Sexul in timpul sarcinii

Contactul sexual este condiţia primordială a apariţiei unei sarcini, dar o dată ajuns acolo cuplurile descoperă că în literatura publică sau în cea ştiinţifică se discută foarte puţin despre sexul în timpul sarcinii.
Deşi cuplurile nu reacţionează la fel, cele mai multe prezintă o schimbare a activităţii sexuale în timpul sarcinii. În general, se înregistrează o descreştere a frecvenţei raporturilor sexuale.

Sarcina este o perioadă în care au loc multe schimbări dramatice — în nivelul hormonal, în aspect, în dispoziţia sufletească —
care pot să afecteze sentimentele sau libidoul unei femei.
Există multe schimbări importante în fiziologia femeii care pot influenţa activitatea ei sexuală. La începutul sarcinii, ea va avea greţuri, sâni dureroşi, astenie. Schimbările hormonale fac ca prin diferite părţi ale corpului să treacă un flux mai mare de sânge. Sânii sunt ţesuturi bogat vascularizate şi se vor congestiona, devenind şi mai sensibili. Stimularea lor poate deveni dureroasă.
Fluxul sanguin crescut în zona pelviană, în special în vagin şi în organele genitale externe, poate deasemenea să ducă la o stare de congestie neplăcută.
Apare şi o creştere a secreţiilor vaginale. Aceste secreţii îmbunătăţesc lubrifierea vaginală, dar în acelaşi timp prezintă mirosuri care pot să facă sexul oral neplăcut pentru partener.  Multe femei descoperă că pe măsură ce uterul creşte, sexul în poziţiile obişnuite devine incomod.
Frecvenţa contactelor sexuale în timpul sarcinii variază de la un cuplu la altul. Câteva studii au pus în evidenţă modelele comportamentale, dar în mod diferit.

Un studiu a arătat un declin constant al sexului în timpul sarcinii. Altul a prezentat o creştere a frecvenţei actelor sexuale în primele două trimestre şi o diminuare în ultimul trimestru. Dar aproape toate studiile sunt de acord că există o scădere a frecvenţei coitale în timpul ultimelor luni de sarcină.
Multe cupluri se tem că ar putea să facă rău fătului sau că ar putea provoca un avort spontan dacă fac dragoste în timpul sarcinii. Spre sfârşitul sarcinii, poate să apară teama de o naştere prematură sau de ruperea sacului amniotic.
Doctorii sfătuiesc femeile să se abţină de la sex în perioada de început a sarcinii, dacă prezintă mici sâgerări. Totuşi, cele mai multe avorturi spontane au loc nu datorită sexului, ci pentru că este ceva în neregulă cu fătul. Nici un studiu nu a demonstrat convingător că sexul făcut la începutul sarcinii ar contribui la avortul spontan.
Cei mai mulţi doctori sunt de acord că sexul vaginal în partea finală a sarcinii la femeile din grupa cu risc scăzut nu pare să ducă la nici o problemă majoră.
Totuşi, contactul sexual ar trebui evitat în ultima parte a sarcinii, de către femeile cu probleme obstetricale anterioare, cum ar fi cele care au avut placenta previa, naşteri premature, membrane fetale rupte, sau de c tre ă acele femei care au avut contracţii. Există o părere foarte încetăţenită că femeile nu ar trebui să aibă nici un obiect în vagin în timpul sarcinii, de teamă că acesta ar răni vaginul, colul uterin sau fătul.

Există puţine informaţii despre SEXUL ANAL în timpul sarcinii. Unele studii au sugerat că examinarea rectală din timpul sarcinii poate să ducă la o probabilitate crescută de transmitere a unor organisme potenţial dăunătoare din rect în vagin, ceea ce, teoretic, poate duce la infecţii ale fluidului amniotic. Acest lucru ar fi valabil şi în cazul sexului anal.

Sexul oral în timpul sarcinii este sigur câtă vreme nu se insuflă aer în vagin. Sa dovedit că suflarea de aer sub presiune în vagin în timpul sexului oral este dăunătoare pentru mamă. Ea ar putea conduce la intrarea forţată a aerului în vasele sanguine vaginale ale mamei, care în timpul sarcinii sunt dilatate.

Orgasmul din timpul sarcinii poate să ducă la contracţii ale uterului. Aceste contracţii pot să fie mai puternice la masturbare decât la actul sexual şi uneori se simt foarte acut. Cei mai mulţi doctori nu sunt îngrijoraţi de aceste contracţii, dacă ele nu durează mai mult de treizeci de minute. Femeile care prezintă riscul unor sarcini premature ar trebui să discute această problemă cu
doctorul lor.
Stimularea sfârcurilor sânilor în timpul sarcinii poate să elibereze hormonul numit ocitocină. Se ştie că acest hormon duce la contracţii uterine şi uneori la o hiperstimulare a uterului şi la anomalii în rata pulsului fătului. Unele studii au arătat că stimularea sfârcurilor poate fi folosită pentru a induce travaliul.

Drept urmare, cei mai mulţi doctori sugerează ca în timpul sarcinii sfârcurile sânilor să nu fie atinse.
Pentru a evita infecţiile la făt în timpul sarcinii, ca şi expunerea la prostaglandine dăunătoare (substanţe asemănătoare cu hormonii, care pot să cauzeze contracţii uterine) în spermă, unii doctori recomandă folosirea prezervativelor la sexul în timpul sarcinii.

Săptămânile de după naştere sunt o perioadă critică pentru o femeie. De obicei, doctorii recomandă renunţarea la sexul vaginal timp de câteva săptămâni. Colul uterin rămâne deschis timp de câteva săptămâni după naştere, fie că aceasta a fost vaginală, fie că a fost prin cezariană, iar colul deschis înseamnă şanse mai mari ca infecţiile să pătrundă din vagin în uter. Dacă naşterea a fost normală, vaginală, e posibil să se fi efectuat şi o incizie în porţiunea dintre vagin şi rect (EPIZIOTOMIE), pentru a facilita naşterea. În mod normal, epiziotomia este cusută îndată după naştere şi necesită multe săptămâni pentru vindecare. Contactul anal sau vaginal din perioada imediat următoare naşterii poate răni locul epiziotomiei şi să rupă cusătura.

Cine sunt eu? – Nichita Stanescu

Cine sunt eu? Care-I locul meu in cosmos?

Fara mine nu se poate, dovada ca sunt.

Fara mine nu s-a putut,

Dovada ca m-am tras din mine insumi

… adica din acel mine care-a fost.

 

Eu sunt cel care nu se poate fara de el.

Eu sunt cel care nu s-a putut fara de el.

Eu sunt cel care a dat marturie

Pentru existenta lui Dumnezeu.

 

Eu sunt cel care a dat marturie

De nonexistenta lui Dumnezeu, pentru ca

Eu l-am facut pe Dumnezeu vizibil.

 

Eu nu sunt nici bun nici rau

Ci sunt, pur si simplu

 

Eu sunt cuvantul “sunt”

Eu sunt urechea care aude cuvantul “sunt”

Eu sunt spiritual care intelege cuvantul “sunt”

 

Eu sunt trupul absurd al lui “sunt”

Si literele lui.

Eu sunt jocul in care exista “sunt”

Si patul lui, in care doarme.

… pentru tine

” Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Îţi mulţumesc că exişti. “                                      
Sursa de inspiratie: Jorge Luis Borges

                                                                            

 Cu drag, psihoterapeutul tau, 

Claudia Mioara Popa

“Fericirea se munceste in fiecare zi”

“Iubirea e fundamentul fiintei noastre”– Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

Parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa (de pe Transalpina)

– As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

– De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

– Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.
– Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

– Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

 

Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

– Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
– Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…

– Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

 – Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

– Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

 

– Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…

– Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

“Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”

 – Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

– Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

– Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

– In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

“Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”

Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

– Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

– Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

– Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

– Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

– Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

 – Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…

– Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

“Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii” 

– De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

– Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

– Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

– Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

– Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

“Fericirea se munceste in fiecare zi”

– Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…

– Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

– Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire. ”
Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata.

Povestea despre sacrificiile inutile

– Aici e randul pentru sacrificii?
– Aici, aici! Urmati dupa mine. Sunt a 852-a, dumneavoastra  veti fi a  853-a.
– Oh, mama … Si cand  va ajunge randul meu?
– Nu va faceti griji, aici treaba se misca rapid. Ce doriti sa sacrificati?
– Pe mine, totul in numele  dragostei. Dumneavoastra?
– Tot pe mine, in numele copiilor. Copii sunt totul pentru mine!
– Ce ati adus ca jertfa?
– Viata mea personala.  Numai copiii sa-mi  fie sanatosi si fericiti. Absolut totul  le dau lor. M-a cerut  un  barbat frumos  in casatorie  si am renuntat. Cum sa le aduc un tata vitreg in casa?  Am renuntat la serviciul indragit, pentru ca era  departe de casa.  M-am angajat  ca bona la o gradinita de  copii pentru ca ai mei  sa fie supravegheati, bine ingrijiti, hraniti. Totul, totul pentru copii! Mie nu-mi trebuie nimic!

– Oh, va inteleg  atat de bine. Eu vreau sa  sacrific relatia. Vedeti dumneavoastra,  intre mine si sot de mult nu a mai ramas ceva, el are o alta femeie.  In viata mea, de asemenea, a aparut un alt barbat, dar … Daca sotul  ar pleca  primul… Dar el nu pleaca la ea! Plange si zice ca s-a obisnuit cu mine, iar mie imi este mila de el, fiindca  plange!  Asa traim …
Usa se deschide si o voce striga :  852, intrati!
– Oh, am plecat. Sunt atat de emotionata!  Si daca nu vor primi jertfa mea? se intreba 852.
853 s-a strans ca un ghem si asteapta sa-i vina randul.  Din cabinet iese 852.
– Ei?  Deci, ce? Ce v-au spus? Au luat jertfa?
– Nu … Aici,  se pare ca iti dau o perioada de proba. M-au  trimis sa ma mai gandesc.
–  Cum? Si de ce ? De ce nu imediat?

– Oh, draga, ei m-au  intrebat: “V-ati gandit bine? Asta e pentru toata viata!”. Eu  le-am spus: “Nu-i nimic! Copiii vor creste, vor  aprecia  sacrificiile mele  pentru ei “. Ei mi-au spus: “Stati jos si uitati-va la ecran.  Iar pe ecran  era  un film ciudat! Despre mine.  Parca  copiii mei au crescut. Fiica mea s-a casatorit in tinuturi indepartate, iar  fiul ma suna  o data pe luna,  de parca e fortat s-o faca,  nora  vorbeste  printre dinti.  Eu ii zic: „ Fiule, de ce vorbesti asa cu mine?”.  El mi-a raspuns: “Mama, nu te amesteca in viata noastra, in  numele lui Dumnezeu. Ce, nu ai ce face? “. Si ce pot eu altceva  sa fac, cand toata viata  numai de ei m-am ocupat.   In zadar oare m-am straduit?

Usa se deschise si din cabinet se auzi: “Urmatorul! 853″.
– Oh, acum e randul meu. Dumnezeule,  m-ati speriat de tot. Ce o mai fi si asta? Oh, fie ce o fi!
– Intrati, luati loc. Ce  doriti sa jertfiti?
– Relatia.
– Claaar … Sa vedem.
– Asta este. Uitati-va, ea este in  general mica, dar foarte simpatica, inca nu este mototolita, e proaspata. Ne-am cunoscut  in urma cu  sase luni abia.
– De ce ati jertfit-o?
– Pentru mentinerea  familiei.
– A cui, a dumneavoastra?  Сe, e nevoie s-o mentineti?
– Da! Sotul are o amanta,  demult, alearga la ea,  minte  tot timpul, nu mai am nervi si puteri.
– Si dumneavoastra cum stati?
– Eu? Cum sa zic? A aparut in viata mea un  alt barbat, pare-mi-se avem o relatie.
– Deci, noua relatie  ati adus-o drept jertfa?
– Da, pentru a salva familia.
– A cui? Ati spus  ca sotul  are o alta femeie. Dumneavoastra  –  alt barbat. Unde vedeti familie?
– Ei si  ce? Potrivit pasaportului suntem  inca casatoriti, inseamna ca suntem o familie.
– Deci,  sunteti multumita de toate?
– Nu! Nu! Cum pot sa fiu multumit? Eu plang tot timpul, sunt  ingrijorata!
– Dar sa schimbati  pe noua relatie nu ati fi de acord, nu?
– Bine, noua  relatie nu este atat de serioasa , asa, mai mult ca sa-mi petrec  timpul. In fine,  nu-mi  pare rau de ea.
– Ei bine, dumneavoastra nu va pare rau, noua – cu atat mai mult. Dati incoace jertfa.
– Mi s-a  spus ca aici, la dumneavoastra,  se pot  viziona  filme despre viitor. De ce nu-mi arati si mie?
– Filmele aici sunt diverse.   Pentru unii  despre viitor, pentru altii  despre trecut. Pentru dumneavoastra  avem sa va prezentam  prezentul.  Vizionare placuta!.
– Oh, oh! Eu sunt aceea! Oh, Doamne, eu …. chiar arat in halul asta?  Minciuni! Eu sunt ingrijita.
– Acesta  e sufletul dumneavoastra  proiectat pe exterior.
– Cum chiar asa? Umerii  lasati, buzele in linie, ochii incetosati, cu parul atarnand …
– Asa arata oamenii , cand sufletul lor plange.
– Dar cine  e baietelul cela?  E atat de dragalas. Priviti cum se lipeste de mine!
– Nu stiti, nu-i asa? Acesta  este sotul dumneavoastra, in proiectia sufletului.
– Sotul? Ce prostii! El e barbat in toata firea!
– Si in suflet  este un copil si se lipeste ca de  mama sa.
– Da, asa este el! Se sprijina mereu, trage la mine.
– Deci, nu dumneavoastra la el, ci  el trage la dumneavoastra?
– Stiti, am invatat din copilarie ca femeia  trebuie sa fie mai puternica, mai inteleapta si mai hotarata. Ea trebuie sa  conduca familia, sa fie si  ghid pentru sot!
– Asa si este. O mama puternica, inteleapta si hotarata  isi conduce sotul-copil. Il si cearta, il si mangaie, il si iarta.

– Foarte interesant! Dar eu nu sunt mama, eu sunt sotia lui! Iar  acolo, pe ecran arata asa de vinovat si parca e  gata  s-o stearga, iar eu inca il iubesc!
– Desigur, desigur, asa si  se intampla: baietelul mamei se  va juca in nisip si se va intoarce acasa la mamica. Ii va plange in poale, se va invinui. Ei,  bine,  filmul a luat sfarsit. Sa  incheiem sedinta noastra. Va mai sacrificati relatia? Nu v-ati razgandit?
– Si viitorul? De ce nu mi-ati aratat  viitorul?
– Pai, la dumneavoastra nu este. Cu un astfel de  prezent,  „copilasul” o va lua la sanatoasa , daca nu in bratele alteia, atunci in bratele bolii. Sau poate  nicaieri. In general,  va gasi „copilul” o cale de a iesi de sub fusta mamei sale.  Vrea si el sa creasca.
– Si eu acum ce sa fac? Ce ar trebui sa sacrific?
– Dumneavoastra  stiti mai bine. E posibil sa va placa la nebunie sa fiti o „mama”!  Mai mult decat o sotie.
– Nu! Imi place sa fiu  femeie iubita!
– Ei, bine, mamele, de asemenea, pot fi  femei iubite, chiar deseori. Deci?  Sunteti gata sa  sacrificati? In numele a ceea ce aveti si pentru ca sotul sa ramana acelasi copilas?
– Nu, nu sunt pregatita. Trebuie sa ma gandesc.
– Desigur, desigur. Noi  va dam timp sa va mai ganditi.
– Dati si sfaturi?
– Da, bineinteles, cu cea mai mare placere.
– Spuneti-mi, ce trebuie sa fac pentru ca  sotul meu sa mai creasca, ca sa zic asa?
– Probabil, sa incetati sa fiti pentru el o mamica. Uitati-va in oglinda, descoperiti-va si invatati sa fiti Femeie. Seducatoare, interesanta, misteriosi, dorita.  Acestei  Femei  barbatii  ii daruiesc  flori, ii canta serenade si nu i se plang lipiti de sanii ei moi.
– Da? Crezi ca ma va ajuta?

– De obicei, ajuta.  Asta  in cazul in care  alegeti  sa fiti  Femeie.  Daca ceva…. mai intrati! Relatia  dumneavoastra e minunata, o vom primi  cu placere.  Nici nu va imaginati cati din lumea asta viseaza  la o astfel de relatie! Deci, daca va decideti sa sacrificati relatia pentru cel care se afla in dificultate – sunteti binevenita!
–  Ma mai gandesc.
853 iese abatuta din birou strangand cu mainile tremurande relatia la piept.

 854 ametita  de emotii  intra  in birou.
– Sunt gata sa-mi sacrific propriile interese pentru a nu o supara pe mama.
Usa se inchide. Pe hol se plimba  oameni  strangand  la piept dorinte, capacitati, cariere, talente, oportunitati –  absolut tot, ce  ar putea cu uitare de sine sa sacrifice.

Emma Bombeck
(rânduri scrise după ce a aflat că este bolnavă de cancer )

Cine esti ?

„O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.

– Cine esti? a intrebat-o o Voce.
– Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
– Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
– Sunt mama a patru copii.
– Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
– Sunt invatatoare.
– Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci tine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: ?Cine esti tu?”
– Sunt crestina.
– Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
– Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani.
– Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.
In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.
Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic – caci asa se nasc lacomia si ambitiile; nu sa fiti cutare sau cutare – caci asa deveniti conditionati; ci pur sii simplu sa fiti.”

(Anthony de Mello)

Povestea navigatorului

Undeva, candva, pe o mare nemarginita naviga un navigator solitar. Nu se stie cum ajunsese pe mare, cum devenise navigator, de unde isi dobandise abilitatile de a manui o barca, de a citi harta stelelor, de a naviga. Navigatorul plutea pe apa nesfarsita in barca lui, nici prea mare, nici prea mica, indreptandu-se undeva, oriunde unde ar putea fi locul lui.

Zilele navigatorului erau ba lungi, ba scurte depinzand de toanele marii care ii era si companion si dusman. In zilele in care marea era calma si nimic nu ii tulbura suprafata lucioasa, timpul parca statea in loc, iar navigatorul se topea sub soarele torid al nemiscarii.

In zilele in care apa era tumultoasa si furtunile ii dadeau forta de a distruge orice plutea pe suprafata ei, navigatorul parca nu mai exista, toate resursele sale fiind concentrate in dorinta de a supravietui. In aceste zile furtunoase navigatorul se gandea cu melancolie la zilele de calm si moliciune, pe care atunci cand le avea nu le apreciase.

In aceste zile de lupta continua navigatorul se retragea in lumea imaginara a zilelor calme si isi facea tot felul de planuri, isi promitea tot felul de lucruri si mai ales isi promitea ca atunci cand calmul va reveni in viata sa nu il va mai dispretui.

Furtunile treceau, suprafata marii devenea lucie dinnou, iar navigatorul se bucura de linistea pe care i-o aduceau. Insa, nu la mult timp dupa aceasta, furtuna se declansa din nou, de data aceasta in sine, o furtuna de idei si emotii, de sentimente si ganduri pe care nu le putea controla.
Atunci cand marea era linistita, iar navigatul pasnic, navigatorul simtea cum viata lui il copleseste si nu stia ce sa faca cu sine. Atunci privea la suprafata apei si se intreba oare ce se ascunde acolo, oare ce s-ar intampla daca ar cadea in apa si s-ar duce la fund, in adancimile marii, oare ar putea respira sub apa, oare ce pericole si minuni se ascund sub oglindirea muta de apa.

In zilele in care calmul aierului ii tiuia in urechi, si-ar fi dorit sa se intample ceva care sa il scoata din sine si sa ii dea raspunsurile pe care nu le gasea, care sa puna sfarsit furtunii care era el. Uneori mai trecea pe langa insule si le privea curios intrebandu-se cum ar fi daca s-ar opri acolo, cum sunt oare localnicii, oare ar putea sa isi gaseasca si el un loc printre ei?
Insa, nu se oprea, mergea mai departe spunandu-si mereu “La urmatoarea”, caci nu se simtea pregatit sa renunte la ceea ce cunostea, la viata lui de navigator, la cautarile lui deasupra si in interiorul marii.

Cand furtunile reveneau, cand timpul disparea din nou si nu ramanea decat crunta lupta pentru supravietuire, navigatorul zambea si se simtea din nou viu pentru o vreme, pentru ca mai apoi sa se simta sfarsit dorindu-si cu disperare calmul taios al zilelor nemiscate. Din nou promisiuni, din nou rugi fierbinti sa supravietuiasca si de data aceasta, din nou gandul la o insula unde nu va trebui sa mai lupte atat de mult pentru a fi .
Si din nou furtunile treceau, el era inca aici, cu sine, din nou nevoit sa se asculte, sa se caute si sa nu gaseasca linistea pe care simtea atata nevoie sa o aiba. O noua insula, din nou “La urmatoarea”. Din nou tacerea zilelor in care nu stia ce sa faca cu sine, din nou dorinta de ceva care sa il faca sa fie altfel, sa iasa din ciclicitatea sinelui sau.

Tot asa, anii trecura, sute de furtuni  fura supravietuite, sute de insule lasate in urma, mii de zile calme uitate, mii de intrebari ale sinelui trecute sub tacere. Iar viata navigatorului era la fel, furtunile erau la fel, lupta pentru supravietuire mai usoara, caci acum avea experienta multor alte batalii cu elementele castigate, zilele linistite placute, caci acum acceptase ca nu toate intrebarile trebuie sa aiba raspunsuri.
Acum nu mai privea cu jind la suprafata opaca a marii intrebandu-se ce se afla pentru el acolo, caci tot ceea ce avea nevoie se afla la suprafata. Nu pe o insula, nu in profunzimile marii, nu in mijlocul furtunii sau in falsul calm al zilelor linistite, tot ce avea nevoie era in jur si in sine, toate impreuna il faceau pe el si viata lui.

Navigatorul nu putea fi navigator decat navigand. Atat prin pericolele marii tumultoase cat si prin zilele de calm torid.
Astfel, navigatorul isi dadu seama ca tot ceea ce cautase mereu, ceea ce ii provocase atatea stari de neliniste si indoiala, era de fapt o cautare goala, caci ceea ce i se potrivea lui cel mai bine era chiar ceea ce era.

Navigatorii nu au cum sa fie navigatori daca nu navigheaza, nu? Iar el era un navigator, asa cum fusese si cum avea sa fie pana la ultima furtuna.
Calmul marii din sinea sa veni din constientizarea propriei naturi si din acceptarea ei, din acceptarea faptului ca navigatorul nu poate fi daca nu navigeaza pe marea lucie sau tumultoasa.
Astfel navigatorul isi gasi insfarsit locul pe care il cautase atat de mult: pe mare, navigand.

sursa de inspiratie …

Previous Older Entries