ce manifesta simptomele associate atacului de panica consulta prima data un medic de teama de a nu se imbolnavi de o boala grava. Deoarece simptomele unui atac de panica seaqmana mult cu cele ale unei conditii medicale severe este foarte important ca individual sa fie examinat din punct de vedere medical, inainte de a incepe interventia psihoterapeutica. Atat terapeutul cat si medicul va dori sa excfluda urmatoarele tulburari fiziologice ce sunt insotite de simptome asemanatoare atacului de panica :

  •  Cardiovascular: aritmie, tahicardie, boala cardiovasculara, insuficienta cardiaca, stenoza mitrala, hipertensiune, hipertensiune ortostatica posturala, atac ischemic transient, atac de cord/cerebral, embolie pulmonara, edem pulmonary, infarct miocardic(faza recuperatorie)
  • Respirator: bronsita, enfizem, astm, boala colaginoasa, fibroza pulmonara
  • Endocrin/hormonal: hipertiroidism, hipoglicemie, sindrom premenstrual, sarcina, tumori carcinoide, pheochromocytoma.
  • Neurologice/musculare: epilepsie temporala, myastheniegravis, sindromul Guillain-Barre.
  • Auditiv: sindromul Meniere, labirintita, vertij positional benign, otita medie, mastoidita.
  • Hematologic: anemie
  • Medicamentos: intreruperea administrarii antidepresivelor, a sedativelor, a tranchilizantelor, folosirea sau intreruperea folosirii alcoolului, folosirea substantelor stimulante, cafeinism, efectele secundare ale folosirii unor medicamente.

 Prin ce metode am putea preveni sau trata atacurile de panică?

 Actiunea factorilor de modelare a “sistemului de valori” socioculturale si moral-religioase are ca effect formarea personalitatii individului si a grupului social – uman respective. Acest process complex priveste si starea de sanatate mintala.

Structura si dinamica sociala reprezinta unul dintre factorii importanti cu rol formative si de protectie a starii de sanatate mintala pentru grupul comunitar – uman.

Factorii protectori ai sanatatii mintale dispar treptat in societatea moderna, cooperarea dintre indivizi fiind inlocuita cu competitia. Morala concurentei nu se limiteaza numai la relatiile formale dintre oameni, ci se extinde la schimbarea atitudinilor, a mentalitatilor, sensibilitatii si, in final, la insasi natura finite umane. Omul modern isi pierde treptat identitatea si se dizolva in masa. Imaginea omului modern este rezultatul unor standarde formale impersonale si depersonalizate. Continutul sufletesc se reduce rapid la pulsiunile primare, un mod de a gandi simplu, schematic, o sensibilitate lipsita de gust, centrata pe placerile immediate, dezinteres, apatie, lipsa de responsabilitate morala, conduite “libere” , lipsa de initiative, etc.

 Metodele psihoterapeutice, psihopedagogice si profesionale au un rol important in mentinerea si promovarea unei sanatati mentale si a unui stil de viata bazat pe o igiena mentala sustinuta. Conform unei strategii bine definite, igiena mentala organizeaza actiunea de psihoprofilaxie si recuperare a sanatatii mintale in grupul social.

Previous Older Entries