Povestea despre sacrificiile inutile

– Aici e randul pentru sacrificii?
– Aici, aici! Urmati dupa mine. Sunt a 852-a, dumneavoastra  veti fi a  853-a.
– Oh, mama … Si cand  va ajunge randul meu?
– Nu va faceti griji, aici treaba se misca rapid. Ce doriti sa sacrificati?
– Pe mine, totul in numele  dragostei. Dumneavoastra?
– Tot pe mine, in numele copiilor. Copii sunt totul pentru mine!
– Ce ati adus ca jertfa?
– Viata mea personala.  Numai copiii sa-mi  fie sanatosi si fericiti. Absolut totul  le dau lor. M-a cerut  un  barbat frumos  in casatorie  si am renuntat. Cum sa le aduc un tata vitreg in casa?  Am renuntat la serviciul indragit, pentru ca era  departe de casa.  M-am angajat  ca bona la o gradinita de  copii pentru ca ai mei  sa fie supravegheati, bine ingrijiti, hraniti. Totul, totul pentru copii! Mie nu-mi trebuie nimic!

– Oh, va inteleg  atat de bine. Eu vreau sa  sacrific relatia. Vedeti dumneavoastra,  intre mine si sot de mult nu a mai ramas ceva, el are o alta femeie.  In viata mea, de asemenea, a aparut un alt barbat, dar … Daca sotul  ar pleca  primul… Dar el nu pleaca la ea! Plange si zice ca s-a obisnuit cu mine, iar mie imi este mila de el, fiindca  plange!  Asa traim …
Usa se deschide si o voce striga :  852, intrati!
– Oh, am plecat. Sunt atat de emotionata!  Si daca nu vor primi jertfa mea? se intreba 852.
853 s-a strans ca un ghem si asteapta sa-i vina randul.  Din cabinet iese 852.
– Ei?  Deci, ce? Ce v-au spus? Au luat jertfa?
– Nu … Aici,  se pare ca iti dau o perioada de proba. M-au  trimis sa ma mai gandesc.
–  Cum? Si de ce ? De ce nu imediat?

– Oh, draga, ei m-au  intrebat: “V-ati gandit bine? Asta e pentru toata viata!”. Eu  le-am spus: “Nu-i nimic! Copiii vor creste, vor  aprecia  sacrificiile mele  pentru ei “. Ei mi-au spus: “Stati jos si uitati-va la ecran.  Iar pe ecran  era  un film ciudat! Despre mine.  Parca  copiii mei au crescut. Fiica mea s-a casatorit in tinuturi indepartate, iar  fiul ma suna  o data pe luna,  de parca e fortat s-o faca,  nora  vorbeste  printre dinti.  Eu ii zic: „ Fiule, de ce vorbesti asa cu mine?”.  El mi-a raspuns: “Mama, nu te amesteca in viata noastra, in  numele lui Dumnezeu. Ce, nu ai ce face? “. Si ce pot eu altceva  sa fac, cand toata viata  numai de ei m-am ocupat.   In zadar oare m-am straduit?

Usa se deschise si din cabinet se auzi: “Urmatorul! 853″.
– Oh, acum e randul meu. Dumnezeule,  m-ati speriat de tot. Ce o mai fi si asta? Oh, fie ce o fi!
– Intrati, luati loc. Ce  doriti sa jertfiti?
– Relatia.
– Claaar … Sa vedem.
– Asta este. Uitati-va, ea este in  general mica, dar foarte simpatica, inca nu este mototolita, e proaspata. Ne-am cunoscut  in urma cu  sase luni abia.
– De ce ati jertfit-o?
– Pentru mentinerea  familiei.
– A cui, a dumneavoastra?  Сe, e nevoie s-o mentineti?
– Da! Sotul are o amanta,  demult, alearga la ea,  minte  tot timpul, nu mai am nervi si puteri.
– Si dumneavoastra cum stati?
– Eu? Cum sa zic? A aparut in viata mea un  alt barbat, pare-mi-se avem o relatie.
– Deci, noua relatie  ati adus-o drept jertfa?
– Da, pentru a salva familia.
– A cui? Ati spus  ca sotul  are o alta femeie. Dumneavoastra  –  alt barbat. Unde vedeti familie?
– Ei si  ce? Potrivit pasaportului suntem  inca casatoriti, inseamna ca suntem o familie.
– Deci,  sunteti multumita de toate?
– Nu! Nu! Cum pot sa fiu multumit? Eu plang tot timpul, sunt  ingrijorata!
– Dar sa schimbati  pe noua relatie nu ati fi de acord, nu?
– Bine, noua  relatie nu este atat de serioasa , asa, mai mult ca sa-mi petrec  timpul. In fine,  nu-mi  pare rau de ea.
– Ei bine, dumneavoastra nu va pare rau, noua – cu atat mai mult. Dati incoace jertfa.
– Mi s-a  spus ca aici, la dumneavoastra,  se pot  viziona  filme despre viitor. De ce nu-mi arati si mie?
– Filmele aici sunt diverse.   Pentru unii  despre viitor, pentru altii  despre trecut. Pentru dumneavoastra  avem sa va prezentam  prezentul.  Vizionare placuta!.
– Oh, oh! Eu sunt aceea! Oh, Doamne, eu …. chiar arat in halul asta?  Minciuni! Eu sunt ingrijita.
– Acesta  e sufletul dumneavoastra  proiectat pe exterior.
– Cum chiar asa? Umerii  lasati, buzele in linie, ochii incetosati, cu parul atarnand …
– Asa arata oamenii , cand sufletul lor plange.
– Dar cine  e baietelul cela?  E atat de dragalas. Priviti cum se lipeste de mine!
– Nu stiti, nu-i asa? Acesta  este sotul dumneavoastra, in proiectia sufletului.
– Sotul? Ce prostii! El e barbat in toata firea!
– Si in suflet  este un copil si se lipeste ca de  mama sa.
– Da, asa este el! Se sprijina mereu, trage la mine.
– Deci, nu dumneavoastra la el, ci  el trage la dumneavoastra?
– Stiti, am invatat din copilarie ca femeia  trebuie sa fie mai puternica, mai inteleapta si mai hotarata. Ea trebuie sa  conduca familia, sa fie si  ghid pentru sot!
– Asa si este. O mama puternica, inteleapta si hotarata  isi conduce sotul-copil. Il si cearta, il si mangaie, il si iarta.

– Foarte interesant! Dar eu nu sunt mama, eu sunt sotia lui! Iar  acolo, pe ecran arata asa de vinovat si parca e  gata  s-o stearga, iar eu inca il iubesc!
– Desigur, desigur, asa si  se intampla: baietelul mamei se  va juca in nisip si se va intoarce acasa la mamica. Ii va plange in poale, se va invinui. Ei,  bine,  filmul a luat sfarsit. Sa  incheiem sedinta noastra. Va mai sacrificati relatia? Nu v-ati razgandit?
– Si viitorul? De ce nu mi-ati aratat  viitorul?
– Pai, la dumneavoastra nu este. Cu un astfel de  prezent,  „copilasul” o va lua la sanatoasa , daca nu in bratele alteia, atunci in bratele bolii. Sau poate  nicaieri. In general,  va gasi „copilul” o cale de a iesi de sub fusta mamei sale.  Vrea si el sa creasca.
– Si eu acum ce sa fac? Ce ar trebui sa sacrific?
– Dumneavoastra  stiti mai bine. E posibil sa va placa la nebunie sa fiti o „mama”!  Mai mult decat o sotie.
– Nu! Imi place sa fiu  femeie iubita!
– Ei, bine, mamele, de asemenea, pot fi  femei iubite, chiar deseori. Deci?  Sunteti gata sa  sacrificati? In numele a ceea ce aveti si pentru ca sotul sa ramana acelasi copilas?
– Nu, nu sunt pregatita. Trebuie sa ma gandesc.
– Desigur, desigur. Noi  va dam timp sa va mai ganditi.
– Dati si sfaturi?
– Da, bineinteles, cu cea mai mare placere.
– Spuneti-mi, ce trebuie sa fac pentru ca  sotul meu sa mai creasca, ca sa zic asa?
– Probabil, sa incetati sa fiti pentru el o mamica. Uitati-va in oglinda, descoperiti-va si invatati sa fiti Femeie. Seducatoare, interesanta, misteriosi, dorita.  Acestei  Femei  barbatii  ii daruiesc  flori, ii canta serenade si nu i se plang lipiti de sanii ei moi.
– Da? Crezi ca ma va ajuta?

– De obicei, ajuta.  Asta  in cazul in care  alegeti  sa fiti  Femeie.  Daca ceva…. mai intrati! Relatia  dumneavoastra e minunata, o vom primi  cu placere.  Nici nu va imaginati cati din lumea asta viseaza  la o astfel de relatie! Deci, daca va decideti sa sacrificati relatia pentru cel care se afla in dificultate – sunteti binevenita!
–  Ma mai gandesc.
853 iese abatuta din birou strangand cu mainile tremurande relatia la piept.

 854 ametita  de emotii  intra  in birou.
– Sunt gata sa-mi sacrific propriile interese pentru a nu o supara pe mama.
Usa se inchide. Pe hol se plimba  oameni  strangand  la piept dorinte, capacitati, cariere, talente, oportunitati –  absolut tot, ce  ar putea cu uitare de sine sa sacrifice.

Emma Bombeck
(rânduri scrise după ce a aflat că este bolnavă de cancer )

Anunțuri

Viata ta a fost trecuta pe modul ” IN ASTEPTARE!! „

Daca nu ar conta incotro te indrepti, nu ar conta nici unde te poarta lupta cu sentimentele, gandurile sau experientele tale interioare. Faptul ca acum citesti demonstreaza ca, pentru tine, conteaza incotro te indrepti.

Reflecteaza si vezi daca nu este adevarat ca durerea cea mai mare din viata ta nu este reprezentata de anxietate, depresie, impulsuri, amintiri, trauma, manie, tristete si asa mai departe, ci de faptul ca viata ta nu este traita complet si din toata inima.
Viata ta a fost trecuta pe modul ” in asteptare” in timpul in care incercai sa eviti durerea prin evitarea situatiilor dureroase.
Si fiecare ticait al ceasului isi bate joc de tine: ESTE INCA O SECUNDA TRECUTA DINTR-O VIATA NETRAITA DEPLIN.

Problema centrala aici nu este ca ai probleme, ci ca ai amanat sa faci alegerile care trebuie facute. Vitalitatea si angajamentul nu necesita sa elimini, mai intai , durerea, ci exact contrariul: sa te deschizi la bucuria (si la durerea) care vine din trairea unei vieti care este cu adevarat despre ce vrei tu sa fie.

Asadar, iata o intrebare de adresat persoanei pe care o vezi in oglinda: DESPRE CE VREI SA FIE VIATA TA ?   CE VREI SA FIE CU ADEVARAT?

sursa de inspiratie: Steven C. Hayes

EVALUAREA CLINICA si influentele acesteia asupra STIMEI DE SINE

Pornind de la tendinta umana de a fi critici cu propria persoana, dar si cu ceilalti, specialistii in stiinte sociale au incercat sa defineasca dar sa si masoare stima de sine. In final, conceptul s-a dovedit a fi unul inefabil, usor de falsificat (exemplu: tulburarile narcisice de personalitate) si labil, usor de influentat sub aspectul cresterii sau scaderii stimei de sine sub influenta evenimentelor externe si in conformitate cu etapa de dezvoltare ontogenetica.

Stima de sine nu este altceva decat rezultatul evaluarii persoanei ca intreg. Este oare posibil sa evaluam o persoana in complexitatea ei pe baza unor trasaturi izolate, indiferent cat de evidente ar fi acestea?
Raspunsul este CATEGORIC NU – inferentele inductive sunt cele mai paguboase !!!

SOLUTIA este oferita de conceptul de ACCEPTARE NECONDITIONATA A PROPRIEI PERSOANE – concept ce sta si la baza terapiei rational emotiv-comportamentale.
Acest concept porneste de la ideea conform careia un individ ajunge la acceptare de sine neconditionata atunci cand „se accepta deplin si neconditionat, fie ca se comporta sau nu inteligent, corect, competent, fie ca oamenii il aproba, respecta, iubesc sau nu”.

In acest concept EVALUAREA GLOBALA ESTE IRATIONALA (fiind incorecta din punct de vedere logic, avand la baza un proces de generalizare excesiva) si paguboasa, disfunctionala, deoarece PREDISPUNE PERSOANELE LA DEPRESIE, ANXIETATE, AUTO-BLAMARE, DEFENSIVITATE, OSTILITATE, PREOCUPARE EXCESIVA IN RAPORT CU EVALUARILE NEGATIVE.

Pe scurt, ea tinde sa ne distraga de la cautarea fericirii si de la lucrurile cu adevarat importante in viata.

Printr- un sistem educational rational emotiv – comportamental putem invata copiii si adolescentii sa se accepte neconditionat, nu pe baza performantei, a parerii celorlalti, ci pornind de la curiozitatea de autodescoperire experientiala pentru a-si construi un concept de sine real, acceptand faptul ca A FACE GRESELI ESTE O CARACTERISTICA A NATURII UMANE.

Si totusi, putem sa ne evaluam ????

Da, putem sa ne evaluam comportamentele si trasaturile izolate, putem face declaratii corecte si verificabile empiric in raport cu acestea.

In acceptarea de sine neconditionata este vorba de ACCEPTAREA SINELUI si NU DE ACCEPTAREA NECRITICA A TUTUROR COMPORTAMENTELOR indiferent de natura acestora. Suntem, ca si oameni, imperfecti si supusi greselii, dar simultan prea complecsi pentru a fi redusi si definiti printr-un singur aspect.
In accestarea de sine neconditionata, o parte a atentiei este concentrara inspre schimbarea lucrurilor nefavorabile noua , care pot fi schimbate.

De altfel, ne este mult mai usor sa ne asumam responsabilitatea pentru comportamentele noastre gresite atunci cand renuntam sa mai credem ca ele spun totul despre noi ca si persoana. Acesta este momentul in care incepem sa cautam potentialul disponibil pentru a le schimba.

Pornind de la premisa conform careia JUDECATA are la baza evaluarea, stabilirea proportiilor, compararea, analiza, in vreme ce ACCEPTAREA presupune a observa si a valida fara a pune sub semnul intrebarii in mod ineficient putem desprinde trei factori ce stau la baza increderii in sine:
1. – EXISTI,
2. – NU EXISTA NICI UN MOTIV PENTRU CARE AR TREBUI SA FII ALTFEL DECAT ESTI,
3. – NU ESTI BUN SAU RAU, ADECVAT SAU INADECVAT, VREDNIC SAU NEVREDNIC. pur si simplu ESTI !

Atunci cand te accepti asa cum esti, poti decide sa te schimbi la nivel comportamental, schimbarea fiind o alegere si nu o necesitate .

sursa de inspiratie: E. Bonchis

OGLINDA OGLINJOARA … Iubeste-ti dusmanii

Tot ceea ce respingi in tine insuti, Universul va recrea in fata ta, pentru a-ti atrage atentia. Cum vei lasa iubirea sa infloreasca in inima ta, daca aspecte din sinele tau vor fi respinse de tine?
Cum ai putea sa invingi luptand cu tine insuti?
Dusmanii sunt prietenii nostri. Ei ne oglindesc cel mai adang fricile sau neputintele.
Inamicul inversunat este doar un ecran de proiectie pentru „demonii” pe care ii contii, dar pe care nu ai invatat sa-i iubesti.
Iadul exista, este sediul tuturor energiilor neintelese si reprimate.
Iadul este mai degraba o stare decat un loc.
In cazuri extreme, energiile acumulate prin reprimare, distrug structura de rezistenta a Eului, ducand la aparitia patologiilor psihice.
Demonii pe care nu-i poti privi la celalalt, care iti provoaca furie, dezgust sau frica irationala sunt proprii tai demoni.

Nu uita ca diavolul este un inger cazut.
De ce anume crezi ca are nevoie pentru a se inalta daca nu de dragostea si acceptarea ta?

Dusmanii sunt mai intai inauntru.
Oamenii pot indura suferinte cumplite fara sa fie dispusi sa inteleaga de ce sufera. Unii repeta aceleasi experimente fara a invata nimic din ele. Daca nu ai invatat nimic despre tine, este ca si cum ai ramane restantier la o anumita disciplina.
Vei continua sa dai examen la ea, adica vei fi pus in continuare in situatii in care sa gasesti un model alternativ de comportament.

Asadar viata seamana foarte mult cu o scoala.Diferenta este ca examenele nu pot fi platite pentru a fi luate, iar profesorii sunt interesati doar de cunoasterea si evolutia ta.

Fii doar tu însuţi şi va fi suficient. Eşti acceptat de soare, eşti acceptat de lună, eşti acceptat de arbori, de ocean, de pământ. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult? Eşti acceptat de întregul Univers. Bucură-te şi savurează acest lucru! – Osho

Dreptul de a nu fi otravit

” Prestigiul ” pe care si-l doreste o persoana se intretine cu bani, cu foarte multi bani. Alaturi de dependenta de dovezi, prestigiul constituie simptomul celei mai nenorocite boli de pe Terra: orgoliul.
Singura metoda prin care putem vindeca orgoliul consta in pierderea completa a prestigiului si in a invata, din experienta personala, ca exista oameni care pot iubi si accepta pe cineva si fara acest prestigiu.
Nu se intampla nimic daca va provocati singur acest prestigiu. Ba chiar veti descoperi singur cine va este prieten cu adevarat. Nostim nu? Nu disperati, chiar daca v-a parasit toata lumea; daca va veti comporta conform firescului propriu, inseamna, de fapt, ca intindeti o mana catre toata lumea, care va fi primita doar de cativa in stare sa va accepte asa cum sunteti in realitate. Acestia sunt singuriipe care ii puteti numi prieteni.

Aveti incredere in instinctul vostru si in curajul de a distinge intre hrana sanatoasa si otrava (nici nu conteaza daca este fizica , intelectuala sau emotionala), fara a accepta vre-o dovada oficiala.
Veti dobandi astfel, foarte rapid, puterea de a discerne prin autoeducatie si observatie.

Unul din drepturile omului este acela de a nu fi otravit si este vorba despre un drept care ne priveste pe noi, toti.
Daca veti vrea totusi sa cxereti socoteala, cel mai bun lucru pe care ar trebui sa il faceti ar fi acela de a incepe chiar cu voi.

sursa de inspiratie: D. Menrath

Iubirile incrustate – insuportabilul ce sunt fara tine !

Oscar Wilde spunea ca iubirea ne face sa gandim in cercuri.

Lupti impotriva amintirilor, incerci sa le distragi, mergi la ghicitoare, mergi la psiholog, la vrajitoare, dar imaginile cu fostul partener te impresoara ca o cascada. Unele sentimente, indiferent de cum fusese relatia din trecut, se blocheaza undeva in minte si sunt foarte greu de indepartat.

Ai parasit, sau ai fost parasit, intr-un act de curaj si demnitate, si totusi, amintirile emotionale nu iti dau pace: fostul partener te doare ca un ghimpe infipt si infectat. Nostalgia devine o povara care iti face viata amara si impiedica energia sa circule liber declansand astfel stagnarea emotionala. In aceasta stare, fostul partener reinvie permanent in imaginatia ta deoarece SUBCONSTIENTUL te tradeaza pentru a pastra iluzia ca inca esti operativ din punct de vedere afectiv. Cu atat mai mult cu cat, fostul partener, se misca si respira, chiar daca departe de tine. Cum sa ingropi de vie o persoana pe care inca o iubesti?

Ai impresia ca s-a rupt o parte din tine, iti lipseste ceva, dar, asa cum se intampla cu persoanele care au avut un membru amputat si continua sa simta inca extremitatea aceea desi nu o mai au, creierul tau proceseaza obiectul care lipseste ca si cum l-ai avea inca langa tine – fenomenul medical denumit membrul fantoma . Dragostea blocata are un efect similar; iar ceea ce ai pierdut nu este un brat sau un picior, ci o persoana intreaga !

Pornind de la premisa care sustine ca „cui pe cui se scoate”, in disperarea unei dureri care pare nesfarsita si care parca creste pe zi ce trece, multi oameni nu sunt capabili sa astepte o „absorbtie interioara” (doliu). Cu aceasta idee se avanta pe piata afectiva in cautarea unui cui mai mare, mai puternic si mai viguros, care, atunci cand va intra, il va inlocui si il va scoate pe cel dintai si suferinta asociata acestuia.

Din pacate, problema nu este asa de simpla, nu putem sfida mecanica clasica! Informatia afectiva care ramane de la fostul partener nu va iesi cu forta: ea trebuie sa fie asimilata si diluata de organism intr-o transformare care necesita timp.

Dragostea pe care inca o mai resimti este un produs al istoriei, o poveste ce este scrisa in viata de zi cu zi si, in sensul acesta, persoana care nu mai este langa tine are o istorie emotionala si o referinta afectiva, pe care nu le poti elimina de parca ai fi suferit o amnezie subita. Procesul cel mai sanatos este invers: mai intai trebuie sa-l elimini pe cel vechi si apoi, daca esti norocos, vei gasi o persoana care merita si care poate intra in viata ta in liniste, fara obstacolele trecutului.

Pana nu te descatusezi de relatia ta anterioara, sa incepi o legatura noua cu speranta ca se va produce o inlocuire automata este o greseala majora.

„Nu sunt bune leacul si incercarea, daca sunt mai grave si mai rele decat boala”Monso De Cercilla y Zuniga

sursa de inspiratie: W. Riso 

 

Suferinta – o cale de a gasi sensul in viata

” Odată, un medic generalist în vârstă trecea printr-o depresie severa deoarece nu putea trece peste pierderea soţiei sale, care murise cu doi ani înainte şi pe care o iubise mai presus de orice. Confruntat cu întrebarea: „Doctore, ce s-ar fi intâmplat dacă ai fi murit dumneata primul şi soţia dumitale ţi-ar fi supravieţuit?” „Oh, mi-a răspuns el, ar fi fost îngrozitor! Ce ar mai fi suferit!” Atunci i-am replicat: ” Vezi, doctore, soţia dumitale a fost cruţată de o astfel de suferinţă, şi negreşit că tu eşti acela care ai cruţat-o, cu preţul faptului că tu îi supravieţuieşti şi o jeleşti.”

Nu trebuie să uităm niciodată că putem găsi un sens în viaţă chiar şi atunci când suntem confruntaţi cu o situaţie deznădăjduită, când avem de înfruntat o soartă pe care nu o mai putem schimba. Ceea ce contează atunci este să dăm dovadă de acel unic potenţial uman la cotele sale cele mai înalte, care constă în a transforma o tragedie personală într-un triumf, în a transforma o nenorocire într-o realizare omenească. Când nu mai putem schimba o situaţie – gândiţi-vă doar la o boală incurabilă, cum ar fi de pildă un cancer neoperabil – atunci suntem provocaţi să ne schimbam pe noi înşine.

Intr-un fel, suferinţa încetează să mai fie suferinţă din clipa în care îşi găseşte un sens, ca de pildă sensul sacrificiului.

Aceasta este una dintre tezele de bază ale logoterapiei, anume că preocuparea principală a omului nu este aceea de a-şi satisface plăcerea sau de a evita durerea, ci mai degrabă de a vedea că viaţa lui are sens. De aceea, omul este gata şi să sufere, cu condiţia – negreşit – să fie sigur că suferinţa lui are un sens.

Daţi-mi voie să spun cât se poate de clar faptul că suferinţa nu este sub nici o formă necesară pentru a găsi sensul. Dar insist asupra faptului că sensul este posibil în pofida suferinţei, dacă, desigur, suferinţa este inevitabilă. Dacă ea poate fi însă evitată, cel mai plin de sens lucru este să îi îndepărtăm cauza, fie ea una psihologică, filozofică sau politică. A suferi fără să fie nevoie este o chestiune mai degrabă de masochism decât de eroism.

Intr-o conferinţă televizată (Africa de Sud, 1985), se face următoarea afirmaţie: „Daţi-mi voie să vă confrunt cu o definiţie, întrucâtva stranie, a disperării. Disperarea poate fi pusă într-o formulă matematică: Disperarea = Suferinţă – Sens, adică disperarea este o suferinţă fără sens”. De îndată ce omul găseşte un sens pentru suferinţa lui sau un sens pentru viaţa sa în pofida suferinţei, el devine capabil să o îndure şi nu ajunge la disperare,că nefericirea este un semn de inadaptare. Un astfel de sistem de valori ar putea fi răspunzător de faptul că povara nefericirii care nu poate fi evitată este sporită de nefericirea de a fi nefericit.”Iar într-un alt articol şi-a afirmat speranţa că logoterapia „ poate ajuta la contracararea unor curente nesănătoase din cultura de azi a Statelor Unite, unde suferindului incurabil i se dau prea puţine şanse de a se simţi mândru de suferinţa sa şi de a o considera înnobilantă, iar nu înjositoare , astfel încât el nu numai că este nefericit, ci se simte şi vinovat că nu este fericit”.

Sunt situaţii când omul nu mai poate să lucreze sau să se bucure de viaţă; căci inevitabilitatea suferinţei nu poate fi niciodată controlată. Acceptând provocarea de a suferi cu curaj, viata are sens până la ultima sa clipită şi îşi păstrează literalmente sensul până la capăt.

Cu alte cuvinte, sensul vieţii este unul necondiţionat, pentru că include chiar şi sensul potenţial al suferinţei ce nu poate fi evitata.

Ceea ce i se cere omului nu este, asa cum invata unii filosofi existentialisti, sa indure lipsa de sens a vietii, ci mai degraba sa isi suporte incapacitetea de a pricepe in termeni rationali sensul neconditionat al vietii.    „

sursa de inspiratie: Victor Frankl

Previous Older Entries Next Newer Entries