imaginea mea in sufletul tau

 

” Vorbeste-mi acum despre tine: ce crezi tu despre mine? ” Jacques Salomé

 

Noi ne putem cunoaste mult mai profund prin inima unei persoane care ne iubeste, care doreste sa se deschida si sa ne vada asa cum suntem cu adevarat, sa ne asculte si sa simta care sunt adevaratele aspiratii ale inimii noastre

Dorinta cea mai profunda a inimii noastre – a mea si a ta deopotriva – consta in a primi si a darui iubire.

Prin deschiderea inimii mele , eu sper sa iti deschizi la randul tau propria inima, ajungand sa ne cunoastem astfel mai profund, si sa simtim la unison cu numeroase alte inimi care s-au deschis pline de incredere in fata mea si care mi-au inspirat aceste cuvinte.

si acum, o mica „poveste”:

OGLINDA PRAFUITA

Cu trei mii de ani in urma, exista un om la fel ca noi toti care traia în apropierea unui oras înconjurat de munti. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce învata. In inima sa simtea ca trebuie sa existe ceva mai mult decât era scris în acele carti.

Într-o zi, când a adormit într-o pestera, el a visat ca si-a vazut propriul corp adormit. A iesit din pestera în noaptea cu luna noua. Cerul era senin, iar el putea vedea milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut în interiorul sau, ceva care i-a transformat viata pentru totdeauna. El si-a privit mâinile, si-a simtit corpul, iar apoi si-a auzit propria voce spunând: „ Sunt facut din lumina sunt facut din stele ”. A privit din nou la stele si a realizat ca nu stelele sunt cele care creeaza lumina, ci lumina creeaza  stelele.

„ Totul este facut din lumina;  eu sunt facut din stele, a spus el, si spatiul dintre ele nu este gol ”. Si a stiut ca tot ceea ce exista este o fiinta vie, iar lumina este mesagerul vietii, deoarece este vie si contine în ea toate informatiile. Apoi a constientizat ca si el era facut din stele, desi nu parea una cu acele stele. „ Sunt în stele si între ele ”, a gândit el.  Atunci, el s-a numit tonal, iar lumina dintre stele nagual, si a stiut ca tot ceea ce creeaza armonia si spatiul dintre cele dou este Viata sau Intentia. Fara  Viata, tonal-ul si nagual-ul nu ar putea exista.

Viata este forta Absolutului, a Supremului, a Celui care a creat totul. Iata deci ce a descoperit el: totul în existenta este o manifestare a fiintei vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu. Si a ajuns la concluzia ca perceptia umana este doar lumina ce percepe lumina. El a vazut ca materia este o oglinda – totul este o oglinda care reflecta lumina si creeaza imaginile acelei lumini – dând nastere lumii iluziei,Visul, care seamana cu un fum ce nu ne permite sa vedem cine suntem cu adevarat.

„Noi, cei adevarati, suntem iubire pura, lumina pura”, a spus el. Aceasta realizare i-a transformat viata. Dintr-o data, el a stiut cine este cu adevarat, s-a uitat în jur la ceilalti oameni  si la restul naturii si a ramas uimit de ceea ce a vazut.

El s-a regasit pe el însusi în tot ceea ce exista – în fiecare fiinta umana, în fiecare animal, în fiecare pom, în apa, în ploaie, în nori, în pamânt. Si a vazut ca viata amesteca tonal-ul cu nagual-ul în diferite moduri pentru a crea miliarde de manifestari ale Vietii. În acele câteva momente el a înteles totul. Era foarte emotionat si inima sa era plina de pace. Cu greu putea sa astepte pentru a le spune si prietenilor sai ceea ce descoperise. Dar cum ar fi putut explica toate acestea în cuvinte?

A încercat sa le spuna ce a descoperit si celorlalti, dar ei nu-l puteau întelege. Ei puteau vedea doar ca se transformase, ca din vocea si din ochii sai radia ceva extraordinar. Au observat ca el nu mai judeca pe nimeni si nimic. El devenise altfel. Putea întelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-l putea întelege pe el. Ei credeau ca el era o încarnare a lui Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea aceasta si apoi spunea: „ Este adevarat. Eu sunt Dumnezeu. Dar si voi sunteti Dumnezeu. Suntem la fel, voi si cu mine. Suntem imagini ale luminii. Suntem una cu Dumnezeu ”. Dar nici asa oamenii nu-l întelegeau. El a descoperit ca el era o oglinda pentru restul persoanelor, o oglinda în care el se putea vedea pe sine.

„Oricine este o oglinda”, a spus el. El s-a vazut în ceilalti, dar nimeni nu l-a vazut pe el. Si astfel, a constientizat ca toata lumea visa, dar fara a fi constienta de acest lucru, fara a sti cine sunt ei cu adevrat. Ei nu-l puteau vedea pe el în ei însisi deoarece exista un perete de ceata sau de fum între oglinzi. Si peretele de ceata era creat de interpretarea imaginilor luminii – Visul oamenilor.

Apoi, a stiut ca va uita curând tot ceea ce învatase. Dorind sa-si aminteasca de-a pururi viziunea pe care a avut-o, s-a decis sa-si spuna Oglinda Fumurie, astfel încât întotdeauna sa stie ca materia este o oglinda, iar fumul este cel care ne împiedica sa stim cine suntem cu adevrat.

El a spus: „ Sunt o Oglinda Fumurie, deoarece ma vad pe mine în fiecare dintre voi, dar noi nu ne recunoastem unul pe celalalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda esti tu, vistorul ”.

1 comentariu (+add yours?)

  1. Coada Narcisa
    Ian 02, 2011 @ 11:20:50

    Ar fi bine daca am recunoaste ca toti suntem o oglinda fumurie si ca ne regasim in celalalt sau in ceilalti. M-am regasit si am invatat prin tine.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: