„Atunci cand doi oameni se intalnesc o noua realitate se produce” – Symington, 1986
Este aproape imposibil sa nu fim afectati atunci cand ne angajam in mod empatic cu ceilalti, mai ales daca un terapeut (psihoterapeut) impartaseste experiente dureroase sau traumatice. Cateodata putem fi traumatizati ca un rezultat al angajamentului nostru cu supravietuitorii si povestile lor traumatice.
Cum am putea noi sa facem fata unor astfel de cazuri? Saakvitne si Pearlman (1996) subliniaza TREI MECANISME DE INFRUNTARE a acestor probleme:
- constientizarea
- echilibrul
- conexiunea
Constientizarea reprezinta recunoasterea semnelor de trauma puternica;
Echilibrul evidentiaza nevoia de a obtine munca sanatoasa / limitele vietii;
Conexiunea cu ceilalti este folosita ca un antidot la izolarea si alienarea traita.
Atat supervizarea formala cat si psihoterapia reprezinta un suport de ajutor in facilitarea celor trei mecanisme de infruntare descrise mai sus.
Supervizorul, din perspectiva sa de „out-sider” va furniza suport si provocare impingand terapeutul catre nivele mai profunde de constientizare.
Setarea granitelor este de recomandat atunci cand hotaram ce este adecvat pentru fiecare dintre partile implicate in proces.
In terapie, supervizarea este vazuta ca un proces de invatare in care un terapeut se angajeaza cu un practician mai experimentat ca parte din dezvoltarea profesionala in curs. Acest proces, la randul sau, promoveaza si pastreaza bunastarea clientilor.
Supervizarea ofera un spatiu reflectiv unde supervizatul isi poate desfasura nararea muncii sale, reflectata asupra acestui aspect impreuna cu supervizorul ca martor si ajunge la noi intelesuri si patrunderi posibile (Gilbert & Evans, 2000).
Calatoria terapeutica este intotdeauna provocatoare. In timp ce ea poate fi stimulatoare si placuta, se poate dovedi dureroasa, stresanta si chiar anosta. Asigurarea terapeutului practicant ca are un suport suficient – educational, practic sau emotional – este esentiala.
Procesul terapeutic planificat sistematic si atent, nu poate fi abordat cu o atitudine ” ca urmare a unei retete”. Fiecare parte implicata in terapie si fiecare relatie terapeutica este unica si implica renegocierea in stadii diferite ale procesului.
Tensiunile relationale au nevoie de indemanare creativa.
Am incredere ca prin respecul pentru povestile si experienta umana individuala, terapia noastra va permite sa se intample ceva de o valoare reala.
sursa de inspiratie : K.Evans
psihotomis 